Tipărire

Strigăt în noapte

de Emilian Niculescu

„Prorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: «Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?»” (Isaia 21:11)

de la inima febAceasta nu este o întrebare retorică, rostită obsesiv în termeni poetici, în urma unei reverii naive și nefondate cu privire la viitor. Este întrebarea celor pe care nu‑i mulțumesc strălucirile false ale lumii, a celor care, bazându-se pe făgăduințele unui Dumnezeu real, cred că va veni o dimineață, și aceasta cât de curând. Sunt cei descriși de cuvintele apostolului Pavel: „Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:16).

Fiecare neajuns, fiecare caz de boală, fiecare suferință, fiecare înmormântare intensifică acest strigăt în noapte.

La sesiunea Conferinței Generale de la Utrecht, Dwight Nelson a spus povestea unui băiețel căruia părinții i‑au lăsat în grijă magazinul până la ora închiderii. În cele din urmă, când ceasul vechi de perete anunța cu bătăi sonore ora așteptată, mecanismul s‑a defectat și a bătut cu mult dincolo de ora indicată. Băiețelul și‑a dat seama că ceva nu este în ordine. A ieșit în stradă și a strigat în auzul trecătorilor: „Oameni buni, niciodată nu a fost așa de târziu!”

 Nu copii sau ceasuri vechi și stricate alar­mează astăzi omenirea, ci oameni maturi, ex­perți din diferite ramuri de studiu.

 În prezent, există o varietate întreagă de „stră­­jeri” care urmăresc mersul omenirii. Unii de­tectează golurile din stratul de ozon, alții ur­măresc creșterea populației lumii în raport cu recoltele anuale și rezervele subsolului. Se trag semnale de alarmă disperate. În ceea ce con­glă­suiesc se citeşte gravitatea problemelor, dar din păcate lipsesc soluțiile. Doar cei care candidea­ză la poziții politice de vârf promit vremuri mai bune, în cadrul campaniilor electorale. Dar, după ce ocupă scaunul puterii, întreaga in­florescență a promisiunilor se ofilește, iar viața continuă pe acelaşi făgaș.

 Într‑un interviu cu Hilmar Kopper, expert german în finanțe, reporterul revistei Der Spiegel a afirmat liniștitor: „Oricum, în nicio criză financiară nu mor oameni.” Replica expertului a fost promptă: „Dar valorile … da! În fiecare sens al cuvântului!” Prin aceasta înțelegea atât „moartea” unor valori financiare, cât și, ceea ce este și mai trist, constatarea că mor valori mo­rale: cinstea, corectitudinea, compasiunea, în­crederea, bucuria de a trăi.

Din anul 1947, în Chicago există un cadran de ceas simbolic, administrat de directorii Bu­le­tinului oamenilor de ştiinţă din domeniul cer­cetării atomice, revistă publicată de cer­ce­tă­­tori din cadrul Universităţii din Chicago. Cu cât se estimează că lumea se află mai aproape de un dezastru global, cu atât arătătoarele sunt mai aproape de ora 24. Ultima fixare a ceasului a fost în data de 10 ianuarie 2012. Ceasul indică 23:55.

În privința alegerii celui mai bun timp și loc pentru a trăi, cunoscutul istoric Edward Gibbon, autorul lucrării Istoria declinului şi a prăbuşirii Im­periului Roman, s‑a exprimat astfel: „Dacă unui om i s‑ar cere să stabilească perioada din istoria lumii în timpul cărei­a condițiile pentru omenire erau cele mai fericite și mai prospere, el ar numi fără nicio ezitare perioada dintre moartea lui Domițian și ascensiunea lui Commodus.” Este vorba de secolul al II-lea, când cinci îm­părați buni au asigurat pacea și stabilitatea în Europa de Vest, o perioadă prosperă, de care, după pă­rerea lui Gibbon, omenirea nu va mai avea par­te niciodată. Dacă Gibbon ar avea dreptate, în­seamnă că nu mai avem niciun fel de șansă de a beneficia nici măcar de fericirea și tihna pe care le oferea Imperiul Roman din secolul al II-lea. De­si­gur, istoricul gândea din perspectiva omu­­lui alb, liber, și cu siguranță din perspectiva celui care ar fi făcut parte din elita societății de atunci.

Pentru noi, ca adventiști, tocmai carac­te­risticile îngrijorătoare şi înfricoșătoare ale în­tu­nericului acestei nopți a lumii și toate stri­gă­tele din noapte sunt semnalele orologiului infailibil al profeţiei că în curând VINE DI­MI­NEAȚA!

Emilian Niculescu este pastor pensionar și locuiește în Sfântu Gheorghe. De-a lungul timpului, a slujit, printre altele, ca secretar al Uniunii de Conferințe și președinte al Confe­rinței Transilvania de Sud.

Joomla SEF URLs by Artio