Tipărire

Prin foc și sânge (I)

De Mildred Thompson Olson


Theodore Anthony a fost un cizmar sărac ce trăia într-un sat neînsemnat de la poalele muntelui Ararat, renumitul munte pe care s-a oprit arca lui Noe. În timp ce cosea tălpile la încălțăminte sau fixa tocurile la locul lor, se uita frecvent la culmile înzăpezite ale muntelui și se gândea la vechea povestire biblică. Era o poveste plină de dramă și de un mare har, lucruri ce păreau să lipsească din viața lui, și care prezenta acțiunile unui Dumnezeu care intervine în viaţa celor care I-au fost credincioși. Privea oare acel Dumnezeu la fel de atent lumea din secolul al XIX-lea, așa cum o făcuse cu milenii în urmă? Îi pasă Lui încă de cei slabi și neajutorați care caută să își subordoneze viața cerințelor Sale? Are oare Dumnezeul acesta timp să observe un suflet neînsemnat care muncește zilnic, câștigându-și existența din munca de cizmar?

Theodore credea în Dumnezeu, dar adevărul este că ajunsese să se întrebe dacă Dumnezeu credea în el. Deşi era religios, niciodată nu a fost sigur că a înțeles ce însemnau toate ceremoniile și misterele religiei sale tradiționale.

Născut și botezat în credința ortodoxă, Theodore a participat regulat la serviciile de închinare și și-a mărturisit păcatele cu since­ritate. Într-un fel, de fapt, în ciuda intențiilor sale bune, pacea și satisfacția, pe care le căuta în credința sa, păreau că-l ocolesc mereu. Theodore tânjea să știe că păcatele îi erau iertate și
do­rea să simtă dragostea lui Dumnezeu. Dar oricât de tare ar fi încercat, obiectul credinței sale părea la fel de îndepărtat și misterios precum înălțimile înghețate ale munților care înconjurau satul său.

Așa că Theodore visa la un viitor în care ar fi putut câștiga suficienți bani pentru a-şi cum­păra o casă micuță, un costum de haine și sufi­cientă mâncare ca să-și umple stomacul. Pentru un creștin care locuia în Turcia în anii 1850, aces­tea erau visuri mărețe, prea puțin realizabile.Ciz­măria îi putea asigura cele necesare vieţii, ­dar nu şi împăcarea sufletului. Cor­voada vieții de zi cu zi era copleșitoare și de nezdruncinat pentru Theodore.

Oamenii din satul lui vorbeau adesea despre America, un paradis pe pământ (după cum spuneau ei), unde fiecare avea de toate din belşug. Ca mulți alţii, Theodore a visat să ajungă acolo. La vârsta de 21 de ani, a pornit spre Consulatul american, din Constantinopol (Istanbul), și s-a înscris pe lista de emigrare în Statele Unite. În perioada de așteptare ca numele lui să își facă drum spre capul listei, Theodore trăia cu părinții săi greci în vechea casă de bârne şi cărămidă în care fusese născut.

Ocupația lui de cizmar era o meserie iti­ne­rantă ce l-a determinat să călătorească mereu din sat în sat, stând în casele clienților timpul în care făcea şi repara încălţăminte pentru familiile lor. Era o viață grea, lipsită de confort, dar reușea să strângă suficient cât să se țină pe linia de plutire. El trăia frugal, economisind câteva lire, săptămânal, din veniturile lui modeste.

Câteodată își scotea economiile din ciorapul vechi și îşi număra banii, întrebându-se când va avea suficienți pentru a-şi cumpăra biletul de călătorie spre America. Într-o zi, numele lui va fi anunțat la consulat, iar lipsa banilor nu ar trebui să stea în calea visului său. Numărul celor admiși pentru emigrare din Turcia pentru Statele Unite era foarte mic, așa că putea dura ani buni ca numele lui să ajungă în capul listei. Dar pentru moment, tot ceea ce putea face era să muncească, să aștepte și să spere.

 


O lungă aşteptare

În timpul celor două decenii care au urmat, părinții lui au îmbătrânit și au murit, iar fraţii şi surorile, care au supraviețuit copilăriei, au părăsit casa părintească, unul câte unul. Deseori, singur și fără mulți prieteni, Theodore a continuat să spere că într-o zi va emigra în America.

Într-o fericită zi de primăvară, a sosit și mult așteptata înștiințare oficială: „Theodore Anthony a fost ales pentru a emigra în Statele Unite ale Americii.” Într-un final, durerea celor 28 de ani a luat sfârșit, iar Theodore a plâns cu lacrimi de bucurie. Fără să stea pe gânduri, și-a pus puținele lucruri pe care le avea, inclusiv uneltele de cizmar, într-un mic cufăr. Din Constantinopol a navigat spre America cu certitudinea că își părăsea patria pentru totdeauna.

Înțelegând limba greacă aproximativ la fel de bine ca limba turcă, Theodore s-a stabilit într-o comunitate grecească din San Jose, California. Și-a instalat atelierul de cizmărie chiar în casa lui, entuziasmat să câștige bine pentru prima oară în cei 49 de ani ai săi. Deși nu părea a fi chiar paradisul despre care auzise, America i-a oferit oportunități de care nu ar fi avut parte niciodată în Turcia. Nimic nu l-ar mai fi putut ademeni să se întoarcă pe pământul patriei sale. Trăind chibzuit, el a reușit să își cumpere o casă modestă, în fața căreia şi-a deschis atelierul său de cizmărie. În mai puțin de un an, și-a îndeplinit visul – o casă, o afacere, suficientă mâncare. Oricât de satisfăcătoare ar fi fost aceste lucruri, pacea și securitatea de care avea parte în America excelau pe lista binecuvântărilor de aici. Plecat dintr-un loc în care creștinii erau frecvent persecutați prin violență de adepții religiei majoritare, avea acum ca reședință un loc unde era liber să creadă și să practice orice își dorea. Nu va mai trebui să înfrunte pericolul acesta niciodată.

 


Profeţie sub marele acoperiş

Noul tărâm, unde a ales să se mute, aducea cu sine și noi rutine. În fiecare seară, Theodore pleca la o plimbare în comunitatea în care locuia, vorbind cu trecătorii și bucurându-se de răcoarea amurgului. Într-una din aceste ocazii, a observat că pe un teren din apropierea casei sale era instalat un cort mare. Auzise de circurile americane și, cum nu apucase să participe la unul, s-a gândit că aceasta este ocazia de a avea parte de o nouă experiență.

„Norocul îmi surâde mai mult decât mi-aș fi putut imagina eu”, își spuse Theodore, zâmbind cu satisfacție. „Circul american pe care l-am dorit să îl văd din totdeauna se va deschide la doar o aruncătură de băț de casa mea. După muncă, și răsplată, așa că, după atâta muncă, nu strică și puțin divertisment.” S-a apropiat pentru a putea citi afișul care, din păcate, era în engleză, așa că tot ce a putut înțelege a fost ora de începere: 7:00 după-amiază.

Următoarea seară, Theodore s-a spălat, s-a îmbrăcat în pantalonii lui de lână deformaţi, o cămaşă curată şi s-a îndreptat spre cort înainte de ora de începere pentru a prinde un loc. Spre surprinderea lui nu era nicio cabină pentru bilete, niciun clovn, nu erau elefanți sau alte semne vizibile specifice unui circ. Dar cortul era deschis și doi bărbați l-au întâmpinat cu un zâmbet cald și o strângere de mână. I-au oferit o foaie cu un cântec, pe care nu a reușit să îl citească, și l-au îndrumat spre o bancă de lemn. A început să se întrebe: „Unde este tribuna și ringul circului? Unde sunt scamatorii, sforile, cercurile și alte accesorii?” Tot ceea ce putea vedea erau băncile de lemn și o platformă pe care se afla o veche orgă cu tuburi. Era derutat de acest circ neobișnuit, dar, din moment ce ajunsese acolo, s-a decis să rămână, având în vedere că nu costa nimic și oricum nu avea altceva de făcut.

Curând, cortul s-a umplut cu oameni. Un bărbat îmbrăcat la costum și cravată (ceea ce Theodore își dorea să aibă într-o zi) s-a urcat pe platformă și a început să cânte. Theodore a fost încântat să audă cântece despre Isus în limba turcă, limba lui maternă. Bucuria i-a fost puțin atenuată de faptul că toți ceilalți oameni din cort cântau în engleză.

Un bărbat distins, îmbrăcat de asemenea în costum și cravată, a luat locul celui ce a con­dus cântarea și a ținut o prezentare spiri­tuală minunată, citând multe versete din Biblie. Omul vorbea fluent turcește, iar prezentarea lui l-a captivat pe Theodore, așa încât s-a decis să se întoarcă și seara următoare. Era un sentiment plăcut să audă vorbindu-se în limba lui maternă, după un an petrecut în comunitatea grecească.

Theodore a luat parte la toate întâlnirile care au urmat. Predicatorul L-a descris pe Isus ca fiind Salvatorul căruia Îi pasă de cei ce-L urmează. Pentru prima oară în viața lui, Theodore a simțit dragostea lui Dumnezeu. Era foarte entuziasmat de ceea ce învățase și a împărtășit aceste lucruri cu clienții săi. Captivat de profețiile biblice din cărțile Daniel și Apocalipsa, și-a pus încrederea în acest Dumnezeu care descoperea umanității secretele Sale. Acum, Îl cunoștea personal pe Dumnezeu și înțelegea de ce fiecare persoană este importantă pentru El. Acesta era Dumnezeul după care tânjise dintotdeauna, Dumnezeul la care visa încă din tinereţe.

În seara în care pastorul a făcut apel să iasă în față cei care doreau să se predea complet lui Dumnezeu şi să-I slujească, Theodore, practic, a alergat până în față. Dar, când pastorul a înce­put să examineze candidații pentru botez, Theodore a rămas nedumerit: „De ce nu mai folosiţi limba turcă pentru a ne examina?” a întrebat el.

Pastorul era nedumerit. Nu pricepea nimic din ceea ce Theodore spunea și nimeni din echipa evanghelistică nu înțelegea. Au reușit să găsească printre participanți un grec care l-a tradus pe Theodore. Atunci a aflat Theodore că nimeni la acele întâlniri nu a vorbit și nici nu a cântat în limba turcă. Vestea a fost copleșitoare pentru cizmar și lacrimile i-au brăzdat fața, în timp ce stătea în picioare în fața marelui cort. Duhul Sfânt S-a revărsat asupra lui într-un mod unic – cincizecimea lui personală l-a făcut să audă vorbindu-i-se în limba turcă. În timp ce era uimit de miracol, s-a rugat ca Dumnezeu să îi arate ce ar trebui să facă pentru a-i ajuta și pe alţii să înţeleagă minunatul plan de salvare pe care el îl înțelesese. Theodore a fost botezat în vara anului 1888. Își studia cu credincioșie Biblia în limba greacă și încerca să învețe şi limba engleză pentru a putea să se alăture credincioșilor care participau la serviciile divine.

 


Acasă, din nou

După doar doi ani petrecuți în America, Theodore a descoperit că Dumnezeu avea o misiune specială pentru el. În ianuarie 1889, s-a simţit profund impresionat şi îndemnat să se întoarcă în Turcia pentru a predica mesajul Evangheliei. Pământul pe care se născuse, de care așteptase 28 de ani să se despartă, îl chema așa cum l-a chemat odată pe apostolul Pavel. Alții ar fi putut să respingă chemarea Duhului Sfânt, oferind scuze sau argumentând că Providența îi indicase o altă direcție. Dar Theodore a ascultat vocea pe care ajunsese să o recunoască. Nu a avut parte de un sponsor sau de susținerea vreunei biserici. Nu au fost făcute promisiuni pentru sprijin financiar. În câteva săptămâni, a reușit să-şi vândă casa, afacerea, și să devină misionar pe cont propriu în Turcia.

„Ești nebun să părăsești tot ce ai și toate lucrurile la care ai visat până acum și să te întorci în Turcia”, i-au spus vecinii lui greci. „Creștinii nu au niciun viitor acolo!” Theodore știa cât de multă dreptate aveau, dar Dumnezeu, care niciodată nu face greșeli, l-a chemat pe el în mod special. Iar Theodore a răspuns, chiar cu prețul vieții sale noi și confortabile din America.

Înarmat cu Biblii în limbile greacă și armeană și cu literatura pe care a găsit-o în aceste limbi, Theodore s-a întors în Turcia. A fost inspirat să ia și cărți în limbile engleză, franceză şi germană, în ciuda faptului că el nu putea să le citească, dar cineva poate va avea nevoie de ele. Așa a început prima lucrare permanentă adventistă de ziua a şaptea în Orientul Mijlociu.


Va urma

 

Mildred Thompson Olson a fost profesoară și misionară în Liban. Iniţial, ea a scris acest articol în anul 1996. Informaţiile le-a primit de la doi armeni care au fost câştigaţi la adventism de către Zadour Baharian şi au scăpat de persecuţia din 1914-1915, fugind la Beirut. Cei doi au auzit de la Baharian povestirea despre remarcabila consacrare şi dăruire a lui Theodore Anthony. Acest articol a fost preluat din revista Adventist Review, 22 iulie 2004.

Joomla SEF URLs by Artio