Tipărire

Un loc lipsit de pericole (Joi)

 

„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere.” (Apocalipsa 20:6)

 

Joi

Elsa se uita la frunzele care cădeau din copaci şi la iarba care începuse să se usuce. Observase şi stoluri mari de păsări trecând pe cer. Un vânt răcoros străbătea valea, făcând-o să tremure şi să se lipească mai strâns de mama ei ca să se încălzească.

— Nu-mi place toamna, protestă ea, vârându-și mâinile adânc în buzunare. Mă face să fiu îngrijorată.

— Îngrijorată? De ce? o întrebă mama.

— Mă tem pentru animale, explică ea, arătând cu mâna spre arborii şi spre pajiştile din jur. Ce-or să facă veveriţele şi păsările pe frigul ăsta? Ce-or să facă vulpile, urşii, căprioarele şi cârtiţele? Ce-or să facă ele la iarnă, când o să ningă? O să fie atât de frig, încât lacul o să îngheţe bocnă şi ele n-o să mai aibă nimic de mâncare. Ele nu au sobă cum avem noi acasă. Nu au decât pădurea şi zăpada. Nu-mi place!

După câteva momente de gândire, mama îi spuse:

— Să ştii că ai dreptate! Animalele nu au o casă mare cum avem noi. Totuşi Îl au pe Dumnezeu. Când a creat lumea noastră, El a avut grijă ca fiecare fiinţă să aibă un adăpost. De fapt, pământul era o mare casă pentru toţi locuitorii lui. Oamenii şi animalele trăiau pe pajişti sau la umbra copacilor, la fel ca animalele de aici. Mai târziu, după ce a apărut păcatul, Adam şi Eva şi-au construit o casă a lor. Oamenii au construit apoi oraşe şi au trăit foarte diferit de cum intenţionase Dumnezeu pentru ei. Animalele au continuat totuşi să trăiască aşa cum le crease Dumnezeu. Păcatul a adus iernile geroase şi multe pericole, în special din partea oamenilor. Dar ele şi-au săpat ascunzători în pământ, şi-au făcut vizuini în scorburile copacilor sau au plecat departe, în sud, unde era mai cald. Multe s-au deprins să doarmă în bârloguri în lunile reci de iarnă, iar altele au reuşit să găsească hrană sub nămeţii de zăpadă. Animalele trăiesc în sânul naturii, împlinind planul lui Dumnezeu pentru ele şi supravieţuind. Dumnezeu ne-a creat şi a promis să ne ofere ocrotire. Într-o zi, casa noastră va fi cerul, un loc lipsit de orice fel de pericol. Acolo Îl vom cunoaşte mai bine pe Dumnezeu şi ne vom închina Lui. Vor fi acolo şi păsări, și urşi, vulpi, veveriţe şi căprioare. Vom fi din nou o mare familie fericită!

Elsa rămase pe gânduri o clipă şi apoi dădu din cap aprobator.

Mama zâmbi şi o întrebă:

— Vrei să-L ajuţi pe Dumnezeu să aibă grijă de animale?

— Pot să fac asta? spuse ea uimită.

— Sigur! Hai să mergem la magazin şi să cumpărăm seminţe şi boabe de porumb. La iarnă, când o să ningă, o să aşezăm în câteva locuri hrană pentru veveriţe, iepuri, căprioare şi păsări. Ele vor duce seminţele şi boabele în adăposturile lor şi îşi vor face provizii. Nu va fi chiar ca în Grădina Eden, dar tot le va fi mai bine.

Elsa şi mama ei au pornit chiar atunci spre magazin. 

Împarte cu alţii

 

Instalează în curtea casei câteva căsuţe pentru păsări. Vei face fericite multe animale – şi Îl vei face fericit şi pe Dumnezeu. Propune-le şi prietenilor tăi să facă la fel!

Joomla SEF URLs by Artio