Tipărire

Florin Lăiu - Mă voi întoarce-acasă într-o zi

Scris de Ion Buciuman on .

Articol realizat de Ion Buciuman


Mă voi întoarce-acasă într-o zi


Mă voi întoarce-acasă într-o zi,

În strălucirea sfântă-a ţării mele.

Cu dor şi cu credinţă voi păşi 

Prin poarta mântuirii către stele.

 

Şi voi lăsa acest pământ străin, 

Cu jocurile lui de foc şi moarte;

De sărbătoarea-i plină de venin,

Departe voi fugi, tot mai departe.

 

În ţara mea iubită am s-ajung,

Ca un copil cu sufletul fierbinte.

Să fie drumu’-acesta cât de lung,

Voi merge cu credinţă înainte.

 

Voi revedea, după atâta vreme,

Căminul bucuriilor dintâi;

La ţărmul mângâierilor supreme,

La casa Tatei, suflete, rămâi!


 Şi nu voi mai călca, o, niciodată

Hotarul ţării mele înapoi,

Cu inima de dor înmiresmată

Voi rămânea, dragi îngeri, printre voi.

 

Da, niciodată nu voi mai pleca

Cu inima pe drumul spre Egipt,

Acolo unde-n bucuria mea

Cuţitul răutăţii s-a înfipt.

 

Te voi lăsa, pământ ţesut de oase

Şi aburind de sânge de martiri,

Cu spaime şi cu râpi întunecoase

Săpate diabolic în priviri.

 

Mult n-oi mai sta, încovoiat sub vreme,

În ţara miliardelor de robi

Ce-şi sapă-adânc, prin veacuri de blesteme,

Cu-atâta trudă, propriile gropi.

 

 O, harpa mea, mi-e tare dor de-acasă

Şi sufăr ne-mpăcat printre străini.

Aud mereu o limbă ne-nţeleasă

Cu vorbe şi gramatică de spini.

 

Mă voi întoarce-acasă într-o zi,

În raiul frumuseţilor natale

Şi rănile de-acum s-or odihni

Când voi sfârşi în cântec astă cale.

 

La masa întâlnirii, cea bogată,

Cu ochi jucând în lacrimi şi scântei,

Cu-atâta drag voi sta, ca altădată,

La locul meu ştiut, printre ai mei.

 

Şi voi cânta atunci aşa cum simt

Şi voi sălta cu strigăte-n tării.

Voi fi mereu o coardă de argint

În simfonia marii bucurii.


– iunie 1974 –

 

 

Aceasta este poezia lui Florin Lăiu, pe care îl ştim în lirica adventistă de aproape o jumătate de veac. Vers tăiat în piatra vea­cului mirosind a praf de puşcă, tăiat cu priboiul de fildeş al aşteptării, ridicat pe vârful picioarelor. Nu există biserică din ţară sau biserică românească din străinătate în care poeziile sale să nu fie aducătoare de credinţă şi curaj.

Florin Lăiu nu este doar meşterul casei, logodind uşor cuvintele spuse la orele muzicale sau ale tineretului. În creaţia sa, nedestinată amvonului, se distinge un filon viguros de poezie autentică, nedistilată, robustă şi proteică. Iată o mostră de creaţie artistică în stare de a ne reprezenta cu demnitate în marea poezie a zilei:

„Frumos delir poema mea, boema/vorbelor mele şterse înainte/de a fi scrise gând cu gând/…/ci eu acesta, un copil uitat,/mă ţin cu dinţii de o moarte-naltă,/eu, piatra de azur ferit de daltă,/eu, stihozaur nepietrificat,/urmează să petrec şi un Sabat” (Culmi de talaz).

Poezia lui Florin Lăiu îi este, de asemenea, însoţitoare credincioasă în demersul său teologic. Cântările Bibliei, psalmii, prozodia şi poezia biblică, în special, şi poezia antică, în general, îl urmează pe drumul aspru al înţelegerii şi redării textului sacru. „Susţineţi mâinile slăbite,/Întăriţi genunchii care scapătă!/Spuneţi celor cu inima în panică:/ «Fiţi tari, nu vă temeţi!/Iată Dumnezeul vostru!/Va veni răzbunarea,/O răsplată a lui Dumnezeu./El Însuşi va veni să vă salveze»” (Isaia 35).

Ion Buciuman este pastor în comunitatea Balta Albă, București

Joomla SEF URLs by Artio