Tipărire

Când şi cât să dăm zecime? - Recomandări din Spiritul Profetic

De Angel Rodriguez


Sistemul zecimii şi procedura de colectare a zecimii în zilele lui Ellen G. White erau destul de simple şi de practice. Sistemul însuşi, așa cum este descris în Biblie, era „fru­mos în armonia şi în simplitatea lui” şi „nu a presupus studii aprofundate pentru a fi înţeles şi aplicat” (SACV 73).


Transmiterea sistemului zecimii

Primul pas în acest proces este de a-i educa pe membrii laici cu privire la bazele biblice ale zecimii şi aspectele practice ale acesteia. Ellen White le reaminteşte frecvent pastorilor să-i înveţe pe membrii bisericii să aducă zecimea şi darurile înaintea Domnului. Se pare că a fost conştientă de şovăiala pastorilor de a prezenta acest subiect în bisericile lor, mai ales noilor credincioşi, şi a identificat problemele care pu­teau rezulta de aici. „Dacă vine un alt pastor în locul celui de dinainte şi prezintă cerinţele pe care Dumnezeu le are de la poporul Său, unii se dau înapoi, spunând: «Pastorul care ne-a adus la adevăr nu a menţionat niciunul dintre aceste lucruri». Ei găsesc o pricină de poticnire în Cuvânt. Unii refuză să accepte sistemul zecimii; se simt jigniţi, se îndepărtează şi nu mai merg alături de cei care cred şi iubesc adevărul.” Soluţia ar fi, spunea ea, ca fiecare mesager al adevărului să îi educe pe noii convertiţi „cu credincioşie şi în amănunt” în legătură cu „toate aspectele esenţiale” (Ev 321).

Ellen White le-a spus pastorilor că de la ei se așteaptă să-i înveţe pe oameni că sistemul zecimii „este la fel de valabil pentru poporul lui Dumnezeu în aceste zile din urmă ca şi pentru evrei”[1], că zecimea trebuie să fie adusă „cu credincioşie şi onestitate” (9M 251) şi că aceasta trebuie dată Domnului „ca o recunoaştere a dependenţei [noastre] de Dumnezeu” (SE 370), sugerând și faptul că dăruirea zecimii nu se face cu scopul de obține favoarea lui Dumnezeu. Pastorul trebuie să-i educe pe membri „prin învățătură şi exemplu” (SACV 101).


Colectarea zecimii

Procesul începe în momentul în care înţe­legem că zecimea Îi aparţine Domnului și că trebuie păstrată pentru El. De aceea, să punem deoparte ce este al Domnului imediat ce ne primim venitul. „Nu trebuie”, spunea Ellen White, „să cheltuim banii pentru noi înșine şi să-I aducem Domnului ce rămâne, chiar dacă, şi în condiţiile astea, ar fi o zecime cin­sti­tă. Să punem deoparte mai întâi partea lui Dumnezeu”[2]. Motivul este probabil atât teologic, cât şi pragmatic. A pune deoparte zecimea devine în primul rând un „ritual” prin care exprimăm un adevăr teologic, şi anume că Dumnezeu este pe primul loc în vieţile noastre. La nivel pragmatic, a pune separat zecimea ne protejează de folosirea ei necorespunzătoare sau de utilizarea ei pentru altceva. Ellen White specifică faptul că acest lucru trebuie făcut în cămin şi că la acest act trebuie să participe atât părinţii, cât şi copiii[3].

Când este pusă deoparte, zecimea trebuie dusă la biserică. Pentru Ellen White, momentul cel mai potrivit pentru oferirea darurilor şi a zecimii este serviciul divin din Sabat. Ideea este că Sabatul oferă atmosfera spirituală necesară pentru a ne închina Domnului prin mijloacele noastre, deoarece este o zi în care avem părtăşie cu El. „În Sabat, ne gândim la bunătatea Lui. Îi contemplăm lucrarea creatoare ca o dovadă a puterii Sale de răscumpărare. Inimile ni se umplu de recunoştinţă pentru iubirea Lui cea mare. Iar acum, înainte de a începe munca unei noi săptămâni, Îi restituim ce este al Lui, pre­­cum şi daruri prin care ne arătăm recunoş­tin­ţa”[4]. Dăruirea zecimii și a darurilor este un act de închinare care are loc în Sabat, când poporul lui Dumnezeu se adună ca să I se închine Lui.

Banii de zecime trebuiau să fie trimişi la trezorierul conferinţei şi era responsabilitatea pre­şedintelui să se asigure că zecimea a fost adusă în vistierie (MPSE 305). După spusele lui Ellen G. White, „ispravnicii credincioşi trebuie să ducă banii Domnului în vistieria Lui” (9M 59). De fapt, ea afirmă că Domnul „doreşte ca partea Lui să fie pusă în vistieria Lui” (6M 386). De asemenea, ea se așteaptă ca ispravnicii să folosească zecimea adusă în vistierie în acord cu scopul lui Dumnezeu pentru ea.


Din ce se dă zecime?

Câtă zecime trebuie să dăm şi care sunt sursele din care trebuie să dăm zecime? Răspunsul lui Ellen White este clar: „În ce priveşte suma, Domnul a specificat că o zecime din venit este partea ce I se cuvine Lui”[5], „o zecime din toate lucrurile cu care ne-a binecuvântat Domnul”[6], „o zecime din toate veniturile noastre” (SACV 82). Scriindu-le celor care lucrează în instituţiile aflate în slujba Domnului, ea îi sfătuieşte să plătească zecime „din toată averea lor şi din tot ce primesc” (SACV 66). Mai clar, ea vorbeşte despre a-I consacra lui Dumnezeu „a zecea parte din orice profit, fie din livadă, fie din roadele câmpului, din cirezi sau din turme, din munca intelectuală sau din cea fizică” (Ed 44). Accentul cade pe faptul că trebuie să dăm zecime din toate veniturile şi din tot profitul nostru. Totuși ea admite că suma va diferi de la persoană la persoană, nu doar din cauza faptului că aceasta este proporțională cu venitul şi profitul fiecăruia (SACV 82), ci şi pentru că detaliile şi stabilirea venitului şi profitului au fost „lăsate pe seama conştiinţei şi a bunăvoinţei oamenilor, care au libertatea de a decide în privinţa sistemului zecimii” (3M 394). Însă imediat adaugă: „Cu toate că aceasta a fost lăsată pe seama conştiinţei, planul lui Dumnezeu este destul de precis pentru toţi. Nu este nevoie de silinţă” (3M 394). Contextul arată că planul la care se referă ea este cel biblic, conform căruia o zecime din tot profitul este destinată Domnului. După câţiva ani, ea explică din nou: Dumnezeu „dă fiecăruia libertatea de a decide suma rezervată ca zecime şi dacă vrea să dea mai mult sau nu” (5M 149). Scrierile ei par să arate o clarificare progresivă cu privire la sursele din care trebuie să dăm zecime, dar nu cu privire la natura zecimii.


Concluzie

Conform lui Ellen White, sistemul zecimii a fost conceput în mod intenţionat simplu pentru a putea fi înțeles de oricine. Pastorii trebuie să-i înveţe pe membri cu privire la sistemul zecimii şi la responsabilitatea lor de a da zecime Domnului. Înainte de a folosi un singur leu din venit, zecimea trebuie pusă deoparte în cămin, aproape ca un act de închinare. După aceea, trebuie adusă la biserică, în Sabat, ca un gest de adoraţie, un mod de a ne recunoaşte dependenţa constantă de binecuvântările şi harul lui Dumnezeu. Zecimea trebuie plătită din tot venitul şi profitul nostru, fiecare având libertatea să decidă asupra detaliilor.


Acest material a fost preluat din lucrarea Zecimea în scrierile lui Ellen White, 2001, de Ángel Manuel Rodríguez.


Legendă:

Referința este indicată astfel: Cifra volumului, urmată fără spaţiu de sigla cărţii şi numărul paginii (în original).

Ed = Educaţie

Ev = Evanghelizare

M = Mărturii pentru biserică

MPSE = Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei

SACV = Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

SE  =  Slujitorii Evangheliei



[1] Gospel Workers, 1892, p. 98.

[2] „A Test of Gratitude and Loyalty”, Review and Herald, 4 februarie 1902, par. 7.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem, par. 8.

[5] „The Bible System of Tithes and Offerings”, Signs of the Times, 18 martie 1886, par. 7.

[6] „The Duty of Paying Tithes and Offerings”, Review and Herald, 17 decembrie 1889, par. 1.

Joomla SEF URLs by Artio