Tipărire

Hoțul din casele noastre

de Georgel Pîrlitu


     „În familie există o mare nevoie de a cultiva un comportament cu adevărat manierat.” (Ellen White)

    Unul dintre lucrurile care mi-a captivat a­tenţia în ultimii ani este modul în care îşi vorbesc oamenii unii altora. De pildă, când mergi prin oraş, îţi dai seama că cei care trec pe lângă tine, tineri sau tinere, bărbaţi sau femei, au acelaşi numitor comun – o vorbire de stradă, zgomotoasă, una din care lipsesc ele­men­tele absolut necesare unei vorbiri civilizate. Când intri într-un magazin, ceea ce te şochea­ză nu este marfa de pe rafturi, ci limbajul agre­siv, nepoliticos şi lipsit de bun-simţ folosit de vânzătoare în relaţia cu clienţii. Când, vrând să rezolvi o problemă, ajungi pe coridoarele unei instituţii, eşti martor la aceeaşi situaţie. Când priveşti campania electorală, eşti şocat de ce auzi. Parcă avem de-a face cu o lume trasă la xerox. Oare nu mai este nimeni care să ştie să formuleze o frază frumoasă? Nu mai este nimeni care să-şi amintească măcar cuvintele frumoase din poveş­tile copilăriei?

Vrând-nevrând, trebuie să recunoaştem că aceasta este realitatea lumii în care trăim, o lu­me parcă pe nedrept numită modernă şi ci­vi­lizată. Dar ce este mult mai trist e faptul că vorbirea aceasta a intrat ca un hoţ şi în casele noastre. Soţul foloseşte tot mai des cuvinte de acuzare la adresa soţiei şi invers. Tonul devine tot mai apăsat şi doare mai tare decât o palmă. „Mulţumesc!” sau „Te rog frumos!” este o ex­primare depăşită, scoasă din uz. Este parcă prea protocolar sau … prea pe ocolite. Este mult mai simplu să domini, exprimându-ţi în mod poruncitor dorinţa. O floare, numai o floare, este pentru prea multe femei un vis care va rămâne mult timp neîmplinit. Iată ce spune Inspiraţia cu privire la maniere, dar mai ales cu privire la limbaj: „În familie există o mare nevoie de a cultiva un comportament cu adevărat manierat. Aceasta constituie o măr­turie puternică în fa­voa­rea adevărului. In­diferent în ce împrejurări s-ar manifesta, vul­garitatea limbajului şi a com­portamentului este un indiciu al unei inimi corupte. Ade­vărul care vine din cer nu îl de­gra­dea­ză niciodată pe primitor, nu îl face niciodată să fie aspru şi necivilizat. Adevărul exercită o influenţă care în­nobilează şi educă manierele.”1

Stimate soţ, stimată soţie, te-ai în­tre­­bat vreo­dată ce simte tovarăşul tău de viaţă acum, după atâţia ani de la căsă­torie? Nu cumva şi-ar fi dorit să-i vor­beşti mai frumos? Ştii cât la sută dintre visurile cu privire la căsătorie s-au împlinit? Nu cumva hotarele între care îşi duce existenţa sunt lacrimile şi regretele? Nu cumva greul casei apasă mai mult pe celălalt şi mai puţin pe tine? Dacă persoana lângă care ai ales să-ţi petreci restul vieţii îţi mai este dragă, dacă o mai iubeşti şi dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, foloseşte soluţiile pe care pana inspirată le recomandă! „Un ton plăcut în vorbire, amabilitatea şi a­fec­ţiunea sin­ceră care îşi găsesc ex­pre­­­­sia în fiecare faptă, alături de seriozitate, sârgu­inţă, ordine, … fac ca până şi o colibă să devină unul dintre cele mai fericite căminuri. Creatorul priveşte cu aprobare un asemenea cămin.”2

De ce, dacă afară plouă, să plouă şi în casa noastră? De ce, dacă afară limbajul este dur, să fie şi în casa noastră? De ce nu ar fi casele noastre singurele locuri de pe Terra unde vorbirea să fie cerească, unde tonul vocii să fie ca un cântec, iar cuvintele frumoase, ca o poezie? Unde soţia să plângă copleşită de dragoste? Unde tot ea, soţia, să aibă certitudinea că stă lângă singurul bărbat din lume care o poate face fericită? Unde soţul să se simtă respectat şi preţuit ca un rege? Unde copiii să se simtă prinţi şi prinţese? De ce? De ce n-ar fi aşa?

 

1 Ellen White, Minte, caracter, personalitate, vol. 1, p. 188 (sublinierile autorului).

      2 Ibidem.

 

Georgel Pîrlitu este preşedintele Confe­rinţei Muntenia.

Joomla SEF URLs by Artio