Tipărire

Drumul spre Amazon (I)

De Cornel Stoian


Traseul spiritual al unui tânăr lumesc, care a ajuns să fie ambasadorul lui Hristos în jungla amazoniană

 

El zice: «Este prea puţin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.»” (Isaia 49:6)

Începuturi

amazon 1Era în vara anului 2006, când am primit un telefon de la un prieten care îmi cerea sprijin în rugăciune pentru o problemă de viață și de moarte. I-am aruncat în grabă, fără să mă gândesc prea mult, cuvintele: „Sigur, te voi sus­ține în rugăciune”, însă, atunci când am închis telefonul, un gând m-a străfulgerat: Cum îmi poate cere să mă rog pentru el, când eu nu mă mai rugasem pentru mine însumi de ani de zile?

Crescut de mic în Biserica Adventistă, la vârsta adolescenței pașii m-au purtat departe de Hristos. Păream să fiu un om de succes, mă bucuram de prieteni, de bani, de o viață de plăceri, însă în adâncul inimii mele sufeream. După nopți pierdute, după escapade cu prietenii, mă întorceam acasă și mă simțeam singur. Doream să fiu fericit, însă simțeam că fericirea pe care o căutam era efemeră – trecea odată cu terminarea evenimentelor care mă țineau în priză. Apăream în fața prietenilor mimând fericirea, îmbrăcat după ultimele tendințe, tot timpul alergând după noi și noi plăceri care să-mi aducă fericirea, însă sufletul meu rămânea devastat, gol. Erau seri când mă așezam în pat gândindu-mă ce va fi a doua zi și, în ciuda plăcerilor de tot felul, nu-mi mai vedeam sensul.

Când prietenul meu m-a sunat și mi-a cerut să mă rog pentru el, mi-am dat seama că sunt într-o situație disperată, că eu însumi sunt „mort” înaintea lui, dacă ceva nu se schimbă ur­gent în viața mea. M-am așezat pe genunchi și m-am rugat, după mulți ani, Tatălui ceresc pentru iertare și îndurare. Atunci I-am promis că, dacă mă va scoate din groapa păcatului în care eram, Îi voi închina restul vieții mele, orice îmi va cere. Era pentru prima dată, după mulți ani, când inima mea a fost inundată de o bucurie adevărată, de pace, de lumina dragostei care vine prin Hristos. Lacrimile îmi curgeau pe obraji, în timp ce convingerea că Hristos mă acceptă așa cum sunt punea stăpânire pe inima mea. După acel episod, zile și nopți am continuat să mă rog, să plâng și să mă smeresc înaintea Sa. Atunci am luat hotărârea ca nimic să nu mă mai despartă de Hristos pe viitor, să renunț la viața mea de plăceri, din care gustasem prea din plin, și să mă consacru Lui. Am hotărât ca viața mea să fie o laudă permanentă la adresa Lui.

Chemarea

Eram în Madrid când se întâmplau aceste lucruri. Căutam să trăiesc o viață curată și-L întrebam pe Dumnezeu care este planul Său cu mine. Așteptam ca El să mă cheme personal să lucrez pentru El. Tot în acea perioadă, am început să-i chem la orele de rugăciune pe prie­tenii cu care ieşeam înainte. Acum, ne întâlneam pentru rugăciune în fiecare seară, iar grupul creștea. Prieteni care înainte consumau alcool, care nu-L cunoscuseră niciodată pe Dumnezeu, începeau acum să facă schimbări în viața lor și să se pocăiască. Unii au cerut să fie botezaţi, alții au revenit în Biserica Adventistă, iar eu începeam să cred că aceasta este partea mea în planul lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu avea altceva pregătit pentru mine.

În timp ce Îi ceream să-mi confirme că voia Lui este să-i ajut pe prietenii mei să aibă aceeași experiență a întoarcerii pe care o avusesem eu, Dumnezeu mi-a arătat că are altceva pentru mi­ne. Prin Cuvântul Său, a început să mă cheme în mod sistematic să-i las pe prietenii mei din Madrid și să merg să vestesc Evanghelia mân­tuirii „neamurilor”. De fiecare dată când des­chi­deam Biblia, chemarea era aceeași: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici se­minţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile Pământului” (Isaia 49:6).

Nu eram pregătit deloc să plec din Madrid; îmi doream să rămân alături de prieteni. Însă, deschizând Biblia în Noul Testament, găseam cuvintele lui Pavel, de data aceasta din Faptele apostolilor 13:47: „Căci aşa ne-a poruncit Dom­nul: «Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile Pă­mân­tului.»”

Chemarea aceasta s-a concretizat și am știut pentru prima dată în ce nou proiect trebuia să mă implic atunci când doi prieteni m-au chemat să îi ajut în Venezuela. Acțiunea presupunea să merg în junglă, la indienii băștinași, pentru a construi o biserică și pentru a le predica Evanghelia. Nu mi-au plăcut niciodată insectele, nu-mi plăceau animalele junglei, nu eram amator de „experienţe tari” și, sincer să fiu, nu îmi plac aceste lucruri nici acum. Însă Dumnezeu mă chemase și nu puteam să dau înapoi. Aveam să petrec multe zile și nopți prin zone îndepărtate, printre insecte, fără apă sau mâncare, prin căl­dură, plouat în bărci ce mă purtau prin inima junglei, pe sutele de cursuri de apă care se vărsau în marele Amazon. Aceste lucruri aveam să le aflu mai târziu. Faptul că Dumnezeu mă chemase mi-a dat puterea să trec peste toate obstacolele, având credința că El merge înaintea mea.

De ce Peru?

În timp ce eram încă în Venezuela, Dum­nezeu îmi pregătea calea către o altă misiune. Astfel că, după ce m-am întors din Venezuela, am fost chemat să mă pregătesc la o școală de misionari din România. Acea perioadă a fost intensă pentru mine și am căutat să acumulez tot ce era important pentru a lu­cra eficient pe viitor. La sfârșitul studiilor, urma să mi se dea o zonă albă, oriunde în lume, în care să lucrez ca misionar. Africa era zo­na despre care credeam că este o ade­vărată provocare pentru un misionar. Însă, când au început repartizările, colegilor mei, unul după altul, li s-au dat zone, iar eu rămăsesem printre ultimii. Exis­ta și situația de a rămâne aca­să din lipsă de fonduri pentru deschi­derea unei misiuni noi.

Atunci când, în sfârșit, s-a stri­gat: „Amazon, Peru – va merge Cornel Stoian”, inima mi s-a făcut cât un purice. Era o misiune no­uă și, cu încă doi colegi, aveam să pășesc pentru prima dată în acea zonă, lucrând ca delegat al pos­tului de televiziune It is written!

Astfel, urma să plecăm pentru prima dată în Peru în septembrie 2007 şi aveam să stăm acolo pâ­nă în septembrie 2008. Urma să cunoaștem zona, cultura, obi­ce­iurile, limba spaniolă; urma să ne facem prieteni și să găsim ghizii necesari pentru călătoriile în mij­locul triburilor. Tot atunci mi-am dat seama de ce este nevoie ca Dumnezeu Însuși să te trimită: lo­curile acelea sunt pline de peri­cole fizice şi spirituale. Pe de o parte, sunt încercările fizice: tere­nul virgin, în care sunt as­cun­se o sumedenie de pericole, ani­ma­lele, insectele, căldura, vegetația etc.; pe de altă parte, sunt pe­ri­co­lele spirituale: civilizaţia tribală, cu obi­ceiurile și practicile ei, pă­gânismul și spiritismul foarte răs­pândite. Tot acest arsenal de peri­cole mă făcea să tremur, dar și să caut mai mult sprijin la Dumnezeu.

Însă, în acea primă perioadă de lucrare în Peru, am avut o mulțime de experiențe extra­ordinare cu Dumnezeu. Despre acestea, în nu­mărul viitor.

Cornel Stoian este misionar laic, originar din judeţul Buzău.

Joomla SEF URLs by Artio