Tipărire

Jurnal de colportaj

Parabola cu sămânţa care creşte uimitor, întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”, din Marcu 4:26-29, este cea mai potrivită ilustraţie pentru impactul activităţii de colportaj asupra vieţii mele.


Începuturi modeste

Îmi amintesc de zilele de început. Col­por­tajul în faşă” semăna cu doi părinţi care duc la templu un prunc şi două turturele. Nimeni nu avea experienţă. Organizarea şi instruirea se dezvoltau din mers. Cărţi erau puţine, mai ales din cele spirituale, şi trebuiau achitate anticipat. Din cauza ma­şinilor uzate, fraţii de la editură, cu eforturi mari, căutau să îmbunătăţească treptat ca­litatea cărţilor. Colportorii nu erau angajaţi şi foloseau ca metodă de lucru lucrarea din casă în casă doar cu prezentare de carte, fără lu­crare medicală, însă simţul chemării şi im­­portanţa lucrării ne ajutau să privim obstacolele ca pe nişte provocări.


Pentru dezvoltare este nevoie de timp

O altă problemă era direct legată de viaţa mea. Aveam nevoie să mă cunosc mai bine şi să dezvolt o relaţie mai apropiată cu Mântuitorul Isus. Îmi amintesc de unele momente când discutam cu oamenii pe care-i întâlneam în lucrare despre pro­gra­mul şi principiile pe care le promovez. Unii întrebau: Sunteţi oameni în carne şi oase? Puteţi trăi aşa? Aveţi un program ordonat? Ce mâncaţi dimineaţa sau la prânz? Vă confruntaţi cu ispite? Copiii vă ascultă?” Aceste întrebări m-au ajutat să fiu mai atent cu viaţa mea şi, prin harul divin, să corectez înclinaţiile nepotrivite. Mi-am dat seama că, în primul rând, misionarul trebuie să fie cuvânt întrupat”, o epistolă vie. El este prima carte pe care oamenii o citesc. El este dovada şi argumentul că se poate trăi o viaţă de calitate. Pot spune că, în primul rând, pentru mântuirea mea am fost chemat în colportaj.

Depăşind dificultăţi

Am fost întrebat de multe ori de către unii fraţi: Cum merge treaba? Cât câştigi? Te sacrifici plecând deseori din familie pentru campanii de colportaj? Merită?”

Înainte de a vă face cunoscut răspunsul la întrebările de mai sus, vreau să mai amintesc câteva frânturi din experienţa mea. Este ade­vărat, au fost ani de muncă obositoare, iar la început salariul era extrem de mic. Au fost şi experienţe neînţelese până azi. Am avut o situaţie de încercare deosebită când nu am vândut nimic aproape două săptămâni. Făceam naveta la Arad 30 de kilometri. Nu e uşor…, ţinând seama de responsabilităţile unui cap de familie. În situaţia aceasta şi în altele asemănătoare, am avut ocazia să cunosc mai bine relaţia simplă, dar sigură, a soţiei mele cu Domnul. Niciodată nu mi-a spus să renunţ. Se ruga şi mă încuraja să continuăm. Este minunat ca în familie să existe susţinere reciprocă în momentele grele care pot apărea, indiferent de domeniul misiunii. Am trecut şi printr-o schimbare bruscă. În mod neaşteptat, soţia s-a îmbolnăvit grav în timpul unei campanii la Oradea. Această situaţie a produs emoţii în familie, cheltuieli neprevăzute şi neputinţa de a mai acorda timpul necesar pentru echipa de colportori. Însă această ocazie ne-a motivat să ne prindem mai tare de Cel care ne-a chemat să-I slujim, bazându-ne pe credincioşia Lui. Ru­găciunea noastră fierbinte, unită cu mijlocirea colegilor, a primit răspuns şi, într-un timp scurt, soţia s-a însănătoşit şi azi lucrează alături de mine în colportaj.


Anotimpurile şi schimbările de climă

Aş dori să subliniez două lucruri: 1. Aces­te sperietori” nu sunt doar în lucrarea de colpor­taj. 2. Nu-i tot timpul iarnă, ploaie şi ceaţă”. Soarele domină. Fără doar şi poate, experienţele frumoase au fost mai multe decât cele neplăcute. Chiar şi în zilele în care nu aveam prea mult succes din punct de vedere al vânzării de carte, împlinirea nevoilor sufleteşti şi părtăşia cu oamenii îmi ofereau satisfacţii deosebite şi îmi întăreau convingerea cu privire la valoarea acestei lucrări. Totuşi, de-a lungul anilor, mii de cărţi spirituale şi de sănătate au ajuns în familiile care aveau nevoie de ele. Aşa cum Dumnezeu poartă de grijă unei plante să se dezvolte constant, în ciuda intemperiilor şi a naturii într-o continuă schimbare, tot aşa, diversitatea experienţelor au avut rolul să mă înveţe dependenţa continuă de Dumnezeu.


Îţi dau mai mult decât ai cerut

Printre cadourile primite în această lucrare, echipa a reprezentat pentru mine un cadou spe­cial. Fără să exagerez, chiar dacă mai sunt greşeli, echipa a fost un mare dar. Au intrat în colportaj fraţi şi surori care Îl cunosc pe Domnul din experienţă. Am rămas uimit să văd integritate, devotament, fermitate, demnitate şi libertate, indiferent de preţul plătit pentru a le păstra. Încurajarea pe care am primit-o în mod discret şi responsabilizarea sau mustrarea făcute cu înţelepciune m-au întărit. Cred că membrii bisericii s-ar simţi binecuvântaţi să colaboreze cu o astfel de echipă.


Cum arată colportajul acum

Am început relatarea experienţei cu expresii de genul: Nu erau condiţii, ne lipsea experienţa, semăna cu umila jertfă din vechime: doi cre­din­cioşi sărmani şi două turturele…”

Când privesc în urmă, mă gândesc la cuvântul profetului din vechime: Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” (Zaharia 4:10)

Timp de 18 ani, sub ochii noştri, această lu­crare a crescut constant, înflorind şi maturi­zându-se, semn că Dumnezeu a condus-o. Avem convingerea că şi în viitor binecuvânta­rea o va însoţi până când scopul Său cu ea va fi împlinit. Prin harul Lui, astăzi ne bucurăm de uşi larg deschise în instituţii: secţii de poliţie, prefecturi, primării, inspectorate şcolare, sedii ale unor firme cu sute de angajaţi. Alte uşi ni se deschid acum direct în pepiniera” societăţii, spre cla­se de copii care beneficiază de programele des­făşurate de asociaţia noastră.

Recent, am avut o experienţă impresionantă într-o campanie desfăşurată la Petroşani. Am pornit conştienţi că vom lucra într-o zonă defavorizată, însă am descoperit adevărate co­mori, suflete care ne-au uimit prin interesul şi deschiderea lor. Setea lor după cuvânt s-a concretizat în sacrificiile financiare şi investirea în cărţi spirituale şi de sănătate. Într-una din şcolile defavorizate, unde strictul necesar în­semna un lux, am întâlnit o situaţie care ne-a marcat. Unul dintre copii, încântat fiind de programul nostru, a luat acasă cartea lui Ben Carson, în speranţa că părinţii vor reuşi să o cumpere. A doua zi însă, i-a înapoiat-o sfios unei colege colportoare: Îmi pare rău, părinţii mei nu au bani s-o cumpere.” Colportoarea a hotărât să i-o dăruiască. Surprins, băiatul i-a mărturisit: Multumesc, dar nu e nevoie. Toată noaptea am citit şi am terminat cartea. Deja am înţeles, mi-am luat mesajul de care aveam nevoie.”

Însă Dumnezeu nu S-a rezumat să deschidă uşi doar în rândul celor din afara bisericii… Inimile tinerilor din bisericile noastre s-au des­chis spre această lucrare. În ultimii ani, proiec­tul Student Valdenz” adună laolaltă grupuri de tineri care îşi dedică vacanţele activităţii de colportaj. Unii aleg să pună deoparte pentru Dumnezeu un an întreg.

Simţim în mod evident binecuvântarea lui Dumnezeu. Ne bucurăm de colaborare şi sus­ţi­nere din partea Uniunii, a editurii, a conferinţe­lor, a pastorilor şi a comunităţilor. Implicarea unor persoane care renunţă la servicii importan­te pentru colportaj este o altă dovadă a dezvol­tării acestei lucrări.

Toate acestea mă determină să vă dezvălui convingerea mea: DA, merită să faci col­por­taj!”

 

Avram Ardelean este prim-colportor în Conferinţa Banat.

Joomla SEF URLs by Artio