Tipărire

Foaie de jurnal din Amatrice

Benone Corneliu Lupu ¦  Reportaj

CA decembrie 2016 BT Page 15 Image 0001Era duminică dimineața, pe 30 octombrie, la ora 7:40. Tocmai citisem din Biblie și mă pregăteam să scriu o predică, dar deodată casa a început să tremure. Era cutremur. Imediat mi-am dat seama, am sărit în picioare și m-am alăturat familiei, așteptând să vedem ce va urma. Smuciturile puternice care clătinau pereții au durat circa 20 de secunde, apoi s-au liniștit. Oamenii au ieșit pe străzi, înspăimântați. În zona Macerata, în localitățile Norcia, Amatrice și Cascia, s-au dărâmat zeci de case, altele, adică cele care mai rămăseseră după cutremurul din 24 august. 

Fusesem cu câteva săptămâni înainte la Amatrice cu ADRA și cu Radio Vocea Speranței. Mai multe persoane din acea zonă dormeau în Biserica adventistă din Rieti, iar noi, cu un grup de 15 voluntari de la Biserica română din Roma, mergeam să pregătim de mâncare și să-i ajutăm. Mă uitam la casele distruse și la oamenii din localitate. În mod special m-a impresionat un bărbat care își pierduse toată familia; stătea așezat pe marginea trotuarului, nu departe de casa dărâmată și privea ruinele, iar din când în când se uita la trecători. S-a uitat la mine cu o privire disperată. Ochii lui erau de o tristețe pe care nu o pot descrie și care mi-a rămas vie în minte.

La ultimul cutremur, cel din 30 octombrie, au căzut și casele care mai rămăseseră în picioare. Din fericire n-a mai murit nimeni, deoarece locuitorii din zonă fuseseră evacuați, iar alții erau în corturi sau în case provizorii. Am dus acolo câteva transporturi de alimente, pături și cele necesare pentru prima intervenție.

CA decembrie 2016 BT Page 16 Image 0003

Într-o seară, directoarea unei școli de muzică m-a întrebat dacă nu am vrea să organizăm un concert pentru Amatrice. Ar fi invitat elevii ei, corurile de la biserica noastră și la urmă am fi putut face o colectă pentru cei în nevoie. Zis și făcut. La concert au venit mulți oaspeți, tineri, copii, martori la evenimente, Radio, ADRA, responsabili, profesori. O familie și-a povestit experiența: au ieșit din casă și în urma lor scările cădeau ca jocul de domino. Au reușit să se salveze. Marco, un alt tânăr, a ieșit din casă, dar și-a dat seama că vecina lui paralizată a rămas blocată, așa că, asumându-și orice risc, s-a întors, a urcat la etajul cinci, a luat femeia în brațe și a purtat-o afară. Era o atmosferă specială, care nu se întâlnește decât atunci când simți cu cei în nevoie. Privind ruinele, aveai impresia că ești în apropierea infernului, dar privindu-i pe cei care ajutau, regăseai ceva din atmosfera cerului.

 CA decembrie 2016 BT Page 16 Image 0001

Oameni din toate părțile au început să le sară în ajutor celor în nevoie, și acum, la două luni după cutremurul din august și la câteva zile după cel din 30 octombrie, încă nu au obosit să le ofere ajutorul lor. Între cei pe care i-am cunoscut zilele acestea este și Don Michele, preotul și capelanul de la Clinica Salaria, din Roma. L-am invitat la radio și împreună am realizat o emisiune. Am stat de vorbă. La câteva zile după interviu, la slujba duminicală din 30 octombrie, el a vorbit întregii biserici despre frumoasa experiență pe care a avut-o cu Biserica Adventistă și cu Radio Vocea Speranței. I-a invitat pe cei care erau prezenți să asculte emisiunile noastre și, ca să fie sigur că toți pot avea coordonatele, a pus un afiș pe ușa bisericii, în care este menționată emisiunea, programul de difuzare și frecvența.

CA decembrie 2016 BT Page 16 Image 0002

Îmi revine în minte o altă imagine de la Amatrice, cu care închei aceste rânduri. Când Marco a ajuns în stradă cu femeia paralizată, de jur împrejur căzuseră blocurile; am fost acolo și am văzut cu ochii mei. El a încercat să o pună jos, dar s-a gândit că ar fi mai bine să o pună în propria-i mașină. Și-a dat seama că nu avea cheile, așa că a vrut să spargă geamul. Imediat, femeia a strigat să nu se atingă de geam, că n-are cine să i-l plătească… Biata femeie! În jur totul era distrus, casele erau pulbere, blocul ei stătea să se prăbușească, și acum ea s-a blocat în fața pierderii unui geam… De neimaginat! De câte ori nu facem exact la fel; în jurul nostru poate să fie infernul, iar noi nu suntem capabili să trecem peste lucruri mărunte. Inconștienți de ceea ce se întâmplă și vrăjiți de oglinzile eului, care ne înconjoară, suntem incapabili să rupem lanțurile. Singura noastră speranță este „cutremurul” Duhului Sfânt (Faptele 16:26), care poate să rupă porțile oricărui tip de închisoare.

Benone Corneliu Lupu este pastor în Roma, Italia.

 

Joomla SEF URLs by Artio