Tipărire

Secretul virtuții

De Virgiliu Peicu


Într-una din frumoasele zile ale lunii martie 2012, împreună cu un grup de tineri din comunitatea Rebra, jud. Bistriţa-Năsăud, am vizitat casa memorială a poetului George Coşbuc. Am fost impresionat de gustul şi rafinamentul dovedite în aranjarea exponatelor, mărturii ale înţelepciunii şi virtuţii familiei poetului. Pe lângă cărţile religioase şi Biblia tipărită acum 200 de ani, ghidul ne-a prezentat o cameră specială prin destinaţia ei. Se afla în partea cea mai retrasă a casei, de altfel foarte mare pentru vremea aceea, departe de zgomotul străzii. Era camera de rugăciune personală a familiei. Membrii familiei intrau în această cameră, care nu avea altă între­buinţare, şi fiecare conversa în linişte şi în taină cu Dumnezeul lui. Toţi membrii familiei Coşbuc foloseau zilnic această cameră. „Îl ţineau ocupat pe Dumnezeu toată ziua”, ne spunea ghidul. Exemplul acestei vieţi de rugăciune s-a văzut în bunul exemplu de virtute şi nobleţe al celor din familia Coşbuc, aşa cum a fost cunoscut şi poetul şi publicistul George Coşbuc.

Dincolo de bogăţie, de faimă socială, de ma­rile oportunităţi ale vieţii, rugăciunea rămâne secretul succesului în virtute, credinţă, va­loa­re morală şi dăinuire peste timp. Doar rugă­ciunea te poate ajuta să stai de vorbă cu viitorul tău.

În timp ce stăteam, surprins, în camera de rugăciune a casei Coşbuc, mi-am adus aminte de un mare profet al rugăciunii, care cred că poate fi exemplul sau simbolul adventistului credincios şi înţelept din zilele noastre. „M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea” (Habacuc 2:1).

În primul rând, descoperim la profet faptul că avea un loc de rugăciune personal, undeva, într-o parte mai retrasă a casei. Aici stătea de vorbă cu Dumnezeu şi îşi descărca sufletul, punând înaintea Lui bucuriile, mulţumirile şi plân­gerile. În situaţia po­vestită de Habacuc, se observă că făcuse o plân­gere Domnului, la care nu a primit răspunsul pe loc, aşa cum ar fi vrut. Plin de aşteptare, urca mereu la locul de rugăciune, căutând răs­punsul Domnului. Şi Dom­nul i-a răspuns şi a zis: „Este o prorocie a cărei vreme este ho­tă­râ­tă, se apropie de îm­pli­nire şi nu va minţi; da­că zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va îm­plini negreşit!” (vers. 3).

Cu riscul de a fi dezaprobat pentru curio­zita­tea mea, vreau să descopăr despre ce pro­rocie este vorba. Înţeleg că Domnul făcuse o făgăduinţă pe care profetul o dorea împlinită, dar care întârzia să apară. Din răspunsul Domnului, înţeleg că această făgăduinţă nu avea o dată proclamată pentru împlinire, aşa cum au toate celelalte profeţii şi făgăduinţe. De asemenea, putea întârzia pentru aşteptători, dar împlinirea ei era hotărâtă şi nu putea fi suspendată. Singura profeţie care corespunde acestei descrieri este făgăduinţa revenirii lui Isus a doua oară.

În acest caz, Habacuc este cineva care a trăit sau cineva care trăieşte? Eu văd în Habacuc un simbol al aşteptătorului de la sfârşitul timpului. Văd la cel sigilat de Dumnezeu acelaşi plâns, acelaşi suspin şi acelaşi dor după venirea Dom­nului. El stă în turnul străjerului şi aşteaptă. Am plecat din camera de rugăciune a poetu­lui George Coşbuc hotărât să găsesc acest loc sacru şi în casa mea, şi în biserica mea. Simt că la noi se stă prea puţin de vorbă cu Dumnezeu acasă şi la biserică. Aceasta se vede în sărăcia noastră de virtute şi bunătate. Iar credinţa a ajuns ca o bijuterie: rară, ascunsă, bine păzită, ferecată şi nu la îndemâna oricui. Vestirea prorociei rămâne un slogan, în timp ce Isus a zis: ,,Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!” (vers. 2).

 

Virgiliu Peicu este redactor-şef al revistei Curierul Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio