Tipărire

Speranta pentru Ismael (I)

De Gheorghe Ștefan


Misiunea dificilă de a vesti Evan­ghelia într-o zonă imprevizibilă

misiune ian 2012„Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare.” (Geneza 17:20)

În urmă cu cinci ani, pe când studiam de­spre cele şapte bi­se­rici din timpul apos­to­lului Pavel de pe teri­to­riul Turciei de astăzi, un gând mi-a străful­gerat mintea, apoi un şir de întrebări au per­sis­tat câteva zile, îmbră­­­când forma unei po­veri ce îmi apăsa sufle­tul: „Unde sunt urmaşii creş­­tinilor din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea? Dar din Antio­hia? Ce s-a în­tâm­plat cu creştinismul de pe aces­te meleaguri? Dacă acum ar învia Pavel, cum ar reacţiona privind acele locuri pe care le-a stră­bă­tut cu piciorul şi în care a îndurat bătăi, pericole de moarte şi prigoniri?” Nu mi-a trecut prin gând că voi călca pe urmele apostolului Pavel. Dum­nezeu însă îmi inspira aceste întrebări ca, atunci când avea să mă cheme să merg în Turcia, eu să spun: „Iată-mă, trimite-mă!”

Chemarea

La numai un an după aceea, Diviziunea a anunţat că are nevoie de un pastor care să meargă la Istanbul. Din cauză că se află într-o zonă islamică, biserica de acolo nu mai avea pastor de patru ani. Prin Uniunea Română, chemarea a ajuns şi la mine. Decizia de a pleca nu a fost luată chiar aşa de uşor, pentru că informaţiile pe care le primeam din această ţară nu erau încurajatoare. Veştile despre crime odioase co­mise împotriva creştinilor ne-au făcut să stăm în cumpănă, să ne facem socoteli şi să aşteptăm un semn clar că Dumnezeu ne cheamă acolo. Semnul a venit ca forţa unui magnet puternic către acea lume necunoscută. Convingerea pe care Duhul Sfânt a pus-o în inima mea era în opoziţie cu descurajările care se înmulţeau.
Du­pă multe rugăciuni, am înţeles totuşi că „mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici” (1 Corinteni 16:9).

Împreună cu soţia, am plecat să observăm situaţia la faţa locului şi să vedem dacă ne putem adapta. Când am ajuns în comunitatea pe care trebuia s-o păstorim şi am văzut porţile din fier masiv închise non-stop, chiar şi în Sabat, de frica fundamentaliştilor, m-au trecut fiorii. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns atât, înainte să urc la amvon pentru a ţine prima mea predică, un bărbat a venit la mine şi mi-a transmis un mesaj prin traducătoarea mea:

– Nu veni aici! Nu accepta să păstoreşti această biserică, pentru că nu vei putea purta povara. Te va strivi!

Provocări

Eram uluit de abordarea deschisă a acestui domn (era membru în comitetul bisericii). Totuşi răspunsul mi-a venit pe loc:

– Am un Prieten care poate să-mi poarte povara aceasta grea!

După terminarea predicii, acelaşi domn a venit din nou şi mi-a spus:

– Am primit acum un telefon de la cineva (chiar îl văzusem spre sfârşitul predicii ieşind afară cu telefonul la ureche) care a spus că, dacă îndrăzneşti să vii aici, vei intra în foc!

Nu-mi venea să cred ce auzeam! Şi din nou Domnul mi-a dat cuvinte la care nu m-am gândit niciodată:

– Ştiu trei tineri care au intrat într-un cuptor încins de şapte ori mai tare şi au ieşit de-acolo … patru!

Interlocutorul meu a fost surprins de răspunsul dat şi nu a îndrăznit decât să spună:

– Văd că eşti om de treabă. Eu vreau să te scu­tesc de suferinţă.

Peste numai şase săptămâni, aveam să des­­copăr rolul lui în comitetul bisericii. Era limpede că omul avea o „misiune” acolo. Se simţea stânjenit de venirea noastră, iar noi eram stânjeniţi să facem planuri îndrăzneţe de teamă ca nu cumva cineva dintre ai noştri să furnizeze informaţii acolo unde nu trebuie. Ce puteam face? Împreună cu soţia şi cu cei mai apropiaţi, ne-am rugat ca Domnul să rezolve problema. Răspunsul n-a întârziat să vină. După numai câteva săptămâni, acel domn ne-a anunţat, la o şedinţă de comitet, că nu mai doreşte să facă parte din comitetul bisericii. Iar după alte câteva săptămâni, m-a anunţat că vrea să renunţe la calitatea de membru. 

Timp de nouă luni n-am mai ştiut nimic de el şi nimeni nu avea nicio informaţie despre el. Apoi, brusc, şi-a făcut apariţia, anunţându-mă că ar vrea să redevină membru al bisericii. L-am invitat la comitet. După ce şi-a exprimat dorinţa, l-am întrebat:

– De fapt, pe cine botez? Cine sunteţi?

Omul a mărturisit că, într-adevăr, fusese informator până în urmă cu şase ani, dar apoi s-a alăturat, pentru doi ani, mormonilor, apoi, pentru alţi doi ani, martorilor lui Iehova. În Biserica Adventistă fusese membru tot doi ani. Apoi a dispărut nouă luni pentru vreo altă misiune …

Condiţii speciale

Ca să înţelegeţi condiţiile în care se lucrează în Turcia, aflaţi că, în data de 17 martie 2011, într-un Sabat, poliţia a descins la sediul bisericii din Istanbul şi a arestat 21 de persoane, care ar fi fost trecute pe o „listă”. Atunci mi-am amintit că pe 3 martie (tot Sabat), am surprins momentul în care o membră a comitetului i-a înmânat „fra­telui” de care vorbim un carneţel roşu. Curând după evenimentul arestării, l-am întrebat:

– Când ai primit lista în care erau scrise numele oamenilor? În dimineaţa aceea când ţi s-a dat carneţelul roşu?

Surprins să vadă că ştiu despre ce este vorba, mi-a replicat:

– Nu! Acolo era altceva.

De altfel, el însuşi avea să-mi mărturisească faptul că în biserică mai fuseseră două persoane, membre ale unui „tarikat”, care furnizau in­for­maţii către grupul din care fac parte. L-am întrebat:

– De unde ştii toate acestea?

– M-am întâlnit cu ele acolo, mi-a răspuns el.

Cu toate că Turcia se declară un stat laic, există o reţea de organizaţii secrete numite tarikate, în care voluntarii sunt la dispoziţia liderului, un imam (preot musulman), gata să execute orice misiune, inclusiv infiltrarea în cercurile creştinilor şi chiar lichidarea unora dintre ei. Organizaţia cea mai răspândită nu­mără 40 000 de membri. Pentru orice tânăr mu­sulman, a face parte dintr-un tarikat este cea mai mare onoare. A aparţine unui tarikat este condiţia obligatorie pentru a ocupa o funcţie publică. Ieşirea dintr-o asemenea organizaţie pre­supune riscul pierderii vieţii. La o populaţie care depăşeşte 77 de milioane, membrii tarika­telor constituie aproximativ 3%, ceea ce reprezintă un număr des­tul de mare.

Datele acestea le-am aflat de la un tânăr cu pregătire uni­versitară, fost membru al unei astfel de organizaţii, pe care l-am botezat. Omul era foarte îngrijorat pentru siguranţa lui.

Biserica pentru care am venit să lucrăm se află în partea asiatică a Istanbulului. Clădirea închiriată de noi este o biserică catolică fără enoriaşi. Duminica, aici se adună o altă biserică protestantă. Când am aflat istoria acestei clădiri, am înţeles felul în care a lucrat Dumnezeu ca Evanghelia să ajungă pe aceste tărâmuri. Biserica a fost construită în urmă cu aproape 100 de ani de către un bancher vestit din Paris – Bernard Anthony Tubini. Acesta l-a împrumutat pe sultan cu o sumă importantă de bani. Turcul, bun afacerist, i-a propus fran­ţuzului un „troc”: să-i dea câte două terenuri în fiecare parte a oraşului (în cea asiatică şi în cea europeană), în schimbul datoriei. Pe aceste terenuri, Tubini a construit un cămin de bătrâni, un liceu italian de fete şi o biserică pentru per­sonalul şcolii.

Dar vremurile s-au schimbat. În timpul răz­boiului, străinii au fost expropriaţi, iar Tubini a fost silit să ia trenul cu destinaţia Paris. Deposedat de imensa avere pe care o deţinea în Constantinopol, Tubini a că­zut într-o depresie profundă şi
s-a sinucis chiar în drum spre casă. În 1965, din lipsă de mem­bri, biserica a încetat să mai ţină liturghia şi s-a redeschis abia în 2000. Biserica şi curtea mică sunt înconjurate cu un zid înalt de peste 2,5 metri şi arată ca o mică cetate care îşi protejează închinătorii de fundamentalişti.

De când am ajuns în Turcia, am avut parte de o serie de experienţe prin care am văzut că mâna lui Dumnezeu susţine această lucrare. Da, există speranţă pentru Ismael! Cu condiţia ca noi, adventiştii, să ne schimbăm atitudinea faţă de urmaşii lui. Despre aceasta, în numărul viitor.

Gheorghe Ştefan este pastor şi misionar.

Joomla SEF URLs by Artio