Tipărire

Pâinea care îți dă savoare

De Daniel Nițulescu

 

 

D: 248: “Doamne, spre Tine privim”

Î: 639 “Deschide-mi ochii”

 

 I.Introducere

 

De curând am primit un link ca să vizionez un videoclip pe National Geographic despre un bărbat care adoră să se comporte ca un copil. Dacă vă interesează, accesaţi următorul link http://video.nationalgeographic.com/video/national-geographic-channel/shows/taboo-1/ngc-adult-baby/. La cei doar 29 de ani ai săi, lui Stanley (care cântăreşte cu mult peste 100 de kg) îi place să fie alintat ca un bebluş. Imediat ce se întoarce de la serviciu, îl vei afla cu “mama” lângă pătuţul lui, alintându-l şi dezimerdându-l ca pe un copil de doi ani. “Îmi place să mă relaxez şi să mă destresez prin această terapie juvenilă. Să mă simt în siguranţă şi să primesc afecţiunea pe care o primeşte un copil de un an sau doi.” Îi place să fie privit ca un adult-copil. Abia aşteaptă să se retragă din ghearele stress-ului pentru a se arunca în braţele mamei sale adoptive. Să-l vezi cum soarbe laptele din biberon, cum se joacă cu piesele de lego, cum trage din suzetă şi cum ingurgitează cu linguriţa mâncare pentru bebeluşi! Poartă scutece şi se joacă cu toate jucăriile copilăriei, tolănit pe podea. Pentru a evita oprobriul publicului, merge la un depozit de cherestea ca să achiziţioneze materialul lemnos necesar construirii unui pătuţ pe cinste. Nu vrea să-l cumpere deja asamblat. Poate cineva o să-l întrebe pentru cine îl cumpără. Stanley şi-a creat tot ambientul de care are nevoie un bebeluş: “Când mă trezesc, vreau să mă trezesc ca un bebeluş, trăind toate fanteziile vârstei”. În psihiatrie maladia aceasta se numeşte infantilism. Pentru Stanley este pur şi simplu relaxare, nici măcar o formă de fetişism a copilăriei.

Apostolul Pavel îi avertiza pe creştinii dintre evrei ai primului secol să-şi dorească hrană tare, spirituală, nu numai laptele duhovnicesc infantil (Evrei 5:13-14).

 

II.Marcu 8:1-21 – A doua înmulţire a pâinilor

 

Una dintre temele curente ale Evangheliei lui Marcu este puterea. Puterea lui Isus este simbolizată de pâine. Pâinea care se frânge pentru a sătura mulţimea flămândă: ’’au mâncat toţi şi s-au săturat’’ (Marcu 8:8).

 

1. Contextul acestei pericope: PÂINE – SARE. Dacă privim atent contextul capitolului 8 vom observa că întregul tablou zugrăveşte aceeaşi dorinţă a lui Isus de a-i învăţa o lecţie pe ucenici. Studiind tabloul mai amplu din care este decupat acest pasaj, vom observa că fără acesta nu vom prinde frumuseţea mesajului. Marcu 8:1-21 este delimitat de Marcu 6:30 şi Marcu 9:50, între meniu spiritual cu pâine şi sare.

 

a.Marcu 6: 30-42 – prima înmulţire a pâinilor (EFECTUL PUTERII - PÂINE). Înmulţirea pâinilor subliniază efectul unei puteri. Versetul 46 evidenţiază sursa puterii: “După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage” (SURSA PUTERII), deMarcu 6:53-56 – vindecării la Ghenezaret (EFECTUL PUTERII): “Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau erau tămăduiţi” (Mc.6:56).

b.Marcu 7:1-23 – fariseii şi ucenicii: mâncatul cu mâinile nespălate nu spurcă pe om (CAUZA LIPSEI DE PUTERE - MÂNCARE)

c.Marcu 7: 24-30 – femeia canaanită care îşi doreşte accesul la Putere: “Lasă mai întâi să se sature copiii; căci nu este bine bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei... dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor” (Mc.7:27-(ACCESUL LA PUTERE PÂINE-FIRIMITURI)  

d.Marcu 8:1-9 a doua înmulţire a pâinilor. (EFECTUL PUTERII - PÂINE)

“Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?”

e. Marcu 8:10-21 – aluatul fariseilor (SURSA LIPSEI DE PUTERE)

f. Marcu 8:22-26 – vindecarea unui orb la Betsaida. “Vezi ceva?” (v.23). Acolo unde ucenicii nu vedeau, nu înţelegeau şi nu pricepeau, acest orb vindecat începe să vadă.  (EFECTUL PUTERII)

g.Marcu 9:50-51 “Orice om va fi sărat cu foc şi orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună, dar dacă îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii”                         (SARE)

 

 

III.Între PÂINE şi SARE.

 

Între pâine şi sare, prologul şi epilogul acestei pericope biblice, se află sursa puterii. Suntem poftiţi la masă. Şi ce meniu nu ar include pâinea şi sarea? Cum aţi reacţiona dacă aţi fi invitat la masă şi gazda v-ar servi doar cu pâine şi cu sare? Lipsă de consideraţie sau sărăcie lucie, nu? Meniul destinat suferinzilor, iar noi tocmai ne dorim reversul – PUTEREA - din cauza anemiei puternice prin care trecem de o bună perioadă. Mântuitorul vă invită la o cină cu pâine şi sare.

Acest pasaj ne relatează într-un crescendo, care se termină cu Marcu 9:50-51, a doua înmulţire a pâinilor şi cearta pe care le-o administrează Mântuitorul ucenicilor. Nu există în Scriptură, probabil în afară de rafala de cuvinte îndreptate împotriva fariseilor, o admonestare mai abrazivă decât aceasta adresată ucenicilor cu inimile greoaie şi nepricepute: “Pentru ce gândiţi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? Aveţi ochi şi, nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?... Tot nu înţelegeţi?”. Isus le administrează o mustrare verbală triplă. Erau atât de siguri că ştiu răspunsul, încât se mirau de ce Isus insistă să-i biciuiască cu vorbe aspre. “Ce vrei, Doamne, să ne înveţi? Am tras chiulul la vreo oră de pedagogie sau rugăciune? Ştim că ai putere! Începem să cunoaştem cine eşti cu adevărat! Noi credem că Ţi-ai propus să ne pici examenul!’’. La recomandarea “feriţi-vă de aluatul fariseilor”, ucenicii răspund ca la şcoală, chiar corect: “fiindcă n-avem pâini” (8:18). Zilele precedente fuseseră martori la miracolele înmulţirii pâinilor şi la discuţii care vizau mâncarea. Despre ce altceva ar fi putut să vorbească Domnul decât despre pâine? Pâine, pâine, firimituri, mâini nespălate şi mâncare... Imaginează-ţi că biserica unde eşti membru sau pe care o păstoreşti ar fi supusă acestui tir de mustrări, calificând-o drept “nepricepută” “împietrită” sau “ignorantă”. Acolada acestui dialog prinde contur pe subiectul “Cine este cel mai mare?” (Mc.9:33-37), Isus, adresând ucenicilor cuvintele: “dacă sarea îşi pierde gustul...”. Ucenicii îşi doreau cu fervoare magia de a face miracole, efectul puterii divine (cine să fie cel mai mare în putere), fără să vizeze generatorul de sursă a puterii: “S-a dus în munte ca să Se roage” (Mc.6:46).

Spre deosebire de Isus, care ne-a poftit la masa îmbelşugată cu pâine şi sare, ucenicii degustă meniul de regim: fără pâine, fără sare, fără putere şi gust. Dar cu acestă conformare acută la neputinţă vor să exorcizeze, să învie din morţi şi să vindece lumea. Acolo unde au căzut testul: ‘‘Aveţi ochi şi nu vedeţi’’ (Marcu 8:17), orbul din Betsaida începe să vadă: ”Vezi ceva? Văd nişte oameni..” (Marcu 8:24).

Este foarte sugestivă etimologia substantivului gr. “artos”= pâine şi verbul gr. “artuo”= “a avea gust, a fi sărat” (PÂINE ŞI SARE). Dacă am încerca o regulă de trei simplă, spirituală desigur, care ar fi concluzia? Dacă artos înseamnă pâine, iar artuo semnifică a avea gust, savorare, cum putem avea savoare? Cum putem să devenim oameni capabili să săreze lumea cu gust, savoare şi lumină? În ce fel? Matematic e simplu, penrtru că regula ne determină rezultatul: având pâine, avem şi sare; consumând Pâinea, vor vrea şi alţii să deguste savoarea Pâinii. Doar digerând Pâinea frântă pe cruce vom putea da gust unei lumii a cărei candelă a fost furată de mult şi care şi-a pierdut sarea. Dar dacă mi-am pierdut sarea şi implicit gustul, ce să fac? Pâinea reprezintă puterea, sarea este simbolul gustului. Isus era Pâinea care urma să fie frântă pentru lume şi ucenici. Pâinea, chiar ea şi feliată şi ambalată cu măiestrie, dacă este uitată pe raftul îmbibat de praf spiritual, nu are nici măcar putere magică de amuletă. Să n-o laşi să se strice, căci nici căţeii n-o vor mai gusta. Nu lăsa să se mucegăiască, căci va fi aruncată la groapa de gunoi. Rabinii de pe vremuri utilizau adesea în conversaţiile lor teologice un aforism: “să mâncăm pâine”, cu referire la studierea Torei.

Simţi că sarea ta nu mai are gust? Simţi că vorbele tale înaintea lumii sunt ca nişte mori de vânt? Te simţi neputincios înaintea “norului acestuia de martori”? De unde să începem?

“Putem noi, flămânzi după Hristos, Pâinea Vieţii, când suntem intoxicaţi de meniurile ispititoare servite pe masa aburită a unei culturi consumeriste prospere? De la ce trebuie să ne înfrânăm astăzi, ca să putem avea mâine putere?” (James A. Cress, More Common Sense Ministry, 18).

Cine nu mănâncă trupul Meu şi nu bea sângele Meu, nu are viaţă în el însuşi” nu face aluzie nici la canibalism (creştinii din primul secol care comemorau Cina Domnului au fost acuzaţi că sunt canibali), nici la dogma catolică a transubstanţiunii, ci la hrănirea zilnică cu Pâinea Vieţii (Mana care a coborât din ceruri).


IV. Apel: Ce fel de pâine ești?

Nu poţi avea gust în familie, în biserică şi nu poţi provoca lumea să ‘‘guste’’ pe Dumnezeul tău dacă nu te hrăneşti cu Pâinea care S-a frânt. Cel mult poţi fi o pâine acră, una tare-beton sau o pâine-cocă (necoaptă). Avem nevoie de un “tabula rasa” (expr. lat.  tabula rasa=tablă şterasă) a inimii. Doamne, şterge cu buretele toate toanele, frustările şi nemulţumirile mele. Şi mai ales clipele pierdute pe care puteam să le investesc pe genunchi, înfruptându-mă din Pâine. 

 

Rezumă aceste tipuri spirituale:

 

1. PÂINE acră/mucegăită – tipologia creştinului care e mai mult acru decât sărat, ce să mai vorbim de dulce. Rosteşte vorbe acre, aruncă priviri glaciale, răspândeşte în jurul lui “o miasmă de moarte spre moarte” (frustrat tot timpul, neîmplinit şi nemulţumit, răspândeşte în jurul lui veşnica critică, niciodată mea culpa).

 

2. PÂINE tare/beton. Nu-i vorba de pesmet. Până la urmă, cât pesmet poţi mânca? Descrie creştinul rigid în gândire, opinii, un creştin opac şi insensibil la nevoile celor din jur, gata întotdeauna să răspundă biblic la refuzurile lui de a face ceva pentru Hristos: “Cercetaţi pe văduvă şi pe orfan...”, “să nu aruncăm mărgăritarele în gura porcilor”. O hermeneutică la fel de beton!

 

3. PÂINE necoaptă/cocă îl desemnează pe creştinul imatur, juvenil (tip Stanley), care se supără dacă predica de la 11.00 a durat mai mult cu 5 minute sau dacă a întârziat 2 minute, un creştin care se bucură mai mult când se termină Sabatul dcât atunci când începe, care se bucură că “biruit” brânza mai mult decât poftele firii pământeşti.

Toate aceste pâini nu au sare, pentru că nu s-au hrănit din adevărata Pâine. Toate aceste pâini sunt însetate după mirajul puterii, dar nu sunt şi dispuse să investească în izvorul ei. În funcţie de cum reuşim să-L descoperim pe Isus lumii, oamenii Îl vor accepta sau Îl vor refuza. Ca să avem savoare şi sare…vă propun:

 

“Postul modern spiritual şi dinamic. Iată postul plăcut Mie: evită îmbuibarea (bulimia), shopping-mania, surfing-ul pe Internet în exces, creditele bancare împovărătoare şi generatoare de stres, cititul neatent (frunzăreala spirituală), munca peste măsură (workaholism), ştirile mass-media calup, meciurile, bârfa, argumentarea combativă” (James A. Cress, More Common Sense Ministry, 17).

Ne-am săturat să tot consumăm astfel de pâini. Ne-am săturat să fim astfel de pâini. Iar dacă Pâinea care S-a frânt este întruchipată doar de astfel de pâini fără gust, va fi aruncată nu la ”căţeii” lumii, ci la câini. Dacă am consuma măcar cu o jumătate de poftă cu care ingerăm pâinea cea de toate zilele, pe Isus, ce gust şi savoare am da lumii!   

Să aveţi sare! Şi savoare! Şi… Pâine pe masă!

Joomla SEF URLs by Artio