Tipărire

Durere de părinte

De Virgiliu Peicu


Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor... (Proverbele 17:6 p.p.)


Într-una din zilele acestei primăveri, treceam printr-unul din parcurile mari ale Bucureştiului. Fiind puţin obosit, m-am aşezat pe-o bancă şi, în timp ce-mi plimbam privirea peste verdele frumos al parcului, am descoperit un loc amenajat pentru copii. Îmi făcea plăcere să privesc copiii jucându-se. Între timp, pe aceeaşi bancă, se aşezase un bărbat în jur de patruzeci de ani. Avea un picior în gips. Se oprise şi el să se mai odihnească. I-am auzit vocea zicând:

– E frumos să-i priveşti, dar e greu să-i creşti.

I-am zâmbit. Avea faţa tristă şi pe fiecare obraz îi luneca o lacrimă. Cu privirea către locul de joacă, mi-a zis:

– Am şi eu un fiu.

– Să vă trăiască! i-am răspuns.

Omul privea în depărtările triste. Avea el depărtările lui. Suspinând, s-a întors spre mine şi m-a întrebat:

– Presupun că aveţi copii.

– Da, am doi, i-am răspuns.

– Şi... nu vă e frică pentru ei?

– Ba mi-e frică, i-am răspuns scurt.

– Dar de ce vă e frică?

 Priveam peste vârfurile copacilor.

– Aşa sunt părinţii, mereu le e frică pentru copiii lor, am răspuns.

 Omul a înghiţit în sec.

– Şi mie mi-e teamă pentru fiul meu.

– De ce te temi pentru fiul tău?

– Nu crede în existenţa Diavolului.

– Cum ai spus? am întrebat surprins.

– Nu crede în existenţa Diavolului. Zice că în Dumnezeu crede, dar aşa ca o noţiune a binelui. Am tăcut un timp, apoi i-am zis:

– Şi... crezi că e periculos ce spune fiul tău?

– Dacă negi existenţa Diavolului, înseamnă că nu crezi în Dumnezeu. Şi asta mă îngrijorează şi nu ştiu cum s-a ajuns aici..

– Noile avantaje informaţionale, fără sisteme de protejare şi selecţie, înlesnesc accesul la toate nebuniile şi jocurile periculoase ale minţii needucate. Este adevărat că le dezvoltă gândirea critică, dar...

– E un lucru bun să se dezvolte o gândire pozitivă, realistă şi critică împotriva misticismului, a comentat omul.

– Misticismul, în care cei mai mulţi îşi ascund lenea spirituală şi intelectuală, dezinteresul pentru virtuţile reale, fuga de dreptate, respect şi milă pentru semeni, este o mare frână în calea găsirii destinului creat de Dumnezeu.

– Gândirea critică este salvatoare în toate domeniile vieţii unde raţiunea trebuie să fie dominantă.

– Dacă o aplici însă în metafizică, în problema existenţei, a spiritualului, atunci este ucigătoare. Este o blasfemie să încerci să-L integrezi pe Dumnezeu, şi chiar pe Diavol, raţiunii tale. Celor mai mulţi le lipseşte instruirea adecvată folosirii gândirii critice.

– Cine trebuie să ofere această instruire? întrebă omul în timp ce încerca să-şi aşeze piciorul într-o poziţie mai puţin dureroasă.

– Părinţii, biserica, şcoala şi mass-media, i-am zis scurt şi tehnic.

– Copilul meu şi-a pierdut credinţa din cauza acestei gândiri critice... Nu ştiu cum să mai intervin, aproape se văita omul.

– Cred că reaua folosire a gândirii critice a dus la pierderea credinţei fiului tău. Adică în probleme de mântuire mergem pe încrederea în revelaţia lui Dumnezeu. Domeniul existenţei sau al supranaturalului, al minunilor, al timpului şi al spaţiului, inaccesibile cercetării noastre, nu aparţin raţiunii pure. De aceea aici se lucrează cu credinţa şi nu se aplică gândirea critică. Avem nevoie de educaţie pentru a aborda corect aceste domenii ale vieţii.

– Când va veni ziua aceasta? întrebă omul puţin dezamăgit.

– Când părinţii vor înţelege că pericolul pentru copiii lor nu constă în nesiguranţa stării materiale sau în starea războinică a lumii, sau în nesiguranţa unui loc de muncă, ci în ignoranţa şi în incapacitatea de a folosi pozitiv credinţa şi gândirea critică...

Omul suspină adânc, se ridică pe cârje şi zise:

–  A venit maşina care mă duce acasă. Trebuie să-i spun aceste lucruri şi mamei copilului meu. La revedere, frate! Atunci am înţeles că era un frate şi nu-l recunoscusem.

– Mergi cu bine şi nu uita că ,,părinţii sunt slava copiilor lor”!

Virgiliu Peicu este redactor-șef la Curierul Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio