Print

Miracolui unității în diversitate

Teodor Huțanu ¦ Editorial

Mai 2016 Page 01 Image 0005Doar un miracol poate metamorfoza diversitatea în armonie și binecuvântare. Diferențele, în general, iar cele etnice, în mod special, induc uneori o stare de prudență și chiar o atitudine de distanțare. Dacă există un loc unde este de așteptat ca diversitatea etnică să fie doar un avantaj, acesta este biserica noastră.

Ca popor al Bibliei, avem pentru acest domeniu repere foarte clare. Lui Avraam, Dumnezeu i-a revelat profilul familiei celor mântuiți: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3). În Isaia stă scris: „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7). Revărsarea Duhului Sfânt are loc într-un asemenea context: „Şi toți s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi” (Faptele 2:4). Întreita solie îngerească îi are în vedere pe toți: „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6).

La nivel global, Biserica Adventistă este activă în 215 țări și teritorii. Sunt încă 22 de zone declarate oficial închise, însă mărturia personală și mijloacele mass-media operează și acolo. Adventiștii de ziua a şaptea sunt grupul religios din SUA cel mai divers din punct de vedere rasial și etnic. Un raport realizat de Pew Research Center îi clasează pe adventiști pe primul loc, cu un punctaj de 9,1, urmați de musulmani (8,7) și martorii lui Iehova (8,6). (cf. Adventist Review, 27 mai 2015).

Avem o identitate care transcende orice graniță etnică sau culturală: „Nu mai este nici iudeu, nici grec, (...) fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Iar fericita noastră nădejde ne poartă tot spre o comunitate multietnică: „Și cântau o cântare nouă şi ziceau: «Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi pecețile, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam»” (Apocalipsa 5:9).

Pentru Sabatul grupurilor etnice, în acest număr este prezentă frățietatea ucraineană. În viitor, ne vom întâlni și cu celelalte culori etnice ale familiei noastre de credință, pentru a păstra viu între noi curcubeul armoniei, prin Duhul Sfânt. 

Teodor Huțanu este redactorul-șef al revistei Curierul Adventist.

Print

Cartea Proverbelor și redacția

Teodor Huțanu ¦ Editorial

      CA aprilie 2016 Page 01 Image 0002Un autor își imaginează corespondența pe care ar avea-o Solomon cu redacția unei edituri din zilele noastre, după predarea manuscrisului cărții Proverbele. Iată, într-o traducere liberă, câteva fragmente sugestive:

„Stimate domnule Solomon, vă mulțumim pentru posibilitatea de a arunca o privire peste ultimul dumneavoastră manuscris. Am îndrăgit cărțile tatălui dumneavoastră și continuăm să vedem cu uimire cât de mult bine au adus multor cititori.

Lucrarea conține unele lucruri foarte importante și un spirit adânc de pătrundere. Aco­peră foarte concis o mulțime de domenii. Explorează  orice, de la detaliile domestice la politica internațională, la strategiile corporative, atât de succint, uneori chiar criptic. Dar trebuie să fiu onest: acest manuscris este un coșmar editorial. Toate sunt aruncate peste tot. O dată se vorbeşte despre soțiile cicălitoare, apoi despre inima regilor, apoi despre bunele maniere, lenevie, sărăcie, orice. De multe ori se repetă, alteori se contrazice. Sunt de-a dreptul încurcat. Vă sugerez să luați câte o temă și să o dezvoltați în capitole distincte. Nu zic nu, dar încercați să rezumați întreaga carte într-o singură propoziție. Pornind de aici, puteți rescrie totul. Am uitat titlul: Proverbele sună cam plat. Ce ziceți de ceva mai amuzant: Cum să-ți delectezi prietenii și să-ți umilești inamicii?

Răspunsul lui Solomon: Am analizat obser­va­ții­le și recomandările dumneavoastră și, deși cred că nu ați prins ideea (dez)organizării cărții mele (sugestie: mimează viața), vă ofer rezumatul cărții într-o singură propoziție, luată chiar din manuscris: Înțelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă (Proverbele 14:8). Cât despre titlu, prefer varianta originală. (Mark Buchanan, The Rest of God, pp. 39–40).

Curierul Adventist se străduiește să re­flecte viața, în limitele spațiului. Anun­țurile oficiale și activitățile departamentale au prioritate. Revista tipărită ajungând la destinație la ceva timp după finalizarea editorială, unele știri apar doar pe pagina http://www.curieruladventist.ro/. La fel este și cu rubrica La odihnă: informațiile trimise apar integral și imediat pe aceeași pagină web (Info/La odihnă), iar în revistă va apărea bianual un rezumat.

Teodor Huțanu este redactorul-șef al revistei Curierul Adventist.

Print

Misiune îndeplinită

Teodor Huțanu ¦ Editorial

Imagini Page 01 Image 0001Ne apropiem sau ne îndepărtăm de îndeplinirea misiunii? Care ne sunt reperele? Simpla schimbare a peisajului în timpul călătoriei ne poate liniști sufletul, dar nu este o garanție în sine.

La 8 august 1914, Ernest Shackleton pornește spre capătul lumii. În 1901 ajunsese la aproape 150 de kilometri de Polul Sud, dar, din tot echipajul său, el a fost singurul supraviețuitor. Cu multă atenție și-a pregătit oamenii și a avut grijă de toate detaliile pentru o nouă tentativă de a-și împlini visul. Însă, după un an de navigare, vasul este prins între ghețari și abandonat. Acum, căpitanul expediției își stabilește o altă țintă: reîntoarcerea tuturor acasă. După doi ani de la plecare, la 30 august 1916, toți cei 27 de membri ai echipajului erau din nou acasă. (Alfred Lansing, Endurance: Shackleton’s Incredible Voyage, 2007, Basic Books).

Pe marea furtunoasă pe care navigăm – ne putem referi la actualități, sau la profilul culturii postmoderne, sau chiar la noile tipare de raportare la religie –, tindem să ne liniștim temerile spunându-ne că ne-am obișnuit cu instabilitatea, însă pericolul este cu atât mai grav. În timp ce „chipul veacului acestuia” (Romani 12:2) caută să-și pună amprenta pe tot ce avem mai sfânt, nu putem să nu observăm că orice explicație atașată neîndeplinirii misiunii nu este altceva decât o tentativă de distragere a atenției. Resursele, proiectele, strategiile sau indiferența religioasă a societății noastre nu reprezintă adevăratul răspuns la dilema misiunii.

Sabat de Sabat revenim în portul bisericii, atenți să nu lipsească nimeni. Însă bucuria este nespus mai mare dacă revenim cu oaspeți de la polul înghețat. Cu o claritate cuceritoare, pana inspirată ne deconspiră marele secret al misiunii îndeplinite. Așa că nu ne putem dezvinovăți!

 

„Iubirea pentru om este manifestarea pe pământ a iubirii lui Dumnezeu. Tocmai pentru a sădi această iubire în noi, pentru a ne face copii ai unei singure familii, Împăratul slavei S-a făcut una cu noi. Și când vor fi împlinite cuvintele Lui de despărțire: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12), când noi vom iubi lumea așa cum a iubit-o El, atunci, în ceea ce ne privește, misiunea Lui este îndeplinită. Suntem pregătiți pentru cer, deoarece avem cerul în inimă.” (Ellen White, Viața lui Iisus, p. 611). n

 

Teodor Huțanu este redactorul-șef al revistei Curierul Adventist.

Print

Nu omitem esențialul

 

Teodor Huțanu ¦ Editorial

Isus medalionO știre observată de un predicator relata despre plimbarea a două femei pe o alee dintr-un mare oraș al lumii. La un moment dat, una dintre ele se oprește brusc și întreabă: „Auzi? Parcă miaună o pisică.” După o clipă de ascultare atentă, cealaltă răspunde: „Seamănă cu scâncetul unui copil.” Au căutat cu privirea în jur, însă tot ce puteau vedea era pavajul aleii, dar niciun alt indiciu. Pentru că sunetul straniu continua să revină, se întrebau: „Și totuși unde este copilul?” În cele din urmă, au apelat numărul de urgență, au sosit doi polițiști, aud și ei la fel, dar nu au idee unde ar putea fi copilul. Apoi, unul dintre ei observă o crăpătură a pavajului, îndepărtează placa și vede niște zdrențe, apoi marginea unei pături de spital în care era înfășurat un nou-născut. Dus de urgenţă la spital, copilul este salvat.

Nu este o noutate că și în 2016 viața este plină de forfotă, asemenea agitației marilor orașe. Preocupările, aspirațiile, nevoile, realitățile ne aruncă pașii pe traiectorii grăbite și aglomerate. Cine să mai audă suspinul unui copil? Și totuși semnalul înțelepciunii viețuirii pe această planetă strălucește cu o putere nediminuată de trecerea mileniilor: „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește. Degeaba vă sculați de dimineață și vă culcați târziu ca să mâncați o pâine câștigată cu durere, căci preaiubiților Lui El le dă pâine ca în somn.” (Psalmii 127:1,2)

Momentul providențial în care reușim să distingem vocea Copilului vine la noi în multe feluri. Bucuria sau întristarea, succesul sau eșecul pot să ne încetinească pasul și să ne extragă din vacarmul terestru, pentru a nu mai gravita „degeaba” în jurul unor iluzii. Iată un refren potrivit pentru 2016: „Ce folos să am un întins regat?/ Fără Domnul, sunt sărac!/ Eu vreau pe Isus,/ Bogăția mea,/ Să-mi inunde inima.” Ce altă supremă dorință am putea avea decât: „Eu vreau pe Isus și iubirea Sa”?

Când putem spune cu mâna pe inimă: „În sufletul meu, în familia mea, în biserica mea, în relațiile mele cu alții, El este esențialul”, atunci putem fi siguri că nu trudim degeaba. Prin acest telescop, toate se văd neasemuit de luminos. Isus este esențialul fără alternative.

Teodor Huțanu este redactorul-șef al revistei Curierul Adventist.

Print

Redeșteptare și Reformă

Redesteptare si reforma

Să închidem uşa pentru vrăjmaş!

Vrăjmaşului sufletelor nu i se îngăduie să cunoască gândurile oamenilor, dar el este un observator fin şi sesizează cuvintele lor. El ia în considerare faptele lor şi îşi adaptează cu abilitate ispitele. (…)

Totuşi, cât de adesea, cei care se declară creştini deschid uşa pentru vrăjmaşul sufletelor, prin lipsa lor de stăpânire de sine! Dezbinările şi chiar certurile înverşunate, care ar stârni repulsia oricărei societăţi din lume, sunt ceva obişnuit în biserici, deoarece se depune aşa de puţin efort pentru a ţine în stăpânire sentimentele greşite şi pentru a reprima fiecare cuvânt de care Satana poate să profite. Îndată ce apar simţămintele de înstrăinare, lucrul acesta îi oferă lui Satana ocazia de a-şi folosi înţelepciunea şi abilitatea de şarpe pentru a dezbina şi distruge biserica.

În fiecare ceartă se află o mare pierdere. Prietenii personali din ambele partide se aliază cu oamenii preferaţi de ei şi, în felul acesta, ruptura se lărgeşte. (…) Acuzaţii şi învinuiri sunt aduse şi înmulţite. Satana şi îngerii lui lucrează activ pentru a obţine un seceriş din seminţele semănate în felul acesta. Cei lumeşti privesc şi exclamă cu dispreţ: „Iată cum se urăsc între ei creştinii aceştia! Dacă aceasta este religia, noi nu o vrem.” Aceşti oameni se uită la ei înşişi şi la caracterul lor nereligios cu o mare satisfacţie. Ca urmare, ei sunt împietriţi în nepocăinţa lor, iar Satana tresaltă de bucurie pentru succesul lui. (Ellen White, Review and Herald, 22 martie 1887, citat în Adevărata redeșteptare, pp. 8–9) 

„Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună! Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se coboară pe munții Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viața, pentru veșnicie.” (Psalmii 133)

Joomla SEF URLs by Artio