Tipărire

Inainte si dupa... Conferinta Generala

Marius Munteanu ¦ De la inimă

 

marius munteanu

Nu a fost vreo întâlnire bisericească, în ultima vreme, la care să nu fi fost întrebat despre proxima Sesiune a Conferinței Generale din San Antonio. În biserici locale, în comitete la Conferințe, Uniune sau Diviziune, inevitabil, poposim asupra agendei viitoarei întâlniri mondiale. Se anticipează atmosfera, se exprimă îngrijorări, se verifică soliditatea punctelor de vedere, se caută referințe practice, istorice sau teologice, se emit păreri, se împărtășesc opinii etc. Seara trecută am revenit în țară după o vizită oficială la Stimme der Hoffnung (Centrul Media Adventist din Germania), urmată de ședința de primăvară a Comitetului Diviziunii Inter-Europene. Dincolo de discuțiile concretizate în proiecte și planurile susținute cu vot, mulți am concluzionat, mai în glumă, mai în serios că, acum, cuvântul de ordine în Biserica Adventistă, oriunde pe glob, este: „After the GC Session”, adică vom mai vedea după Sesiunea Conferinței Generale.

Da, sunt multe elementele desfășurătorului pentru care un congres mondial reprezintă o piatră de hotar: rapoartele misionare ale regiunilor, statisticile despre starea bisericii, cea mai bună muzică de pe glob, predici memorabile, alegerea conducerii mondiale și regionale a bisericii, modificările necesare aduse procedurilor și statutului etc. În mare parte, interesul pentru această a 60-a întâlnire mondială a reprezentanților bisericii este augmentat și datorită acelui punct de pe ordinea de zi care tot apare în ultimii 40 de ani și despre care se spune că poartă cu sine un potențial risc pentru biserica noastră.

Ce înseamnă „mai vedem după Conferința Generală”? Ce se schimbă după Sesiunea din San Antonio? Entuziasmați de atmosfera de acolo, vom reveni la planurile noastre din țară și vom continua să lucrăm pentru Împărăție. Mi-e teamă însă că, în ultima vreme, din cauza aplecării prea insistente spre anumite discuții (nu neapărat lipsite de importanță), riscăm să ne pierdem direcția. Care este de fapt scopul existenței bisericii noastre și în ce constă misiunea noastră unică? De ce a inițiat Dumnezeu acest demers suplimentar (Biserica Adventistă) în urmă cu peste 150 de ani? Trăim un timp al așteptării a ceea ce trebuie să se întâmple. Și nu am în vedere Sesiunea Conferinței Generale. Oamenii pierduți știu că trebuie să audă de la noi o solie și se/ne întreabă dacă adventismul reprezintă solia finală sau „să așteptăm pe altcineva”. Alții sunt convinși că noi trebuie să oferim mesajul salvării, câtă vreme suntem profetizați că vom veni. „Sunt mulți care nu înțeleg profețiile cu privire la aceste zile și trebuie lămuriți. Este atât datoria slujbașilor, cât și a membrilor laici să dea un sunet lămurit de trâmbiță.”1

Reafirmându-ne originea profetică (Apocalipsa 10) și conștientizând rolul profetic (Apocalipsa 12), trebuie să transmitem mesajul nostru profetic (Apocalipsa 14:6-12), un adevăr covârșitor de prezent. Dumnezeu ne-a adus la existență pentru această misiune unică. Așadar, suntem siguri că la biserică avem în obiectiv acest mandat? Predicăm, instruim, evanghelizăm cu această misiune pe suflet? Dacă nu, atunci în unele dintre bisericile noastre trebuie schimbată urgent agenda de lucru și desfășurătorul serviciilor divine. Dacă predicarea adevărului prezent nu îmbracă toată viața noastră bisericească, atunci ce mai oferim?

Subiectul acestui număr al Curierului Adventist ne-a reamintit că și înainte, și după Sesiunea Conferinței Generale, biserica noastră are același lucru extrem de important de trăit și de predicat: Apocalipsa 14:6-12. Mi-e teamă că, mobilizați în spatele unor puncte de vedere sau subordonați exponenților acestora, ne „încălzim” pentru subiecte care nu sunt prioritare și nici decisive pentru mântuire. Nu agreez indolența și nici ignoranța în discuțiile teologice sau practice, dar dezavuez fronda pentru subiecte care nu sunt în primul rând adevăr prezent. „Veghetorii să-și înalțe acum glasul și să vestească solia care este adevărul prezent pentru acest timp. Să arătăm poporului unde ne aflăm în istoria profetică.”2

Ce este înainte și ce va fi după San Antonio? O biserică mobilizată pentru „100 de zile de rugăciune”, în variantă continuată cu post și smerirea sufletelor, ca să rămânem uniți în jurul acelorași idealuri slujitoare. „Când întreita solie îngerească este predicată așa cum trebuie, proclamarea ei este însoțită de putere și ea devine o influență trainică.”3

 ______________________________________________________________________________

1. Ellen G. White, Evenimentele ultimelor zile, Editura Viață și Sănătate, București, 2003, p. 10.

2. Ellen G. White, Evenimentele ultimelor zile, p. 16 – ed. electronică.

3. Review and Herald, 19 august 1890.

 

Marius Munteanu este preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România.

Joomla SEF URLs by Artio