Tipărire

Folosirea zecimii - o imagine din Spiritul Profetic

De Angel Rodriguez


Multe din scrierile lui Ellen White despre zecime se ocupă cu întrebări şi sfaturi cu privire la folosirea banilor proveniţi din zecime. Nu există niciun dubiu că, în acest caz, înţelegerea ei a cunoscut o dezvoltare, deoarece într-o scri­soare adresată lui A. G. Daniels, de pe 16 mar­tie 1897, îi scrie următoarele: „Nu am în­țeles niciodată acest subiect atât de bine cum îl înțeleg acum. Adresându-mi-se mai multe înt­re­bări la care să răspund, am primit de la Domnul indicaţii speciale, şi anume că zecimea are un scop special” (13MR 281). În cele ce urmează, vom analiza indicaţiile pe care le-a primit ea.


Stabilirea utilizării

Întrebarea fundamentală aici este cine decide asupra folosirii zecimii. Aceasta este probabil întrebarea cea mai dificilă când analizăm ze­cimea în lumina scrierilor lui Ellen White. Citind ce a scris despre acest subiect, autoarea ne uimeşte prin faptul că accentul cade în mod constant pe ce i-a fost descoperit despre folosirea zecimii. Ea accentuează această idee în mai multe moduri. De exemplu, spune: „Domnul a dat o poruncă specială despre folosirea zecimii” (SACV 101). Aceasta trebuie pusă în vistieria Domnului şi „considerată sfântă în slujba lui Dumnezeu, după cum a hotărât El” (SACV 101). „Am primit o învăţătură specială de la Domnul că zecimea este sfântă” (13MR 281). Aceasta este în armonie perfectă cu învăţătura biblică, şi anume că zecimea Îi aparţine Domnului şi că El decide scopul ei şi modul în care trebuie folosită.

De-a lungul slujirii ei profetice, Ellen White a spus că Domnul a descoperit bisericii cum doreşte El să fie folosită zecimea. A condamnat pe loc orice încercare de a folosi zecimea într-un mod care nu era în acord cu ce îi descoperise Domnul. În 1901, chiar i-a mustrat pe unii slujbaşi din cadrul Conferinţei Generale care au luat anumite decizii cu privire la folosirea zecimii. Ea scria: „Nu este o rânduială (a lui Dumnezeu) ca doi sau trei oameni să facă planuri pentru întreaga conferinţă şi să decidă cum să se folosească zecimea, ca şi cum zecimea ar fi fondul lor”[1]. Concluzia care reiese este că cei din conducerea bisericii şi lucrătorii sunt supraveghetorii sistemului zecimii şi, ca atare, sunt responsabili să se asigure că aceasta este folosită în acord cu voia descoperită a lui Dumnezeu.


Forme concrete de utilizare a zecimii

În general, Ellen White a spus că Domnul „revendică zecimea ca proprietate a Sa şi aceasta trebuie considerată întotdeauna ca o rezervă sacră, care să fie adusă în vistieria Lui pentru folosul cauzei Lui” (PDH 300). În altă parte, scria: „El (Domnul) are o vistierie, şi această vistierie trebuie să fie susţinută de zecime, iar zecimea trebuie să fie sfântă şi trebuie să fie a Domnului, o zecime atât de generoasă, încât să contribuie la susţinerea extinderii lucrării” (SMC 166) sau, mai simplu, „ca lucrarea să fie susţinută” (13MR
198). În Vechiul Testament, Dumnezeu a re­zer­vat zecimea leviţilor, pentru lucrarea lor din Sanctuar, dar acum El a hotărât să fie folosită în lucrarea bisericii, care este de fapt proclama­rea Evangheliei sau, aşa cum spunea ea, „pentru a sprijini lucrătorii Evangheliei” (SLSS 129). Totuşi ea face referiri foarte specifice cu privire la cum ar trebui
și cum n-ar trebui folosită ze­cimea.

Utilizarea pentru susţinerea pastorilor Evan­gheliei. Zecimea este folosită ca să asigure sprijin financiar pentru cei care sunt angajaţi în lucrare (SACV 102) sau, cu alte cuvinte, să „sprijine lucrătorii Evangheliei în lucrarea lor” (SACV 93). Aceşti lucrători sunt definiţi de Ellen White ca „cei care slujesc în lucrarea sfântă ca aleşi ai lui Dumnezeu, făcând lucrarea lui Dumnezeu nu numai prin predicare, ci şi prin slujire” (DG 256) şi predarea Scripturii celor care nu înţeleg Legea lui Dumnezeu (6M 38).

Utilizarea pentru susţinerea celor care predau Biblia (învăţători, profesori). Această folosire specială a banilor din zecime se bazează pe învăţăturile Domnului: „Am primit o lumină, şi anume că cei care slujesc în şcolile noastre, predând Cuvântul lui Dumnezeu, educând ele­vii în materiile divine, trebuie să fie susţinuţi din banii de zecime” (6M 215). A scris rân­durile acestea în 1900, dar, în aceeaşi decla­raţie, adaugă și că „învăţătura a fost dată cu mult timp în urmă şi, nu demult, a fost repetată de mai multe ori”
(6M 215). În rândul învăţătorilor, ea include şi femeile care „învaţă fete tinere să lucreze ca vizitatoare şi lucrătoare biblice de succes” (5MR 323).

Utilizarea pentru susţinerea soţiilor de pastori implicate în lucrarea Evangheliei. Ea vorbeşte în
numele unei soţii de pastor căreia „Domnul i-a dat … povara lucrării şi care, dacă îşi dedică timpul şi puterile ei să viziteze familiile din casă în casă, să deschidă Scriptura pentru oameni, chiar dacă nu a fost hirotonită, îndeplineşte o lucrare echivalentă cu cea a unui pastor” (5MR 323) şi trebuie să fie plătită din banii de zecime (12MR 160). Ea afirmă în mod clar că „zecimea este destinată celor care lucrează prin cuvânt
și învățătură, fie că sunt bărbaţi, fie că sunt femei” (1MR 263).

Utilizarea pentru susţinerea misionarilor me­di­cali. Când anumite persoane s-au opus ideii susţinerii misionarilor medicali din zecime, ea scria: „Sunt instruită să spun … că un pastor al Evangheliei, care este şi misionar medical, … este un lucrător mult mai eficient decât unul care nu poate face aceasta” (LMM 254). De aceea, ea susţine folosirea zecimii pentru a le plăti salariile.

Utilizarea pentru întreţinerea pastorilor pen­sionari şi a familiilor lor. În 1904, ea a încurajat conducătorii să aloce pensii de sprijin pentru văduvele pastorilor decedaţi (1MR 189). Când, în 1911, biserica a creat un plan de sprijin la care trebuia să contribuie fiecare conferinţă cu 5% din zecime, ea a fost cu totul de acord (2MR 272, 273).

Utilizarea pentru susţinerea directorilor De­par­tamentului Publicaţii. Nu există nicio decla­raţie a lui Ellen White care să vină în sprijinul ideii că zecimea trebuie utilizată pentru a plăti directorii Departamentului Publicații. Însă există o scrisoare, de pe 10 mai 1912, de la W. C. White (fiul lui Ellen White) şi adresată lui W. S. Lowry, în care afirmă că, „de fiecare dată când a fost întrebată despre aceasta, mama şi-a dat întotdeauna consimţământul la planul deja adoptat, în general, de poporul nostru”[2].

Utilizarea zecimii pentru susţinerea zonelor misionare în nevoi. Ea sfătuieşte conferinţele care au zecime în exces să o împartă cu regiuni aflate dincolo de hotarele lor, în America sau peste ocean. Ea atrage atenţia: „Sunt misiuni care trebuie susţinute pe teritorii unde nu există biserici şi nici zecime şi acolo unde credincioşii sunt noi şi zecimea este puțină. Dacă mai aveţi mijloace care au rămas după ce aţi aranjat situaţia pastorilor voştri, trimiteţi banii în aceste locuri fără resurse” (1MR 184).


Utilizarea incorectă a zecimii

În timpul slujirii ei, Ellen White a trebuit să răspundă la multe întrebări în legătură cu folosirea zecimii şi s-a confruntat cu practici concrete în biserici şi în rândul lucrătorilor. Sfaturile ei identifică utilizări concrete ale zecimii care nu sunt în armonie cu natura zecimii şi cu scopul sfânt pentru care a rezervat-o Dumnezeu.

1. Abuz personal (folosire greşită). Scriind mem­brilor bisericii, ea spune: „Partea rezervată de Domnul pentru Sine nu se poate folosi pentru alte scopuri în afară de cele specificate de El. Să nu se simtă nimeni liber să reţină zecimea şi să o folosească după propria judecată. Zecimea nu se poate utiliza în folosul nostru în caz de urgenţă, nici după cum gândim noi că este mai bine, chiar dacă vom considera că este lucrarea Domnului” (SACV 101). Să observăm că sfatul ei se bazează pe natura zecimii.

2. Folosire greşită de către pastori. În bisericile locale, pastorii au acces imediat la zecimea adusă pentru Domnul de membrii bisericii şi ar putea să o folosească ușor într-un mod greşit. Pastorul nu trebuie să creadă „că poate să reţină şi să folosească (zecimea) după propria sa judecată, doar pentru că este pastor. Ea nu este a lui. El nu are libertatea de a-și însuși ce crede el că i se cuvine” (9M 247).

3. Colportori. Unii administratori din bise­rică au venit cu ideea de a plăti colportorii din zecime. Despre aceasta, Ellen White scria: „Este o mare greşeală să deturnăm zecimea de la scopul pentru care trebuie folosită – acela de a-i susține pe pastori” (SACV 102).

4. Folosire greşită de către biserici. După pă­rerea lui Ellen White, zecimea nu trebuie folosită pentru comoditatea bisericilor (DG 257), pen­tru a finanța nevoile bisericii sau a îngriji ca­sa Dom­­nului (SE 226), pentru „a rezolva nece­sităţile curente ale casei Domnului” (3M 103), pentru a plăti datoriile bisericii (3M 103) sau pentru „a achita cheltuielile bisericii”[3]. Nu poate fi folosită nici pentru construirea clădirilor unor instituţii[4].

5. Taxe de şcolarizare. Ellen White afirmă fără nicio ambiguitate că zecimea nu trebuie „folosită în scopuri școlare” (SACV 102), nici măcar ca fond pentru ajutorarea studenţilor (2SA 209).

6. Ajutorarea săracilor şi a bolnavilor. Respon­sabilitatea creştină de a avea grijă de săraci este întotdeauna accentuată de Ellen White. Totuşi ea indică faptul că zecimea „nu trebuie privită ca un fond pentru săraci. Aceasta este în mod special dedicată pentru a-i sprijini pe cei care duc mesajul lui Dumnezeu în lume şi nu trebuie să fie deturnată de la acest scop” (SACV 103). Ea sfătuieşte fiecare biserică „să considere ca o responsabilitate a ei faptul că trebuie să aibă un interes special faţă de cei slabi şi bătrâni. (…) Zecimea nu poate fi folosită în această lucrare” (3MR 218).

7. Pastorii politicieni. Zelul politic exprimat în discursuri politice este incompatibil, pentru Ellen White, cu lucrarea unui pastor, iar „zecimea nu trebuie să fie folosită pentru a-i plăti pe cei care pălăvrăgesc pe teme politice” (PFEC 477).


Concluzie

Conform lui Ellen White, utilizarea zeci­mii a fost stabilită de Dumnezeu, care a sfinţit-o pentru un scop foarte specific. Ea a indicat foarte des că ceea ce a avut de zis despre folosirea zecimii era de la Domnul, iar când conducătorii, pastorii şi membrii bisericii au folosit zecimea în mod necorespunzător, a luat poziţie. Con­du­că­torii bisericii au recunoscut, de asemenea, că Domnul este Acela care determină cum trebuie folosită zecimea şi şi-au demonstrat credinţa în această problemă, căutând sfatul ei ori de câte ori au avut dubii în legătură cu folosirea zecimii.

Ellen White a declarat în mod hotărât că zecimea trebuie folosită în lucrarea de evan­ghelizare. Ea insistă pe ideea că recomandările pe care le-a făcut despre folosirea zecimii sunt modul în care Domnul aşteaptă de la noi să o folosim. Deoarece este sfântă şi este proprietatea exclusivă a lui Dumnezeu, El este singurul care poate să hotărască asupra modului cum trebuie folosită.


Acest material a fost preluat din lucrarea Zecimea în scrierile lui Ellen White, 2001, de Ángel Manuel Rodríguez.

 

 

Legendă:

Referința este indicată astfel: Cifra volumului, urmată fără spaţiu de sigla cărţii şi numărul paginii (în original).

DG = Daughters of God

LMM = Lucrarea misionară medicală

M = Mărturii pentru biserică

MR = Manuscript Release

PDH = Parabolele Domnului Hristos

PFEC = Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

SA = Solii alese

SACV = Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

SE = Slujitorii Evangheliei

SLSS = Sfaturi pentru lucrarea Şcolii de Sabat

SMC = Spalding and Magan Collection



[1] „In the Regions Beyond”, General Conference Bulletin, 5 aprilie 1901, par. 8.

[2] Vezi Robert W. Olson, Ellen G. White Comments on the Use of Tithe Funds, nepublicată, februarie 1990, p. 19.

[3] Pamphlet 157. Special Testimony to the Oakland and Battle Creek Churches, p. 12.

[4] Letter 93, 1899.

Joomla SEF URLs by Artio