Tipărire

Isus și copiii

De Virgiliu Peicu


„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi.” (Matei 19:14)

 

copiiiiÎn pofida accepțiunii pe care societatea mo­dernă o are față de drepturile copilului, istoria copilăriei poartă în sine aspecte tulburătoare. Copilul a fost privit ca o proprietate a părinților săi și în special a tatălui. Începând cu marile civilizații ale Antichității, sistemele juridice corespunzătoare fiecărei epoci nu au recunoscut copilul ca fiind o persoană „în carne și oase” și având sensibilitate și personalitate distincte. Statutul copilului de la nivelul de „copil-obiect” la percepția „copil-subiect” a fost sus­ţinut pentru prima dată de Isus.

În Roma antică, pater familias putea, după bunul plac, să-i re­cunoască pe copiii pe care îi avea de la soția lui sau să îi abandoneze. În practică, aceasta  însemna condamnarea la moarte sau, în cel mai fericit caz, la sclavie. Tatăl putea dispune după cum dorea de copiii lui. Legea romană a celor „douăsprezece tăbliţe” recunoştea explicit acest drept al tatălui. Nu şi al mamei, căci ea era roa­ba soţului. Platon şi Aristotel acceptau, cu îngăduinţă, faptul că părinţii îşi aruncau copiii pe care nu şi-i doreau sau care nu erau de folos sta­tului. De asemenea, cel ce adopta un copil avea drept de viaţă şi de moarte asupra lui. Astfel deci,
autoritatea părintească şi cea a statului erau ne­limitate asupra copiilor, întinzându-se asupra li­bertăţii şi robiei, asupra vieţii şi a morţii.

Isus, în învățătura Sa profundă, a reabilitat statutul copilului. În întreaga istorie a învățăturii, nu mai descoperim un alt învățător care să se oprească cu respect asupra acestui subiect și
să scoată în evidență valorile educative ale pe­rioadei copilăriei. Ceilalți pedagogi și filosofi acceptau, chiar și prin lipsa de reacție, că pe­rioada copilăriei este testul supraviețuirii celor mai puternici. Supuși unor privațiuni extreme, copiii cei mai puternici supraviețuiau și mergeau mai departe, restul nu mai contau. Mai nimeni nu se oprea asupra perioadei copilăriei ca să scoată în evidență valorile morale și spirituale.

În iudaism, lucrurile erau ceva mai dulci decât în restul imperiului, dar şi iudeii aveau pre­­gă­tite locuri retrase şi marginale pentru copii. Atitudinea lui Isus faţă de copii i-a surprins pe contemporanii Săi şi chiar pe ucenici. La pre­dicile Sale, Isus nu Se
simţea de­ran­jat de pre­zen­ţa copiilor. Îi accepta pe copii în jurul Său, le dădea atenţie și le încuraja pe mame să fie prezente la adunările religioase împreună cu pruncii lor. Când au înțeles că este important pentru copiii lor ca Isus să-Şi pună mâinile cu binecuvântare peste ei, mamele au dat năvală (Marcu 10:14-16).

Isus  a luat atitudine în favoarea copiilor chiar în public. A insistat să arate că erau preferații Lui. În dialogul pe care L-a avut cu Petru despre viitor, Isus i-a pus în capul listei de interese di­vine pe copii: „Paşte mieluşeii Mei ...”  Tot El a fost primul care a scos în evidență caracteristicile şi semnificaţiile spirituale ale copilăriei (Marcu 9:34-37). Când a vrut să exemplifice reversul mân­driei, Isus a făcut-o arătând spre un copil (Matei 18:3).

Modul în care ne purtăm cu copiii este un semnal al relaţiei noastre cu Dumnezeu. În mod surprinzător, Isus spune că putem face acest lucru ajutând copiii.  „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi în numele Meu Mă primeşte pe Mine şi oricine Mă primeşte pe Mine nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Marcu 9:37)

Isus i-a învăţat pe oameni să privească un copil ca pe un dar al lui Dumnezeu, ca pe un „amanet” încredinţat de Dumnezeu şi faţă de care sunt răspunzători înaintea Cerului.

„Isus a iubit totdeauna copiii. El primea sim­patia lor copilărească şi iubirea lor sinceră, neprefăcută. Laudele recunoscătoare de pe bu­zele lor erau ca o muzică la urechile Sale şi Îi
înviorau inima când era abătut din cauza oa­menilor vicleni şi făţarnici cu care  venea în con­tact. Oriunde mergea Mântuitorul, bunătatea înfăţişării Sale şi purtarea Sa delicată şi amabilă câştigau iubirea şi încrederea copiilor.” (Hristos, Lumina lumii, cap. 56).

Virgiliu Peicu este redactor-şef al revistei Curierul Adventist. 

Joomla SEF URLs by Artio