Tipărire

Cei 144 000

Scris de Laurențiu Moț.

Am încheiat articolul anterior cu sigiliile al cincilea și al șaselea, spunând că acestea descriu judecata preadventă, respectiv cea de-a doua venire a lui Isus. Pecetea a cincea înfățișează reabilitarea drepților morți (martirii care primesc haine albe) și amânarea răzbunării asupra locuitorilor pământului. Răzbunarea se amână până când drepții în viață (tovarășii lor de slujbă) „vor fi completați” (Apocalipsa 6:11). Pecetea a şasea este un tablou al întoarcerii Mântuitorului, care îi descrie pe cei răi, cărora, în ziua aceea, disperarea le smulge de pe buzele tremurânde întrebarea retorică: „Cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:17). Cei care „vor fi completați” sunt aceiaşi cu cei care vor sta în picioare în ziua mâniei, descrişi în Apocalipsa 7:1-3 ca fiind cei sigilaţi pe frunţile lor cu numele Fiului şi al Tatălui (cf. Apocalipsa 14:1). Numele lor de cod este cei „o sută patruzeci şi patru de mii”.


Cine sunt cei 144 000?

Apocalipsa 7 se împarte natural în două părţi. Versetele 1-8 vorbesc despre cei 144 000, iar versetele 9-17 descriu o mare mulţime. Întrebarea „cine sunt cei 144 000” depinde de relaţia dintre aceştia şi marea gloată din cea de-a doua parte a capitolului. Neall identifică patru opinii, cărora li se alătură şi soluţia foarte recentă a lui Matthews, după cum o arată tabelul de pe pagina 29.

Spaţiul nu ne permite evaluarea tuturor celor cinci opinii, dar ceea ce se poate observa este că atât numărul susţinătorilor, cât şi cel al argumentelor inclină balanţa în favoarea variantei a treia, aceea că cei 144 000 şi marea gloată sunt unul şi acelaşi grup, dar în circumstanţe diferite. Mai jos voi reda cele mai importante argumente.

Primul argument vine dintr-o strategie literară pe care Ioan o foloseşte de patru ori în Apocalipsa. Există mai multe situaţii când Ioan aude şi apoi vede. De fiecare dată, ceea ce vede este foarte diferit de ceea ce aude, dar tot de fiecare dată, ceea ce vede nu este altceva decât o explicaţie într-un limbaj diferit a ceea ce aude. Iată două exemple: Leul din seminţia lui Iuda, despre care Ioan aude, este, atunci când priveşte, Mielul care părea junghiat (Apocalipsa 5:5-6). La fel, curva care şade pe ape mari, despre care i se spune lui Ioan, este văzută de profet ca o femeie care călăreşte o fiară (Apocalipsa 17:2-3). Şi într-un caz, şi în celălalt, deşi simbolurile se schimbă, este vorba despre aceleaşi realităţi. Tot aşa, Ioan aude despre cei 144 000 (Apocalipsa 7:4) şi apoi se uită la ei (Apocalipsa 7:9).

Al doilea argument vine din faptul că la întrebarea: „Cine poate sta în picioare”, care îi vizează pe cei care sunt în viaţă la ziua mâniei, răspunsul direct este marea gloată „care stătea în picioare” (Apocalipsa 7:9), ceea ce ne arată că acest grup este contemporan cu revenirea.

Al treilea argument este Apocalipsa 7:14 – marea mulţime vine din necazul cel mare şi este acelaşi grup cu biruitorii fiarei (Apocalipsa 15:2), adică exact cei 144 000 (cf. Apocalipsa 14:1-3).

Al patrulea argument vine dintr-o viziune a lui E. G. White, care relatează în Mărturii, vol. 1, p. 69 (în orig.) că în templul noului Ierusalim nu vor intra decât cei 144 000. Ei bine, în Apocalipsa 7:15, Ioan spune că cei din marea mulţime stau înaintea scaunului de domnie şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Ultimul argument vine tot de la E. White, care, vorbind despre cei

144 000 în Tragedia veacurilor, p. 649-650 (orig.), încheie descrierea cu Apocalipsa 7:14-17, care este un pasaj despre marea gloată. Aşadar, cei 144 000 sunt biserica lui Dumnezeu înainte de necazul cel mare, descrisă ca o mare mulţime după terminarea acestuia.


Cum se explică diferenţele?

Există două diferenţe formale foarte puternice între cele două grupuri. Cei 144 000 sunt descrişi drept un număr fix de evrei, în timp ce marea gloată este o grupare compusă din toate naţiunile şi pe care nu o putea număra nimeni. Expresia „12 000” din Apocalipsa 7:5-8 trebuie înţeleasă ca o convocare la luptă, înainte de necazul cel mare. În Vechiul Testament găsim foarte des în contextul războiului expresia „miile lui Israel” (Numeri 10:4; 31:5; Iosua 22:14,21,30). În marea gloată vedem rezultatul eforturilor făcute de cei 144 000 după necazul cel mare. Ei cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă afară din Babilon (cf. Apocalipsa 18:4), ceea ce implică intrarea în rândurile celor 144 000. Rezultatul este o mulţime fără număr. Cât priveşte faptul că cei 144 000 sunt evrei, acest lucru trebuie înţeles în sensul Noului Testament, drept creştini (Iacov 1:1; Romani 4:17; Galateni 3:7).


Caracteristici spirituale

Ca martori ai revenirii lui Isus, sunt cei 144 000 mai speciali decât alţi credincioşi din istorie? Este spiritualitatea lor superioară? Deşi mulţi dintre noi tind să-i vadă pe cei 144 000 într-o categorie unică, singura lor măreţie constă în traversarea necazului cel mare, care este cea mai dificilă perioadă din istorie. Cât priveşte calitatea lor spirituală şi maniera mântuirii lor, sunt aceleaşi din toate timpurile: ei sunt fără pată înaintea lui Dumnezeu, deoarece şi-au spălat hainele în sângele Mielului (Apocalipsa 7:14). Lor li se potriveşte foarte bine ultimul vers din poezia „Iertare”, de Al. Macedonski: „Sunt om ca orice om – iertare”. Ce poate fi mai sublim că, în ceasul cel mai întunecat al istoriei, nu omul e important, fie el şi credincios, ci Hristos, Mântuitorul?

_________________

1. Cornilescu traduce eronat cu „până se va împlini numărul”, cuvânt care nu se găsește în textul grecesc și care sugerează destul de straniu că Dumnezeu ar avea un număr de martiri care așteaptă să se realizeze. De fapt, ceea ce trebuie împlinit/completat nu este numărul de credincioși care vor fi dați morții, ci chiar credincioşii.

2. Poate că cititorul se întreabă cum se rezolvă următoarea inadvertenţă: dacă pecetea a cincea reprezintă judecata preadventă (1844), cum se împacă cu semnele astrale ale peceţii a şasea, care tradițional sunt datate anterior (cutremurul – 1755; întunecarea soarelui şi luna roşie ca sângele – 1780; căderea de stele – 1833)? Răspunsul cel mai bun în opinia mea este oferit prin Ioel. La fel ca alţi profeţi ai VT, Ioel vorbeşte despre întunecarea luminătorilor ca semn al zilei Domnului (Ioel 2:10; 3:15; cf. Ier. 4:23-28), când timpul judecăţii, odată sosit, va anula orice posibilitate de pocăinţă. Dar Ioel vorbeşte şi despre întunecarea luminătorilor „înainte de a veni Ziua Domnului” (Ioel 2:31), când „oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (v. 32). În Apoc. 6:14-17 nu mai este timp de pocăinţă, ceea ce mă face să cred că semnele din 1755, 1780 şi 1833 sunt mai degrabă împlinirea lui Ioel 2:10; 3:15. Dar acestea se vor repeta la o scară mult mai mare şi vor împlini Apoc. 6:15-17, chiar la revenirea lui Isus.

3. Beatrice Neall, “Sealed Saints and the Tribulation,” Symposium on Revelation –Book I, ed. Frank B. Holbrook (1st printing 1992; Silver Spring, MD: Biblical Research Institute, 2000), 267-272.

4. Kenneth Mathews, Revelation Reveals Jesus (Greeneville, Tennessee: Second Coming Publishing, 2012), 1:398-400.

5. Vezi Jon Pauline, Seven Keys (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 2009), 79-80.

 

Laurenţiu Moţ este profesor de Noul Testament la Institutul Teologic Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio