Tipărire

Nu lăsa să se întâmple

Scris de Gili Antea on .

De Gili Antea

 

Aşa se intitula apelul fratelui R. Pierson cu ocazia întâlnirii anuale a conducătorilor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din întreaga lume, întâlnire care a avut loc pe data de 10 octombrie 1978. A fost ca o profeţie, care, acum, după 30 de ani, se împlineşte în viaţa bisericii noastre. Citez din apelul său:

„În a patra generaţie, va creşte numărul administratorilor, în timp ce numărul lucrătorilor va scădea. Au loc întruniri importante pentru definirea doctrinei. Se înfiinţează tot mai multe şcoli, universităţi şi seminare. Toate aceste instituţii devin acreditate de stat şi, în acelaşi timp, secularizate (în cadrul lor lucrând şi profesori din afara bisericii). Se reexaminează principiile şi se modernizează metodele. Se acordă atenţie culturii contemporane, crescând interesul pentru artă, muzică, literatură, politică. Mişcarea adventistă riscă să se transforme în BISERICĂ..., blocându-se în spatele dogmelor şi tradiţiilor.”

Cu sufletul sfâşiat între „tindă şi altar”, acest ultim apel, în calitate de preşedinte al Conferinţei Generale, îi implora pe cei prezenţi: „Stimaţi conducători, dragi fraţi şi surori, nu lăsaţi să se întâmple asta. Apelez la voi cât pot de puternic. Nu lăsaţi să se întâmple asta! Dumneavoastră, cei care vă aflaţi aici, sunteţi cei pe care contează Dumnezeu pentru ca să nu se întâmple asta!

Şi totuşi s-a întâmplat! Astăzi trăim împlinirea acestor lucruri. O altă viziune se profilează la orizont. Serva Domnului scrie:

„Aproape de vas se înălţa un aisberg (gheţar). O voce puternică a strigat: ’Pe el’! Căpitanul vasului s-a năpustit asupra gheţarului şi l-a sfărâmat în bucăţi. Deşi vasul s-a zguduit puternic, nu a murit ni­meni... Apoi a mers mai departe...”

Trăim timpul când în faţa noastră se înalţă gheţarul care împiedică înain­tarea bisericii. Se încearcă tot felul de reforme „de catifea” pen­tru a împrospăta serviciul... LITUR­GIC, după cum se doreşte a se numi acum serviciul divin (ca să ne asemănăm cu... ceilalţi, o influenţă a ecumenismului ce-şi extinde zona de acţiune).

Din practică se ştie că, dacă doar doreşti să încerci un lucru, nu-l vei realiza niciodată. Când se încearcă să se schimbe forma, conţinutul se mulează după forma impusă. Înnoirea după voia lui Dumnezeu înseamnă schimbarea conţinutului, a naturii spirituale, o gândire nouă!

Din câte ştiu, la nivelul conducerii bisericii s-a decis să se facă experimente, mai întâi în comunităţile mari, privind „îmbogăţirea şi cosmetizarea” serviciului liturgic (?), şi anume: pastorul citează textele biblice pe care îşi va baza predica, timp în care auditoriu va trebui să se ridice în picioare (practici importate de la alte bisericii în cadrul ecumenizării acestora). În anumite cazuri, lucru acesta se va repeta atunci când cel care prezintă cuvântul consideră că se impune.

Acest exerciţiu se vrea a sensibiliza atitudinea ascultătorilor la citirea textului sacru. Să fie oare gestul acesta o garanţie că oamenii au fost străpunşi în inimă atunci când s-au ridicat în picioare? Să schimbe forma, conţinutul?

Cum ai putea să stai în picioa­re înaintea Domnului arătând că respecţi Cuvântul Lui, când cine ştie de când nu ţi-ai mai luat timp, măcar o oră pe zi, ca să meditezi la ce a făcut El pentru tine? Respectul pentru Cuvântul sacru se obţine prin antrenarea minţii în cunoaşterea Lui. Obiceiurile sănătoase se obţin prin exercitarea voinţei şi a minţii, nu prin mişcarea braţelor sau a picioarelor. Constat cu regret că deşi se cunoaşte lucrul acesta, conducerea bisericii nu încearcă să le ceară pastorilor să pună în aplicare ce spune Spiritul Profetic cu privire la serviciile divine din Sabat. Ca să cunoască şi membrii aceste lucruri, am să citez câteva idei din cartea Mărturii despre Sabat.

„Fiecare trebuie să-şi dea seama că are ceva de făcut pentru a face ca adunările din Sabat să fie interesante. Nu trebuie să vă strângeţi pentru a îndeplini numai o formalitate, ci pentru a face schimb de idei, pentru a povesti experienţe, pentru a exprima mulţumiri, pentru a rosti sincera noastră dorinţă după iluminare divină. Să nu credeţi că puteţi fi creştini şi totuşi să vă închideţi în voi înşivă.

Mi-a fost arătat adesea că pastorii să predice mai puţin în bisericile lor şi că trebuie să facă mai multă lucrare personală. Poporul nostru nu trebuie făcut să creadă că este ne­cesar să asculte o predică în fiecare Sabat. Mulţi dintre cei care ascultă frecvent predici învaţă foarte puţin, chiar dacă adevărul este prezentat clar. Subiectul cuvântărilor predicatorilor să fie dragostea Domnului Hristos.” Se merită a se citi cartea, căci sunt prezentate toate aspectele legate de sfinţirea Sabatului.

Mă gândeam câte dintre aceste sfaturi sunt puse în aplicare. Se me­rită oare să mai facem modificări de formă când avem instrucţiuni clare cum ar trebui să se desfăşoare un serviciu divin?

O statistică arată că trei sferturi dintre membrii care au participat la un serviciu divin nu pot spune că au simţit prezenţa lui Dumnezeu. Doar 4% dintre pastori se dedică rugăciunii şi lucrării misionare. Majoritatea se preocupă de aspectul tehnic al serviciului divin şi organizarea bisericii. Aşa că nici nu trebuie să ne mai mirăm de starea actuală a bisericii. Poate că ceea ce mă doare cel mai mult este faptul că pastorii se mulţumesc şi cu puţin.

Dacă prezenţa este mică la Şcoala de Sabat, le mulţumim celor care participă. Dacă au fost doar 11 membri..., ne mulţumim şi cu atât.

Trăim vremea judecăţii de cercetare şi a cernerii individuale şi în faţa fiecăruia se înalţă un aisberg. Nimeni nu ţi-l poate îndepărta.

Închei cu gândul adresat de fra­tele Pierson: „Dragi fraţi, cred că Dumnezeu caută bărbaţi şi femei, conducători puternici care să iu­bească biserica lui Dumnezeu. Ne aşteaptă o vreme de strâmtorare, de provocare, aşa cum biserica şi lumea nu au cunoscut vreodată.

Pregătiţi-vă să-i faceţi faţă!”

Joomla SEF URLs by Artio