Tipărire

Dacă mă iubiți...!

Scris de Gili Antea on .

De Gili Antea


Ori de câte ori sunt invitat să mă adresez membrilor bisericii, în cadrul serviciilor divine din comunitate, mă simt inspirat să abordez un subiect care mă stăpâneşte şi mă frământă în acelaşi timp.

În ultima ocazie pe care am a­vut-o, am pus următoarea întrebare: „Ce trebuie să facă un creştin adventist ca să fie mântuit?”

Celor prezenţi atunci în sală nu li s-a părut deloc grea această întrebare şi au început să răspundă:

S-a afişat pe un ecran toate acele lucruri pe care un credincios adventist ar trebui să le facă pentru a fi mântuit.

– În primul rând, să păzească Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu.

– Acceptarea şi trăirea celor 28 de puncte de doctrină ale bisericii noastre.

– Trebuie să se roage, să studie­ze Biblia, trebuie să-I dea lui Dumnezeu ceea ce este a Lui din câştigul său.

– Trebuie să contribuie la cheltuielile bisericii locale.

– Trebuie să participe la serviciile divine ale bisericii, precum şi la acţiunile organizate de aceasta şi lista ar putea continua.

După ce am încheiat lista, am în­trebat: „Este uşor sau greu să fii creştin adventist?”

Acum, tăcerea a fost cel mai con­cludent răspuns. Acesta este oare jugul pe care ni l-a recomandat Domnul Isus să-l purtăm?

Dezbaterea a fost foarte aprinsă, deoarece tabăra celor care purtau jugul „trebuie să fac” erau majoritari, iar cei puţini nu aveau argumente cu care să-i contrazică.

Din când în când, căutam să atrag atenţia asupra faptului că mai este un lucru care trebuie făcut, dar care n-a fost încă amintit.

Toţi făceau efortul ca să desco­pere ce-ar mai putea fi, ce prin pro­pria voastră putere mai trebuie fă­cut, dar nu au reuşit să-l identifice.

Ca şi tânărul bogat, frământat de aceeaşi întrebare, nu înţelegem ce vrea Dumnezeu de la noi pentru a fi mântuiţi. Ne cere El oare ceva ce noi nu putem da? Putem face noi, oare, ce trebuie fără ca El să ne dea putere?

„Fraţilor”, am spus eu atunci, „a sosit timpul să scoatem gâtul de sub jugul lui ’Trebuie să fac!’ Ne-am obişnuit atât de mult cu el, încât ne va fi foarte greu să renunţăm la el. Cine vrea să înceapă? Încercaţi să înlocuiţi ’Trebuie să fac’ cu ’Iubesc, îmi place să fac’. Încercaţi să vedeţi dacă puteţi spune: ’Îmi place să stu­diez Biblia’, ’Îl iubesc pe aproapele meu’, ’Nu pot să stau acasă în ziua Sabatului, deci să nu fiu prezent la serviciile divine de la biserică (adunare)’ şi… ’Îmi place să stau de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune; iubesc doctrina adventistă şi poruncile lui Dumnezeu’.”

Nu-mi amintesc să se fi ridicat cineva care să declare că împărtăşeşte aceste gânduri. Realitatea este aceea că tot efortul nostru de a face ce trebuie nu va produce niciodată în noi plăcerea, dragostea de a face ce trebuie făcut.

Ce se va întâmpla când va veni Domnul Isus şi îi va cerceta pe cei care s-au declarat urmaşi ai Lui? Care va fi criteriul după care îi va recunoaşte ca fiind ai Săi?

Majoritatea vor prezenta o listă cu tot ceea ce au făcut pentru El, şi o rămăşiţă care.... nu-şi aminteşte ce a făcut, dar care a simţit o mare plăcere să facă din dragoste ceva pentru semenii săi.

Suntem atât de îmbibaţi, de plini de simţul datoriei de a face şi noi ceva pentru mântuirea noastră, încât uităm declaraţia Mântuitorului: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” Cu alte cuvinte, Domnul Hristos vrea să ne spună:

„Dragii Mei, nu vă mai străduiţi să ţineţi poruncile, că nu veţi putea. Nu uitaţi că sunteţi oameni fireşti. În natura voastră păcătoasă nu puteţi face nimic. Voi n-aţi înţeles că, de fapt, trebuie să faceţi un singur lucru, şi fără acest lucru nimeni nu poate vedea Împărăţia cerului şi nici nu poate intra în ea.

Puteţi fi oameni educaţi, oameni foarte religioşi, bogaţi sau săraci, toţi aveţi nevoie de acest lucru. Trebuie să vă naşteţi din nou.”

Adeseori, punem şi noi întrebarea pusă de Nicodim: „Cum se poate lucrul acesta?” Ne-ar cere oare Dumnezeu un lucru pe care nu-l putem face? Avem capacitatea de a-l face?

Atunci când te-ai acomodat în lumea păcatului, când ţi-ai format atâtea obiceiuri, când eşti bogat şi nu duci lipsă de nimic, nu-ţi vine să părăseşti toate acestea.

Este nevoie de intervenţia supra­naturală a lui Dumnezeu, prin lu­cra­rea Duhului Sfânt, care să te trezească la realitate şi să alegi ie­şirea din starea în care te afli, in­trând într-o lume nouă, cu posibi­lita­tea şi puterea de a creşte până la statura şi plinătatea Domnului Hristos.

Naşterea din nou este o expe­rienţă absolut necesară în viaţa celor ce „iubesc venirea Lui”. Lipsa acestei experienţe este cauza pentru care există atât de multă confuzie în biserici. Mulţi dintre cei ce pretind că sunt urmaşi ai Domnului Hristos sunt nesfinţiţi şi lipsiţi de putere spirituală. Ei au fost botezaţi, dar… au fost îngropaţi de vii. Eul nu a murit şi de aceea n-au înviat la o viaţă nouă în Isus Hristos.

Dacă naşterea unui copil este pri­mul pas spre moarte, naşterea din nou este primul pas spre viaţa veşnică.

În noua sa natură, dragostea faţă de Dumnezeu elimină acel… „trebuie” – a face ceva din obligativitate, şi nu din dragoste. Maica Tereza spunea: „A trăi o viaţă de sfinţenie, înseamnă a lucra pentru Dumnezeu cu zâmbetul pe buze.”

Cine depune eforturi pentru a păzii poruncile lui Dumnezeu numai din simţul datoriei nu va ajunge niciodată să aibă bucuria ascultării. Esenţa întregii neprihăniri constă în credincioşia şi dragostea faţă de Răscumpărătorul nostru.

Dragostea este de natură divină, nu o producem noi. Ea este un dar de la Dumnezeu. Trebuie să iubesc este un nonsens! Iubesc, aceasta spune totul. Trebuie, implică chinul şi strădania mea ca să iubesc. Cine ar suporta să trăiască într-o asemenea relaţie?

Am putea spune că Domnul Hris­tos, Mirele ceresc, trăieşte drama aceasta. Mireasa Lui, biserica, spune că trebuie să se pregătească, trebuie să fie gata, dar încă doar­me. Până când va mai aştepta Mi­rele mireasa Lui adormită şi ne­pă­sătoare? Cerul face ultimele pre­gătiri. Îngerii încă ţin vânturile ca să nu bată. Mireasa însă nu este ho­tărâtă să îmbrace haina de nuntă în toată curăţia ei. Suntem aproape de momentul când se va auzi stri­garea: „Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare.”

Asemenea fecioarelor înţelepte, având uleiul dragostei faţă de Cel care ne-a iubit atât de mult în candelele noastre, vom putea intra la ospăţul nunţii Mielului. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Joomla SEF URLs by Artio