Tipărire

Comentariu asupra expresiei "urâciunea pustiirii"

Asaltul recent al futurismului printre adventişti i-a determinat pe unii să reinterpreteze folosirea expresiei „urâciunea pustiirii” şi a cuvântului „necurmată” din cartea lui Daniel. Ne vom concentra asupra sintagmei „urâciunea pustiirii”. Expresia se găseşte în Daniel 11:31 (LXX: bdelugma erēmōseōs) şi 12:11 (LXX: to bdelugma tēs erēmōseōs). Expresii asemănătoare se găsesc în 9:27 (LXX: bdelugma erēmōseōn) şi 8:13 (LXX: hē hamartia erēmōseōs). Vom examina pe scurt aceste pasaje.

 

I.Daniel 8:13

 Aici găsim expresia „rebeliunea [eb. happeša] pustiirii [šomēm]”( trad. engl.) în loc de „urâciunea [šiqqûṣ] pustiirii [šomēm]”. Ambele expresii par să se refere la acelaşi fenomen.[1] Cuvântul ebraic tradus „nelegiuire”, „rebeliune” (peša) desemnează o persoană care „nu doar se răzvrăteşte sau protestează împotriva Domnului ci rupe legătura cu El, ia ceea ce este al Lui, jefuieşte, fură, îşi însuşeşte pe nedrept.”[2] Activitatea cornului mic este o rebeliune premeditată şi o însuşire pe nedrept a lucrării de mijlocire a Prinţului Ceresc, Hristos, rebeliune ce are ca rezultat „pustiire” sau „nimicire” spirituală.

Când verbul “a pustii” (šmm) este aplicat obiectelor neînsufleţite, el descrie starea în care este lăsat un loc după ce a fost atacat de către inamici (ex: Lev. 26:31; Ioel 1:17). Când se aplică oamenilor el se referă la impactul psihologic produs de pustiire asupra acelora care o remarcă (1 Împăraţi 9:8; Ezra 9:3-4; Daniel 8:27; 9:18).[3] În Vechiul Testament un loc pustiit este un loc părăsit, abandonat de aceia care au obişnuit să locuiască acolo sau care au avut acces la el (ex: Lev. 26:22, 34; Is. 33:8; Ier. 33:10; Ţef. 3:6; Zah. 7:14). Contextul din Dan. 8:13 indică faptul că pustiirea este în strânsă legătură cu atacul cornului mic (biserica în timpul Evului Mediu) împotriva sanctuarului ceresc. Actul de rebeliune a provocat pustiire spirituală prin uzurparea lucrării preoţeşti a Prinţului, prin respingerea adevăratei temelii a sanctuarului şi prin stabilirea propriei lucrări preoţeşti.

 

II.Daniel 9:27

Acest text este o parte din profeţia despre cele 70 de săptămâni, profeţie despre venirea lui Mesia şi distrugerea templului şi a oraşului Ierusalim în anul 70 d.Hr. Distrugerea este asociată cu „urâciunea pustiirii”. Expresia nu este exact aceeaşi cu cea folosită în Dan. 8:13. În loc de „rebeliune” întâlnim „urâciune” (šiqqûṣ), expresie de asemenea folosită în Dan. 11:31 şi 12:11. În Dan. 9:27 apare o problemă de sintaxă; în timp ce substantivul „urâciune” este plural (šiqqûṣîm, „urâciuni”) participiul este singular (mešomēm, participiul poel, „care cauzează pustiirea” (textul original)). Acest lucru a dus la diferite interpretări ale expresiei. Dar problema poate fi rezolvată dacă identificăm pluralul drept un plural de intensificare, însemnând în acest caz „urâciune absolută”.

Substantivul  šiqqûṣ („pustiire”) este folosit în Vechiul Testament în contexte de cult pentru a se referi la „imagini şi simboluri ale zeităţilor păgâne”[4], adică, la idolatrie  (cf. 1 Împ. 11:5; 2 Împ. 23:13; Is. 66:3; Ier. 32:34). Un bun exemplu este găsit în Zah. 9:7, în care „urâciunile [šiqqûṣ, „urâcios”] idoleşti dintre dinţi” se referă la carnea dezgustătoare a sacrificiilor animale păgâne. Šiqqûṣ desemnează în mod fundamental ceea ce este în esenţă incompatibil cu închinarea la Dumnezeu. Aceia care practică urâciuni, inclusiv israeliţii, devin ei înşişi urâcioşi înaintea Domnului (Osea 9:10). Acesta este de asemenea şi cazul israeliţilor care mănâncă animale urâcioase. În Lev. 11:43 verbul šqṣ, „a detesta ceva necurat din punct de vedere ceremonial”[5], este folosit în forma piel (šiqqēṣ), ceea ce înseamnă „a se face singur ca ceva necurat sau dezgustător”[6] prin consumarea de animale necurate. Substantivul šeqeṣ („urâciune ceremonială”), alt substantiv din aceeaşi familie de cuvinte, este folosit ocazional pentru a face referire la animale necurate care sunt respingătoare şi dezgustătoare înaintea Domnului. Este strâns legat de ideea de necurăţie şi ca necurăţie, reprezintă ceea ce este în esenţa incompatibil cu sfinţenia lui Dumnezeu  (Lev. 7:21; 11:10-13, 20, 23, 41).

În Daniel 9:27 šiqqûṣ reprezintă puterea urâciunii care după moartea lui Mesia provoacă pustiire prin distrugerea oraşului şi, în special a templului. Este exact aşa cum Isus a înţeles pasajul când l-a aplicat la distrugerea literală viitoare atât a oraşului cât şi a templului de către armatele romane.[7] Această folosire a expresiei „urâciunea pustiirii” este diferită de ceea ce găsim în Dan. 8:13, 11:31 şi 12:11.

 

III. Daniel 11:31; 12:11

În aceste pasaje urâciunea este direct legată de „necurmată” (tāmîd), adică mijlocirea lui Hristos în sanctuarul ceresc. În Dan. 8:12 cornul cel mic, printr-un act de rebeliune, uzurpă rolul Printului şi instalează propriile jertfe peste cea „necurmată”. Este acea acţiune la care se referă Dan. 8:13 prin expresia „rebeliunea pustiirii”. În Dan. 11:31 împăratul de la miazănoapte spurcă Sfântul Locaş, elimină “jertfa necurmată” şi instalează “urâciunea pustiitorului”. Găsim din nou “jertfa necurmată” eliminată şi urâciunea/rebeliunea luându-i locul. Opusul termenului tāmîd („necurmată”) este šiqqûṣ šomēm („urâciunea pustiitorului”). Daniel 8:9-13 indică faptul că exprimarea „rebeliune/urâciune” descrie lucrarea cornului mic de stabilire ori de înfiinţare a propriului sistem de mijlocire şi închinare, a propriilor slujbe zilnice. Este aceeaşi acţiune la care se referă expresia „urâciunea pustiitorului” din Dan. 12:11. Verbul nāthan („a înfiinţa”) este folosit într-o varietate de moduri în Vechiul Testament, dar aici poate fi tradus ca „a pune, a plasa, a aşeza”, folosire asociată cu idolatria (Lev. 26:1). În acest caz cea care este aşezată, este „urâciunea pustiitorului”. Aşezarea acestei urâciuni include procesul istoric ce a condus la încetarea „jertfei necurmate”.

Unii adventişti susţin acum că urâciunea pustiirii în 12:11 desemnează respectarea forţată a Duminicii cu puţin timp înainte de venirea Domnului, iar „necurmată” este oarecum conectată cu Sabatul. Această interpretare nu are suport contextual şi lingvistic. Este în mod fundamental o concepţie speculativă care nu ar trebui să fie luată în serios. Expresia „urâciunea pustiirii” reprezintă ceea ce a avut loc în timpul distrugerii Ierusalimului şi activitatea papalităţii în timpul Evului Mediu. Variaţiile uşor diferite în formularea expresiei în textul ebraic din Daniel punctează aceste două evenimente diferite.

 
Un articol de: Ángel Manuel Rodríguez, 
Traducere: Violeta Ciuică

[1] Johan Lust, “Cult and Sacrifice in Daniel: The Tamid and the Abomination of Desolation,” în Ritual and Sacrifice in the Ancient Near East, Proceedings of the International Conference Organized by the Katholieke Universiteit Leuven from the 17th to the 20th of April 1991, editat de J. Quaegebeur (Leuven: Uitgeverij Peeters, 1993), 285.

[2]R. Knierim, “Peša,” în Theological Lexicon of the OT, vol. 2, editat de E. Jenni şi C. Westermann (Peabody, MA: Hendrickson, 1997), 1036 (hereafter TLOT).

[3] F. Stolz, “Šmm,” în TLOT, vol. 2, 1372.

[4] Ludwig Koehler şi Walter Baumgartner, M. Richardson,  şi  J. J. Stamm, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the OT (Leiden: Brill, 2001), 1640 (hereafter KBL3).

[5] KBL3, 1646.

[6] Ibidem 

[7] Modul în care evanghelii diferite relatează explicaţiile lui Isus ne ajută să înţelegem cum a înţeles El profeţia din Dan. 9:27. Expresia pe care Marcu o foloseşte „stând acolo unde nu se cade să fie” (Marcu 13:14) este clarificată de Matei prin expresia „aşezată în Locul Sfânt” (Mat. 24:15) referindu-se la templu. Acesta se bazează pe textul grecesc din Dan. 9:27 care traduce expresia ebraică cal kenaph šiqqûṣim mešomēm („pe o aripă a urâciunii pustiirii”), ca „pe templu va fi urâciunea pustiirii” (epi to hieron bdelugma tôn erēmōseōn estai). Matei sugerează că aceia care practică urâciuni sunt ei înşişi urâcioşi şi sunt prezenţi în templu pentru a-l distruge, provocând pustiire. Luca defineşte în mod clar referentul urâciunii ca fiind armatele romane care au înconjurat Ierusalimul (Luca 21:20-22; cf. T. J. Gedert, “Apocalyptic Teaching,” în Dictionary of Jesus and the Gospels, editat de J. B. Green, S. McKnight, I. H. Marshall [Downers Grove, IL: InterVarsity, 1992], 23). Profeţia lui Isus bazată pe Dan. 9:27, „privind 'urâciunea pustiirii', a fost îndeplinită atunci când Templul din Ierusalim a fost profanat şi distrus în anul 70 d.Hr.”(ibidem).

Joomla SEF URLs by Artio