Tipărire

Minuni prin educaţie

Scris de Romică Sîrbu on .

De Romică Sîrbu


De curând, am vi­zi­tat o biserică pe care, de altfel, o cu­noșteam de ani buni. Nu am avut așteptări deo­sebite de la această ocazie, pentru că, din punctul meu de vedere, această comunitate se distingea prin două ca­racteristici: clădire mare și membri puțini. Știam că atmosfera rezultată din acest amestec nu era prea atrăgătoare.

Așadar, vineri seara, pe 1 iunie a.c., cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la intrarea în Biserica Adventistă, am primit un cadou frumos din partea Domnului, participând la serviciul divin al acestei biserici. Am avut parte de o atmosferă spirituală caldă, primitoare. Bucuria și speranța (așa cum se numește și biserica din Constanța) se puteau citi pe fețele celor prezenți. Sala mi s-a părut mai mică și membrii, mai mulți, dar ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost prezența copiilor. La fiecare serviciu divin din acel Sabat, I-am dat slavă lui Dumnezeu pentru această schimbare și am continuat să fac acest lucru și după ce am plecat de acolo. Ce am găsit aici este o adevărată minune, având în vedere starea laodiceeană care caracterizează atât de explicit biserica în ultima vreme.


Secretul schimbării

Care este secretul schimbării din această biserică? Ce a contribuit la diferența dintre trecutul pe care îl știam și prezentul pe care l-am găsit? Răs­punsul poate fi și simplu, și complicat, în același timp. Simplu, pentru că, în lumina revelației, orice înviorare a închinării și a misiunii nu poate fi decât rezultatul lucrării Duhului Sfânt, ca urmare a rugăciunii și a credinței în Cuvântul lui Dumnezeu, care se prelungește în practicarea acestuia. Complicat, pentru că niciodată nu a fost ușor să se acționeze prin credință, având în vedere contextul în care trăim – conflictul dintre bine și rău manifestat în diferite forme, unele foarte subtile, iar altele foarte evidente.

Proiectul care a revigorat această biserică este cuprins în cuvântul educaţie. Aici au luat ființă prima grădiniță și prima școală adventistă din județul Constanța (proiect care a început în anul 2007). Conducătorii acestei biserici re­cu­nosc impactul pozitiv al acestui demers asu­pra bisericii lor în prezent și sunt convinși că rezul­tatele se vor vedea mult mai puternic în viitor.

Este corect să afirmi, pe baza cuvântului inspirat, că proiectele educaționale desfășurate după principiile revelate de Dumnezeu au un potențial de revigorare a închinării și a misiunii? Altfel spus, au legătură redeșteptarea și misiunea cu educația? Există vreo legătură între biserică și școală? Trebuie să fie demersul educațional parte a eforturilor susținute de întoarcere la Dumnezeu?


Educaţi, nu sacrificaţi!

Scripturile ne descoperă un scenariu relevant. Când Dumnezeu a demarat operațiunea numită, sugestiv, exod, El a pus în gura lui Moise cu­vintele: „Vom merge cu copiii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre”. Altfel spus: nu plecăm fără copii! Răspunsul faraonului descoperă însă strategia Diavolului: ieșiți, dar fără copii (Exodul 10:9-11)! Când poporul a fost în sfârșit eliberat, Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor: „Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi” (Deuteronomul 4:9), adică ai grijă de educația copiilor! Pe de altă parte, când poporul s-a abătut de la Dumnezeu de-a lungul tristei sale istorii, aflăm cu durere că israeliţii și-au trecut fiii prin foc, sacrificiu interzis de Dumnezeu (Deuteronomul 18:10; 2 Împărați 21:6). El n-a dorit niciodată ca aceștia să fie sacrificați, ci salvați.

Prin urmare, înțelegem că educarea copiilor și a tinerilor în temere de Dumnezeu este un semn al credincioșiei și al sensibilității spirituale.

În cartea Educaţie, Ellen White extinde această idee la contextul modern, precizândîncă din primele cuvinte principalele obiective ale demersului educațional – salvarea și misiu­nea: „Ideile noastre despre educaţie au o perspec­tivă prea îngustă şi ţintesc prea jos. Este nevoie de un orizont mai larg, de o ţintă mai înaltă. Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite şcoli. Înseamnă mai mult decât pregătirea pentru viaţa pe care o trăim acum. Ea are de-a face cu întreaga fiinţă şi du­rează toată viaţa. Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mentale şi spirituale. Îl pre­găteşte pe elev pentru bucuria slujirii în această lume şi pentru bucuria mai înaltă a unei slujiri mai ample în lumea viitoare” (Educaţie, p. 13, în orig.).


Educaţi şi mântuiţi

Referindu-se la dreptul părinților de a decide natura educației morale din școlile de stat, Bruce Shortt citează, în World Net Daily, o decizie recentă a Curții de Apel (Fields Palmdale) din SUA care arată că puterea şcolilor de stat a crescut până la punctul în care părinţii nu au niciun drept constituţional de a împiedica şcolile de stat să le ofere elevilor orice informaţie doresc, de natură sexuală sau de altă natură, atunci când şcoala decide că este potrivit să o facă.

Studii recente (de exemplu, cel realizat de Nehemiah Institute) demonstrează că acei copii educaţi în şcoli creştine au un punctaj mai mare în sondajele cu privire la perspectiva creştină decât corespondenţii lor din şcolile de stat, iar copiii care merg la şcoli creştine care pun accent pe perspectiva creştină au un punctaj extrem de bun în această privință.

Astfel spus, școlile confesionale, împreună cu alte instituții ale bisericii, sunt „instrumentele prin care Dumnezeu Îşi continuă lucrarea de pe pământ … Trebuie clădite case de rugăciune, înfiinţate şcoli şi case de editură … Instituţiile acestea au fost stabilite de Dumnezeu şi ar trebui să fie sprijinite” (Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 464, în orig.).

Educația nu este însă magie; este credință, înseamnă multă muncă, mult curaj, înseamnă speranță, biruință şi misiune. Nu poți înființa școli creștine oricum. Ele trebuie să aibă la bază principiile divine descoperite prin Inspirație. Trebuie să ne implicăm în mod responsabil în educație, fără să ne speriem de obstacole, conștienți că prin ele vrem să ne salvăm copiii de răul moral care învăluie tot mai mult societatea noastră.

Educația ne ajută să-i vedem pe cei mai sensibili la Evanghelie, pe copii, și să ne ocupăm de ei, ajutându-i să-L descopere pe Mântuitorul și să se implice în lucrarea Lui.

„În scenele finale ale istoriei acestui pământ, mulți copii și tineri îi vor uimi pe oameni cu mărturia lor, care va fi simplă, și totuși plină de spirit și de putere. Ei au fost învățați să se teamă de Domnul, iar inimile le-au fost atinse printr-un studiu atent și cu rugăciune al Bibliei. În viitorul apropiat, mulți copii vor fi luați în stăpânire de Duhul lui Dumnezeu și vor proclama adevărul, lucrare care, în acel timp, nu va putea fi făcută de membrii mai în vârstă ai bisericii.

Școlile bisericii noastre sunt instituite de Dumnezeu să-i pregătească pe copii pentru aceas­tă mare lucrare. Aici, copiilor trebuie să le fie predat adevărul special pentru aceste vremuri și trebuie să fie învăţaţi cum să facă în mod practic lucrare misionară. (…) Biserica trebuie să simtă o povară pentru mieii turmei. Copiii să fie educați și învăţaţi să lucreze pentru Domnul” (Căminul adventist, p. 489, 490, în orig.).

Sunt copii în biserica ta? Mulțumește-I lui Dumnezeu dacă mai sunt. Ce faci pentru mân­tuirea lor? Te preocupă acest aspect? La ce gră­diniță, la ce școală merg? E timpul să ne mobilizăm. Reînviorarea înseamnă întoarcere la Dumnezeu, potrivit cu adevărul, iar adevărul este că biserica și școala fac parte din același plan al lui Dumnezeu pentru mântuire și misiune.


Romică Sârbu este directorul departamentelor

Educaţie și Viaţa de Familie din cadrul Uniunii de Conferinţe.

Joomla SEF URLs by Artio