Tipărire

Tinereţe fără bătrâneţe?

De Teodor Huțanu


El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul. (Psalmii 103:5)

 

Se înmulţesc centenarele. Tot mai des sărbătorim 100 de ani de existenţă şi activitate în spaţiul nostru românesc – biserici, conferinţe, publicaţii. Continuitatea adventului între noi este o binecuvântare indiscutabilă. Însă avem şi un revers al medaliei. Privindu-ne chipul în oglinda realităţii, reflectat aidoma şi în statistici, nu putem evita constatarea că am început să albim.

Desigur, perii albi sunt venerabili şi sporesc tezaurul de experienţă şi înţelepciune al bisericii, dar bucuria sporeşte când sunt înconjuraţi de mulţimea copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor. Altfel spus, ne doare când tragem linia şi aflăm că vârsta medie în familia adventistă din România este în jur de 55 de ani. Suferinţa se amplifică dacă ne gândim că populaţia României are o vârstă medie în jur de 40 de ani.

Acum, întrebarea naturală este: Ce se va întâmpla cu noi în viitorul nu prea îndepărtat? Dacă nu ne-am prinde de profeţie, studiile statistice ne dau acelaşi verdict: vom dispărea! Dar profeţia nu cere şi din partea noastră ceva? Desigur, nu vom dispărea. Unii îşi vor împlini chemarea, dar eu şi tu unde ne vom regăsi? 

Ne întoarcem cu gândul la vremurile pline de viaţă de altădată. Mesajul se predica, sufletele se botezau şi biserica întinerea. E posibil să ne imaginăm că pionierii adventişti arătau aşa cum îi întâlnim în diferite poze – persoane în vârstă, în general cu barbă şi cu feţe sobre. Însă mulţi dintre acei pionieri au debutat ca adolescenţi şi tineri în mişcarea adventistă. Ellen White, John Loughborough, J. N. Andrews, Uriah Smith, John Harvey Kellogg aveau între 16 şi 26 de ani la momentul când intrau în frontul proclamării întreitei solii.

Nu e de mirare să avem un astfel de citat al Spiritului Profetic: „Cu o aşa armată de lucrători ca tinerii noştri, bine antrenaţi, înzestraţi cu putere, curând mesajul crucificării, al înălţării şi al apropiatei reveniri a Mântuitorului va putea fi purtat în întreaga lume cât mai grabnic!” – Educaţie, p. 271

De aceea, ne întrebăm cu toată seriozitatea: Ce putem face pentru a-i păstra pe copiii noştri în biserica în care s-au născut şi au crescut? În timp ce îşi respectă părinţii şi biserica, ei nu simt întotdeauna adeziunea dorită de noi faţă de stilul nostru de viaţă sau faţă de structurile noastre bisericeşti. Fiind sensibili la consecvenţă, nu pot să nu observe diferenţele amare dintre declaraţiile noastre religioase din ziua de Sabat şi comportamentul nostru cotidian.

Ultimul Ilie va întineri biserica. În aceeaşi familie a credinţei vor fi nu doar părinţi, ci şi copii (Maleahi 4:5,6). Părinţi, să vorbim despre tinerii vremurilor, când freamătul adventist era la început. Tineri, la rândul vostru, îndrăgiţi aceste biografii şi rescrieţi-le cu propria voastră biografie. Doar aşa inimile copiilor şi ale părinţilor se vor întoarce unele spre altele.  

La prima vedere, este vorba de acceptare reciprocă, valori comune, idealuri profetice. Însă, în ultimă instanţă, toate acestea duc spre centrul întregii discuţii – Isus. Cât de important este Mântuitorul pentru viaţa noastră practică? Cât contează persoana Sa în deciziile pe care le luăm, în modul în care ne închinăm sau în felul nostru de a fi? Standardele, doctrinele, proiectele şi chiar comitetele îşi au rolul lor, însă au toate acestea aceeaşi esenţă – Domnul Isus?

Nimic nu poate egala forţa de atracţie a Maestrului divin. Dacă avem probleme cu îmbătrânirea, dacă adolescenţii şi tinerii nu mai simt legăturile căminului adventist, atunci este vremea să redescoperim magnetismul Celui care este Emanuel – Dumnezeu cu noi. Ori de câte ori poposeşte între noi, El obişnuieşte să ne spună: „Pace vouă!” Iar părinţii şi copiii răspund în cor: Maranatha!

Teodor Huţanu este preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România.

Joomla SEF URLs by Artio