Tipărire

Cântecul stelelor

De Virgiliu Peicu


Atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie (Iov 38:7).

 

Miliarde de stele „împodobesc” cerul nocturn. Ochiul uman distinge până la 6 000 de stele. Folosind un telescop, se pot observa sute de mii de stele din Calea Lactee. Cu un radiotelescop se pot cerceta chiar milioane de galaxii din univers. În galaxia noastră, există aproximativ 300 de miliarde de stele. În 1997, s-a descoperit cea mai mare și mai strălucitoare stea din univers, de până acum, numită steaua Pistol. Ea se află în zona centrală a galaxiei noastre.

Au fost puse multe întrebări în legătură cu stelele și au fost cheltuiți mulți bani pentru a li se afla misterul. Programele SETI I şi II au reunit cei mai faimoși astronomi și oameni de știință care, zi și noapte, țin sub observație cerul, ca să prindă taina astrelor și să adune orice informație despre ele. Așa, de pildă, au aflat că stelele se nasc și mor. Ba mai mult decât atât, astronomii au descoperit că aceste corpuri foarte puțin cu­nos­cute chiar și cântă prin pulsațiile suprafeței lor.

Informațiile pe care astrofizicienii le dețin pro­vin de la suprafața vizibilă a stelelor, prin in­ter­mediul luminii care călătorește prin univers spre telescoapele noastre. Strălucirea și culoarea unei stele ne pot oferi indicii despre distanța la care se găsește, despre mărimea ei și temperatura de suprafață. Una dintre ultimele descoperiri le­gate de stele este cea oferită de cântecul lor. Din faptul că stelele cântă, adică vibrează în ritmul miș­cărilor interne care le agită, astronomii pot de­duce informații prețioase, legate de interiorul stelelor. Pe la începutul deceniului al VI-lea, din secolul trecut, astronomii au detectat pentru pri­­ma oară murmurul Soarelui. În 2001, noile teles­coa­pe din spațiu au obținut primul cântec emis de steaua Alpha Centauri. Cântecul stelelor se aude doar atunci când lumina lor intră în atmosfera terestră. Însă, în timp ce se află prin vidul spațial, astrofizicienii pot doar să „vadă” muzica stelară.

În toată literatura religioasă întâlnim me­ta­fore și asemănări ale copiilor lui Dumnezeu cu ,,stelele”. Îmi amintesc de vremea copilăriei, când ni se spunea că vom avea cu atât mai multe stele în coroană, cu cât vom câștiga mai multe suflete pentru Hristos. Noi, copiii, eram foarte entuziasmați de această veste. În Daniel 12:3 se spune: „Cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele.” Urmărind steaua Lui, magii L-au găsit pe pruncul Isus. Literatura inspirată ne descoperă faptul că „steaua Lui” era, de fapt, un cor de îngeri care cânta spre slava Regelui Mesia.

Prin faptul că este folosită această metaforă, se sugerează că este de dorit să te gândești să fii o ,,stea”. Sigur, nu mă gândesc la o stea pe scenele lumii, ci la o stea pe cerul frumuseții divine. Printre caracteristicile de reținut ale unei ,,stele” cerești este şi bucuria de a cânta. Apoi, după cum ne spun astrofizicienii, viața vizibilă a stelelor este un cântec permanent. Cântecul acesta conține multe informații despre ce se întâmplă în interiorul stelelor. Când o stea nu mai cântă, înseamnă că a murit. Dar și după ce a murit, cântecul vieții ei călătorește spre noi, așa cum spunea poetul Mihai Eminescu: „Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, și nu e.” (La steaua, 1 decembrie 1886).

Tu ce vrei să fii pe cerul familiei tale? Este viața ta un cântec plăcut și salvator pentru cei dragi ai tăi? Biserica ta este luminată de cântecul vieții tale creștine? Pot recunoaște prietenii tăi cântecul neprihănirii lui Hristos în străluci­rea ta?

„Cei ce vor învăța pe mulți să umble în ne­prihănire vor străluci ca stelele” (Daniel 12:3).

 

Virgiliu Peicu este redactor-șef la Curierul Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio