Tipărire

Viaţa veşnică (Al doilea Sabat)

 

„Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 22:5)

Al doilea Sabat 

Cuvântul „veşnic” este dificil de înţeles. De ce? Pentru că nimic nu durează veşnic. Nimeni nu a mers pe jos veşnic, nu a mâncat pizza veşnic, nu a jucat fotbal şi nu s-a uitat la televizor veşnic. Tot ce facem are un început şi un sfârşit. Fiecare zi are un început şi un sfârşit. Începuturi şi sfârşituri. Starturi şi finaluri. Asta este viaţa noastră.

Există în Biblie un text care ne spune ce vom face în cer şi cât timp va dura viaţa noastră acolo: „Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor!” (Apocalipsa 22:5)

Aflăm, aşadar, că în cer nu vom mai avea nevoie de soare, pentru că slava lui Dumnezeu ne va oferi toată lumina necesară. Şi ni se spune că vom împărăţi, adică vom trăi ca nişte regi. Îmi place în mod deosebit lucrul acesta. Aici, pe pământ, am trăit mereu sub apăsarea lui Satana, care m-a ispitit şi de multe ori mi-a inspirat teamă şi nesiguranţă. În cer însă nu vor mai exista ispite şi păcate care să strice lucrurile bune. Mă bucur că voi trăi ca un rege!

Dar ce înseamnă „în vecii vecilor”? Înseamnă că viaţa noastră în cer va avea un început, dar nu va avea un sfârşit?

Da. Aceasta este ideea.

Aici va trebui să ne folosim imaginaţia pentru că, aşa cum am spus, niciunul dintre noi nu a făcut până acum un lucru în vecii vecilor sau veşnic. Veşnicia există şi va exista mereu. Mintea şi trupul omenesc nu pot pricepe cum arată o astfel de existenţă.

Dar în loc să ne frământăm mintea ca să înţelegem ce este veşnicia, mai bine să ne gândim la câteva lucruri concrete ca să înţelegem cum arată ea.

Când eram copil, ieşeam afară şi mă jucam cu prietenii mei toată ziua, până la asfinţitul soarelui. Atunci mama mă chema din casă:

— Charlie, vino în casă! Se întunecă.

Mie îmi era greu să mă opresc din joacă. Nu doream să intru în casă. Nu voiam să se facă întuneric. Dorinţa mea era să stau afară şi să mă joc cu prietenii mei… o veşnicie.

În urmă cu câţiva ani, stăteam şi-l priveam pe tatăl meu. Era înaintat în vârstă şi foarte bolnav, dar zâmbea. Am depănat împreună amintiri şi mi-a spus că mă iubea foarte mult. Am izbucnit în plâns şi i-am spus:

— Tată, nu vreau să fii bătrân şi bolnav. Vreau să vin pe la tine, să stau de vorbă cu tine şi să te iubesc… o veşnicie.

La câtva timp după aceea, a murit.

Înţelegi acum ce înseamnă veşnicia? Înseamnă că lucrurile care ne plac nu se termină niciodată. Înseamnă să nu te opreşti din joacă. Mai mult, înseamnă să nu te desparţi niciodată de tatăl şi de mama ta, de prietenii tăi. Pentru cei care-L iubesc atât de mult pe Isus încât vor să trăiască mereu alături de El, veşnicia are început. Dar nu are sfârşit!

Ce mult îmi place veşnicia! Îţi place şi ţie? 

Împarte cu alţii 

Realizează pe o coală de hârtie câteva desene despre cum vrei să-ţi petreci timpul în cer. Sub fiecare desen, scrie „VEŞNIC”. Aşază desenul la vedere.

Joomla SEF URLs by Artio