Tipărire

Mihail Marinescu

Scris de Marian Mihai on .

Necrolog Mihail Marinescu Page 1 Image 0001Un om printre oameni, Mihail Marinescu se naște la 16 martie 1938, pentru a învăța să împlinească nevoile vieții altora prin preocuparea sinceră și plină de pasiune pentru binele spiritual al oamenilor.

Mihail, fiul lui Nicu și Cati, primul copil dintre cei șase, învață să poarte responsabilități de mic, mai ales după moartea tatălui, rămânând singurul întreținător al familiei.

Se căsătorește în 1960 cu Rusu Maria, din Arad, iar din dragostea lor vin pe lume Dana și Mihai, amprentați puternic de pasiunea pentru muzică a tatălui. Zâmbetul senin și vorba înțeleaptă,  care purtau mereu o parabolă sau o învățătură, erau însoțite de oferta nelipsită de cărți de valoare și de prietenia pe care o dăruia celor care îi prețuiau învățătura și stilul lui de viață.

Evanghelist de fiecare zi, în colaborare cu ASEF-ul, s-a investit cu toată inima pentru formarea grupei de la Bolintin, care urma să devină biserică și mărturie vie a Adevărului.

După o suferință scurtă, dar apăsătoare, se stinge din viață la 26 august 2016, pentru a anunța prologul unei alte vieți, pregătite de credința în Prietenul lui veșnic, pe care L-a mărturisit cu toată puterea iubirii lui.

Cuvântul de speranță a fost rostit de pastorul Popa Daniel și de fratele mai mic al fratelui Mihail, George Marinescu, care are aceeași preocupare sfântă de a descoperi oferta Cerului pentru sufletele pierdute.

Urarea de întâmpinare pe care o avea pentru oricine cu care se întâlnea: „Să trăiți veșnic!” să rodească pentru mulți care au fost influențați de viața lui și pentru cel care a rostit-o cu atâta pasiune.

A consemnat, Dana Dragomir, fiică. 

Tipărire

Ioana Tudorache

Scris de Marian Mihai on .

todirica În ziua de 14 ianuarie 1938, în familia Iosif și Anica Mocanu, din Ungureni, comuna Gherghița, se naşte ca un dar al lui Dumnezeu, o fetiţă pe nume Ioana,  – una dintre cele 5 fete și 2 băieți care compuneau  viitorul acestei familii. De timpuriu, Ioana a avut parte de o copilărie plină de griji și lipsuri, specifice perioadei dinainte și după război.

A fost o persoană harnică, ageră și perspicace, reușind să rezolve orice problemă cu care se confrunta. Încă de tânără încheie legământ cu Dumnezeu, botezându-se în Biserica Adventistă în anul 1958. A activat în cadrul comunității acolo unde a fost nevoie, fiind mulți ani soție de prezbiter, ospitaliră cu toate grijile gospodăriei își făcea timp să primească oride câte ori era cazul, musafiri, era o bună gospodină și o excelentă bucătăreasă, dar cel mai tare i-a plăcut să activeze ca instructoare la copii. Aici a reușit să iasă în evidență cel mai mult, cucerindu-i inima unui tânăr al comunității, Ion Tudorache care s-a stabilit în Gherghița,venind din localitatea Merii Petchii, din zona Snagovului. Căsătoria a avut loc în data de 17 Mai 1959.

Au fost binecuvântați de Dumnezeu cu 4 copii – 3 fete – Gina și Sofia (care au fost gemene), Livia, și în final, după 15 ani de la căsătorie și un băiat – Doru. Acesta sa bucurat de o iubire aparte atât din partea tatălui și a mamei (ca un fiu născut la o vârstă mai înaintată)– cât și din partea surorilor care erau mult mai mari decât el.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu o noră deosebită - OANA - și trei gineri serioși, harnici, cuminți și credincioși: Nicu, Ionel și Dorian (toți constructori!). De aceea poate, că au fost și toți iubiți la fel…

Dumnezeu le-a hărăzit zile să-și vadă nepoții și chiar strănepoții! Au fost binecuvântați cu câte doi nepoți la fiecare copil:

-Sofia și Nicu le-au oferit pe Adelina – care la rândul ei căsătorindu-se cu Manu, le-a oferit pe Ema și Rareș. Tot de la Sofia și Nicu, Dumnezeu le-a dăruit prin Iulian care căsătorindu-se cu Florentina care este însărcinată cu încă un strănepot, pe care bunica Ioana, nu a mai apucat să îl cunoască.… 

-Gina și Ionel le-a oferit pe Gabriela – care la rândul ei căsătorindu-se cu Liviu, le-a oferit doi nepoți, Lucas și Emanuel. Tot de la Gina și Ionel le-a fost oferit de Dumnezeu și Adrian care căsătorindu-se cu Cristina au mai adus în familie alți doi strănepoți: Vlăduț și Elisa.

-Livia și Dorian le-au oferit cu ajutorul Domnului și ei doi nepoți – Emanuel și Celine.

-Doru și Oana le-au oferit cu ajutorul Domnului și ei doi nepoți, pe Sebi și Fabian.

După cum ați putut observa în toate familiile care s-au format din marea familie pornită de la mama Ioana și tata Ionică, există câte cel puțin un Emanuel, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a fost şi există  în aceste familii. Chiar dacă toți au fost greu încercați putem spune cu mâna pe inimă că, până aici ,,Dumnezeu a fost cu noi “!

Ce să vă mai spun…

Pe mama Ioana o putem caracteriza așa cum am mai spus despre ea la tinerețe – o fire tenace care atunci când punea mâna pe cârma corăbiei vieții, o lua de multe ori înaintea soțului și aproape mereu cu succes. Tata Ionică era și este o fire mai liniștită, mai retrasă,care vorbea mai puțin. Dacă ar fi să exemplificăm biblic viața lor, mama Ioana a fost o adevărată MARTA, iar tata Ionică, o adevărată MARIA. 

Copiii declarau cu ceva timp în urmă că ei credeau că mama lor nu dormea niciodată!

Se culca seara târziu și se scula dimineața devreme... Însă nopțile pierdute și munca peste măsură a început de la un timp să-și pună amprenta pe trupul acesta supus putrezirii, și a început să se miște din ce în ce mai greu. Una câte una, bolile au început să se așeze în trupul său, până într-o zi când a căzut pe pragul de jos al ușii ducând mâncare la nepoți...

Toate acestea au făcut ca acest corp puternic să cedeze în urma a două atacuri cerebrale succesive, care au întrerupt orice legătură cu cei dragi în ultimele trei luni de zile. Toți copiii, nepoții, strănepoții au fost lângă ea în tot acest timp, încercând cu toţi s-o ajute şi s-o mângâie în suferinţa ei. 

Dar cu tot efortul lor, ea a ascultat glasul Divin care a chemat-o la odihnă și a încheiat socotelile cu viața aceasta zbuciumată de pe acest pământ, duminică noaptea spre luni la ora 1, 31 octombrie 2016, așteptând învierea celor drepți pentru a se reîntâlni cu noi.

Mama Ioana şi-a încheiat viaţa cu asigurarea dobândită din Sfânta Scriptură că într-o zi Îl va vedea pe Isus Hristos venind pe norii cerului căci El o va trezi din somnul morţii şi o va reda familiei care a iubit-o, pentru ca împreună să primească locaşurile promise în Împărăţia lui Dumnezeu.

Viaţa mamei Ioana constituie un exemplu de credinţă, dragoste şi dreptate, un exemplu care merită să fie urmat de noi toţi, pentru ca, în ziua glorioasă a învierii să ne putem întâlni cu ea. Slăvit să fie Dumnezeu pentru că ne-a pus în inimi această dulce speranţă a revederii! 

A consemnat ing. Ionel Turturică, ginere.

Tipărire

Elena Bocăneanu

Scris de Marian Mihai on .

Elena BocaneanuÎn dimineața zilei de 16 septembrie 2016, Elena Bocăneanu, în vârstă de 93 de ani, a trecut la odihna binemeritată după o viață de servire devotată a lui Dumnezeu și a semenilor în nevoie.

Și-a început viața la data de 5 iunie 1923, la Băicoi, Prahova, în familia Gheorghe și Maria Bunea, ca al treilea copil din șapte. Tatăl își împărțea timpul între munca de sondor și lucrul câmpului, așa că și Elena s-a deprins de foarte mică să muncească din greu. La școală a arătat o minte cercetătoare și foarte dornică de dezvoltare. Credința adventistă era privită cu multă ostilitate, așa că a învățat de asemenea să fie statornică în fața insultelor și pedepselor cu motivație religioasă. După trei clase, tatăl a decis să o retragă de la școală, pentru a suplini lipsa mamei, care tocmai murise. Elena a rămas pentru tot restul vieții o cititoare avidă a Bibliei și a cărților religioase.

Către sfârșitul războiului, pe 30 decembrie 1944, s-a căsătorit cu Titu Bocăneanu, originar din Brăila, dar care locuise câțiva ani la Băicoi, la sora lui mai mare. Tânăra familie s-a stabilit la Slănic-Prahova, unde a participat din plin la avântul extraordinar al bisericii după război până la consolidarea puterii comuniste. Implicarea în viața bisericii a devenit și mai intensă când, în anii 1954-55, noua biserică din Slănic s-a ridicat alături de locuința în construcție a familiei. Pentru zeci de ani, Elena și soțul ei au purtat de grijă de biserică la fel de mult ca de propria gospodărie, fiind în același timp gazde ospitaliere pentru pastori și alți vizitatori ai bisericii. 

Mare iubitoare de flori, Elena a transformat proprietatea într-una dintre cele mai frumoase curți din orășelul minier și turistic. Pentru zeci de ani, florile care împodobeau curtea de primavara până la sosirea iernii, ca și florile dăruite prietenilor, trecătorilor și în special bolnavilor au fost o mărturie puternică pentru iubirea lui Dumnezeu și dorința Sa ca să trăim o viață abundentă, înfloritoare, în orice împrejurări și în orice etapă a călătoriei noastre pe acest pământ.

Elena Bocăneanu a avut o puternică înclinație să ajute pe cei în nevoie, în special pe bătrânii singuri, bolnavi și săraci. În viața personală, a luat cât de poate de serios tot ce a știut despre voința lui Dumnezeu. Ascultarea necondiționată de Scriptură a fost trăsătura dominantă a vieții ei, dându-i curaj să lupte, să învețe mereu lucruri noi, să își depășească timiditatea și frământările lăuntrice. Împreună cu generația ei, a fost caracterizată de o râvnă arzătoare pentru credința pe care o iubea și la care invita pe oricine, prin cuvinte pline de pasiune și mai ales prin fapte nobile.

În familie s-au născut doi băieți, Eugen, care a rămas în orașul natal, și Adrian, care a devenit pastor. După moartea soțului, în anul 2001, Elena a petrecut cea mai mare parte a timpului la București, în familia fiului mai mic. Ultimii ani au fost marcați de suferință și pierderi, alinate totuși de cuvintele Scripturii, de prețioasele cărți spirituale, de cântările îndrăgite și de rugăciune.

Pentru familie și cunoscuți, rămân amintiri de neșters, un îndemn care nu poate fi trecut cu vederea la credință în Dumnezeu și o viață dăruită binelui semenilor, și dorința de a ne revedea și a rămâne împreună, în veșnicia fericită promisă de Dumnezeu. Pentru ea, o odihnă binemeritată după multă trudă a trupului și a spiritului, și certitudinea că, potrivit Bibliei, este bine de morții care mor în Domnul.

Adrian Bocăneanu, pastor

 

 

Tipărire

Gheorghe Lupu

Scris de Marian Mihai on .

Gh LupuGheorghe Lupu, fiul lui Teodor și al Vasilicăi, s-a născut la 23 aprilie 1939, în localitatea Moreni,  județul Dâmbovița. Alături de fratele lui, Filip și sora, Maria, a avut o copilărie greu încercată. 

Mama a murit când Gheorghe avea 10 ani, lăsându-i pe copii să poarte singuri încă un război, pe lângă cel cu bombe și gloanțe. Tatăl, de meserie sondor, lipsea zile întregi de acasă, copiii supraviețuind prin grija vecinilor și a Bisericii. Cea mai cruntă suferință a lor era foamea, la care se adăugau bătăile tatălui pentru că adesea spărgeau cămara de alimente pe care tatăl o încuia înainte de plecarea la muncă. În zilele de sărbătoare mâncau mămăligă cu tocană de ceapă, în alte zile alegeau cojile de cartofi, pregătind din ele un soi de mâncare. 

La vârsta de 16 ani s-a mutat departe, în Bacău, unde a urmat Școala Profesională Petrolieră. S-a specializat în construcții, ajungând repede un bun meseriaș,  cunoscut atât în acest oraș, cât și în toată Moldova. Cu aceste calități, la vârsta de 22 de ani a devenit angajatul Conferinței Moldova, în cadrul căreia a condus, timp de 8 ani, echipe de ucenici în toate bisericile Moldovei care aveau nevoie de renovare. În tot acest timp, pe lângă calitatea muncii sale, lasă în urmă, peste tot pe unde trece, amintirea unui om plăcut și plin de veselie, reușind să lege prietenii cu foarte mulți frați din Conferință și să se facă iubit. 

Lupu Gheorghe a făcut din misiune un fel al său de a fi. Proiectele misionare au devenit a doua sa muncă.

În 1978 a cunoscut-o pe Pop Magdalena. S-au căsătorit pe data de 1 octombrie a aceluiași an în localitatea Berghia, județul Mureș. Nunta lor a purtat peste munți o mulțime de prieteni din toată Moldova, stăruind în mintea tuturor participanților ca o amintire frumoasă. 

Noua familie și-a întemeiat căminul în Bacău. Prin muncă, cei doi au reușit să cumpere un apartament al lor. Pas cu pas, povestea lor de dragoste se desăvârșește. Pe 28 martie 1980, mult dorit și așteptat, vine pe lume primul lor copil, Gheorghe Simion. Astfel, visul de a fi tată devine realitate. Îl urmează, pe 6 aprilie 1985, Florin, cel de-al doilea fiu care va întregi astfel familia cu fericire. 

Lupu Gheorghe s-a implicat din ce în ce mai mult în viața bisericii și a condus, pe rând, diverse departamente în cadrul comitetului din Biserica Bacău Centru. A dedicat timp pentru problemele oamenilor și a sacrificat multe resurse pentru proiectele Bisericii. Aceeași pasiune arzătoare pentru misiune l-a determinat să se implice deplin în proiectul din zona Sascut – Adjud – Podul Turcului. După mulți ani de zile și multe drumuri bătute în acele zone albe, astăzi rămân, ca rod al muncii și binecuvântarii lui Dumnezeu, Biserici și grupe de lucru active.

Anul 1999 a debutat cu descoperirea unei afecțiuni cardiovasculare. A urmat o perioadă de 17 ani în care au avut loc nu mai puțin de 15 intervenții de defibrilare, momente ce au devenit experiențe de viață cu Dumnezeu pentru el și familia lui. Din toate aceste intervenții a ieșit victorios mereu, cu mai multă râvnă pentru Dumnezeu și pentru lucrarea Sa.

Anul 2005 a adus o mare bucurie în familie prin căsătoria băiatului mai mare, Gicu, cu Anca Apostol. A câștigat o fiică pe care a iubit-o enorm. Anul 2008 l-a  adus la mult doritul statut de bunic, rol pe care și l-a îndeplinit cu mare succes. Se topea de drag după prima lui nepoțică, Maya, iar dragostea pentru ea i-a lungit zilele. În anul 2013, fiind deja un bunic încercat, spre deplina lui bucurie a primit-o pe Amelia (Amy). A pus deoparte timp pentru fete și a știut, de fiecare dată, să se facă iubit și dorit. Joaca era la ordinea zilei, dar odată cu trecerea timpului, oboseala trupului care nu rezona cu pofta lui de viață l-a făcut ca, de multe ori, să nu se mai poată bucura de vioiciunea celor două nepoate. „Bicu’ Gicu” rămâne omul de referință din copilăria lor, iar lipsa lui va fi de neînlocuit.

În anul 2007, bucuria i-a fost întregită de căsătoria celui de-al doilea fiu, Florin, cu Gabriela, câștigând astfel o a doua fiică, pe care a iubit-o cu toată inima.

Luna iunie a anului 2016 a adus în viața familiei decizii care vor rămane veșnice. Pe data de 10 iunie s-a internat la Institutul de Cardiologie din Târgu Mureș,  unde s-au căutat noi căi de a revigora un organism greu încercat de boală.

Pe data de 13 iunie a decis să-și asume marea responsabilitate de a se supune unei intervenții chirugicale prin care speranța la o viață de calitate să crească. A reușit să își revadă nepoatele și copiii care au fost alături de el. Ne amintim și acum despărțirea din seara de 13 iunie, cu credința și bucuria zilei în care se va trezi și va fi mai bine. În dimineața zilei de 14 iunie ne-a imbrațișat și ne-a sărutat și, de acolo, de pe targă, ne-a rugat să fim prezenți toți când va ieși din operație. I-am confirmat toți că îl așteptăm cu dor și drag… Îi spuneam să fie curajos, dar el era de mult Curajosul nostru!

A reușit să se trezească după anestezie și să vorbească cu Magdi și Florin. Toți aveam speranța că lucrurile vor fi bune și că zilele i se vor prelungi. Dar inima sa mult prea obosită a încetat să mai facă față acestui efort. Ne-am despărțit de tatăl, soțul și omul Lupu Gheorghe pe data de 17 iunie 2016, la ora 22. A adormit vineri, în ziua de pregătire, s-a odihnit în ziua de Sabat și așteptăm cu toții ziua în care să ne strângem în brațe din nou.

Aceasta a fost o viață de om, cu bune și cu mai puțin bune, dar mereu cu luptă către mai bine: un suflet cald, ce se oglindește încă în cei ai lui; un om harnic, răzbătator, priceput; un spirit vesel, care împrăștia buna dispoziție prin zâmbete și cuvinte; un om credincios, care a muncit pentru Dumnezeu cu sacrificii, care a presărat mântuire, aducând vestea cea bună în multe inimi; un om frumos, de care ne este deja atât de dor, dar pe care sperăm să-l vedem în frumusețea lui deplină, când Dumnezeu ne va fi Acasă!

Tată, drag soț și bunic, frate Gică Lupu, am fost copiii tăi naivi, am crezut că vei trăi veșnic… Nu ne așteptam să pleci așa de repede de lângă noi… Parcă mai aveam atâtea să ne spunem!

Te iubim, prea iubite părinte, bunic și soț! Ne dorim să ne trăim așa viața ce ne-a rămas încât să ne putem vedem în CER, la poarta lui Iosif de la Răsărit… Așa îți plăcea să le spui tuturor celor pe care i-ai condus pe drumul către Dumnezeu!

A consemnat Laurențiu Gherge, secretar Conferința Moldova

 

Tipărire

Chilom Gheorghe

Scris de Marian Mihai on .

„Fac totul pentru Evanghelie, ca sa am si eu parte de ea”. 1 Corinteni 9:23

Gh ChilomChilom Gheorghe s-a născut în comuna Ciofrângeni, județul Argeș, la 17 Aprilie 1931. El a fost unul dintre cei șapte copii născuți familiei Nicolae și Maria Chilom și cel mai mare dintre cei 4 băieți.

Copilăria și tinerețea și-a petrecut-o în satul natal, învățând meseria de tâmplar, asemena Domnului său Isus Hristos. 

Serviciul militar a fost făcut la Cernavodă, unde meseria de tâmplar l-a ajutat să păstreze netulburat porunca a patra a Decalogului, în ciuda presiunilor autorităților și a pericolului închisorii. A fost eliberat la vatră înainte de termen datorită problemelor la plămâni căpătate în timpul serviciului militar.

S-a căsătorit la vârsta de 24 de ani cu Croitoru Filofteia (20 feb. 1955) și Dumnezeu i-a binecuvântat cu trei copii, un băiat și două fete (Florian, Tabita și Lidia). Căsătoria aceasta clădită pe principiile creștine a durat până în clipa când Dumnezeu a îngăduit ca soția dragă să treacă la odihnă în 2001. După moartea tragică a soției s-a mutat la Câmpulung Muscel, ca să fie alături de singurul copil rămas în țară, Tabita.

A primit botezul în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la vârsta de 15 ani și a rămas credincios principiilor bisericii pe tot parcursul vieții lui. Mai mult decât atât, din clipa botezului viața lui a fost consacrată în întregime lui Dumnezeu și bisericii Sale. Biserica a recunoscut consacrarea lui și la vârsta de 25 de ani a fost hirotonosit ca prezbiter și imediat după revoluție a fost angajat ca pastor al bisericii, slujind în peste 15 biserici, oficiind 99 de botezuri, înființând 3 biserici noi și lucrând ca meseriaș la peste 28 de biserici. Consacrarea lui deplină este o materializare a mottou-lui vieții lui: ”Fac totul pentru Evanghelie ca să am și eu parte de ea”. 

Chilom Gheorge a trecut la odihnă la 18 Septembrie 2016. Înmormântarea a avut loc la Ciofrangeni, sâmbătă, 24 septembrie 2016. Au participat mai mulți colegi, pastori activi și pensionari, împreună cu o asistență de peste 200 de persoane - rude, vecini și mulți dintre membrii bisericilor pe care le-a păstorit fratele Chilom. 

A consemnat Felix Jercău, pastor în districtul Câmpulung Muscel

Tipărire

Titu Bordea

Scris de Marian Mihai on .

Titu Bordea Anunțăm cu tristețe că la data de 08.08.2016 inima fratelui Titu Bordea a încetat să mai bată.

S-a născut la data de 25.09.1934 în com. Ursei, jud. Dâmbovița. A fost botezat și a devenit membru al Bisericii Adventiste în diferite localități. S-a stabilit la Ploiești, unde s-a căsătorit cu sora Porea Ana și au avut împreună doi fii și două fiice și o căsnicie de peste 50 de ani.

L-a slujit pe Domnul cu devotament, fiind diriginte la Școala de Sabat, prim-diacon și prezbiter cu binecuvântare.

Mulțumim celor ce ne-au fost alături și așteptăm Ziua Învierii și împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu pentru toți cei ce-L iubesc și-I slujesc.

Marius Andrei, pastor

 

Tipărire

Alexandru Butoi

Scris de Marian Mihai on .

Alexandru ButoiA terminat alergarea și ”emigrarea” Alexandru Butoi, ”nea Sandu”, cum ne plăcea să-i spunem, s-a născut în satul Meri, comuna Vedea, jud. Teleoman la 5 februarie 1927. La vârsta de 6 ani a început emigrarea împreună cu părinții Gherghina și Marin. Au mers în Cadrilater, stabilindu-se în Balcic, unde a petrecut o parte a copilăriei.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, când cele două județe au fost cedate Bulgariei, părinții s-au înapoiat la Meri, unde și-a petrecut adolescența lucrând alături de părinții agricultori. Dându-și seama că datorită regimului comunist, care forța copiii să mergă sâmbăta la școală, nu-și poate continua educația, a mers la București, unde s-a angajat băiat de prăvălie la fratele Ștefan Popa, lucrând până când a fost chemat în armată obligatoriu și a fost trimis la o unitate de frontieră cu Jugoslavia. Nerespectând atribuțiile militare în ziua de sâmbătă, "ziua Domnului", i s-a întocmit dosar de dare în judecată pentru nerespectare de ordine. În situația creată nu a așteptat ziua procesului, si la prima ocazie a trecut granița în Yugoslavia, făcând o nouă "emigrare", unde a stat în lagăr 8 luni.

Facând planul cum sa ”emigreze” și deacolo cu un grup de șase, au reușit, pribegind prin munți nouă zile, fără provizii. Aproape leșinați, au ajuns la granița cu Italia, unde i-au preluat autoritățile și i-au dus în lagăr.

O nouă ”emigrare" îi stătea în față. Avea de ales. Putea merge în America, acordându-i-se automat cetățenia, urmând să fie înrolat în armata americană și să meargă în războiul din Coreea. Refuzând această ofertă a ales să emigreze în Brazilia, care l-a primit necondiționat. Ajuns în Rio de Janeiro, dupa o scurtă ședere, se mută în Sao Paulo, unde studiază la Institutul Adventist, după care lucrează în colportaj șase ani. La Institut conoaște pe tânăra Regina Seghety, iar în 1956 se căsătoresc și se nasc cei trei copii: Hendel, Erica și Henri. În 1963 trăiește o altă emigrare în America, stabilindu-se în Glendale, California, unde se naște și cel de-al 4-lea copil, Haidan. A lucrat la spitalul adventist până la pensionare.

În toți acești ani iubește pe Dumnezeu, familia și biserica, fiind un  bun exemplu de adevărat misionar creștin.

În anul 1978, împreună cu câțiva frați sosiți din România, cu greu scăpați de sub presiunea de atunci, sub îndrumarea pastorului Florea Ieremia formează primul grup adventist la Loma Linda, activând ca lider, alături de Ion Pastramă, care slujește și în prezent ca prezbiter cu binecuvântare.

După revoluție merge în satul natal, vizitează fiecare familie, oferindu-le o Biblie și cartea Calea către Hristos, ajutând la reconstruirea bisericii care fusese arondată și folosită ca magazin sătesc.

Povestindu-și experiența evanghelistică, încurajează pe verii Iorga și Popescu să continue activitatea, mergând în satele vecine - Vedea, Văcărești și Drăgănești, fără prezență adventistă. În anii următori se organizează continuarea programului prin misionarii laici. La Drăgănești este sponsorizat primul misionar - Pană Neluțu, începând studiile biblice în locul unde astăzi este o biserică, iar programul funcționează și în prezent.

O comoție cerebrală își face apariția, care-l imobilizează la pat, unde rămâne îngrijit de buna lui soție, Regina, timp de peste 10 ani.

În inuarie 7, 2016 își termină alergarea, turnat ca o ”jertfă de băutură". Este condus la locul temporar de odihnă de soție, de cei 4 copii, de rudele și biserica Loma Linda, în așteptarea sunetului trâmbiței Domnului Isus, care l-a iubit, trezindu-l să petreacă veșnicia cu El.

Daniel Popescu, Loma Linda, California

 

Tipărire

Ana Dragnea

Scris de Marian Mihai on .

ANA DRAGNEAÎn ziua de 25 martie 1940, la Bacău, în familia lui Constantin şi Maria Solomon, s-a născut, cel de-al noulea copil, din zece, Ana. A urmat cursurile şcolii elementare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal. Din dragoste pentru Hristos, a încheiat legământ cu Dumnezeu prin botez şi a devenit membră a Bisericii Adventiste încă din adolescenţă.

În data de 27 mai 1962, Ana se va căsători cu Mihai Dragnea urmând să locuiască în București. Pe 30 iunie 1965, Dumnezeu a binecuvântat dragostea tinerei familii Dragnea cu un băiat, căruia i-au pus numele Deniss. Cea mai mare bucurie a lor a fost când Denis a luat hotărârea să-L primească pe Hristos definitiv în viaţa lui, în data de 28 iunie, 1991.

În biserica locală Labirint, în care a fost membră mulţi ani, a activat în departamentul diaconiei şi a fost instructoare în Şcoala de Sabat.  Din 9 martie 2002, soții Dragnea au ales să se mute în proaspăt constituita comunitate Speranţa, găzduită de sala I.C. Brătianu, unde sora Ana a slujit în departamentul diaconiei. 

În vara anului 2012, soţii Ana şi Mihai Dragnea au celebrat împlinirea a 50 de ani de la data căsătoriei. Evenimentul acesta a fost un prilej de sărbătoare fiind felicitaţi de primarul sectorului 3, care le-a înmânat placheta jubiliară pentru „cuplu fidel”.

Din nefericire, la scurt timp, sora Ana Dragnea a fost diagnosticată cu o boală neurodegenerativă, într-o formă uşoară la data aceea, dar care a evoluat rapid şi i-a afectat starea generală de sănătate. 

In ciuda stării confuze şi a neputinţei, s-a luptat cu boala şi a participat în comunitate la toate evenimentele şi chiar s-a împărtăşit la Sfânta Cină din data de 9 iulie. În săptămâna care a urmat, a fost vizitată de vecini, de prietene  şi de alte persoane dragi cu care nu se văzuse de mult timp. Apoi, în seara de vineri, 15 iulie, când se pregătea cu fiul şi cu soţul pentru intrarea în Sabat, cu puţin timp înainte de apusul soarelui, inima sorei Ana a refuzat să mai bată lăsând multă durere în sufletul fiului, al soţului şi în inimile celor care au cunoscut-o, au iubit-o şi au apreciat-o. 

Ne-am despărţit de sora noastră Ana Dragnea în data de 18.07.2016 la Cimitirul Adventist „Speranţa Învierii” din Voluntari, unde au avut loc funerariile, dar nădăjduim ca la revenirea Domnului nostru pe norii cerului o vom revedea, la marea înviere, căci credem cu tărie că Dumnezeu îi va da viaţă veşnică alături de toţi cei dragi. 

Costel Gogoneață, pastor

Joomla SEF URLs by Artio