Tipărire

Enigma perioadelor de 1290 și 1335 de zile

Scris de Alberto R. Timm.

Interpretarea celor 1290, respectiv 1335 de zile din Daniel 12:11,12 ca 1290, respectiv 1335 de ani se regăsește la comentatorii iudei din secolul al optulea după Hristos. Această interpretare, bazată pe principiul zi-an (vezi Numeri 14:34; Ezechiel 4:6-7), a fost susținută mai departe de urmașii lui Joachim de Floris (1130-1202), precum și de o serie de alți comentatori imediat înainte, în timpul și după Marea Reformă, ea făcând parte din tradiția protestantă.[1]

William Miller (1782-1849), la rândul lui, credea (1) că atât cei 1290 de ani, cât și cei 1335 de ani începuseră în anul 508 d. Hr., o dată cu victoria lui Clovis asupra vizigoților arieni, care a fost un pas decisiv în unirea puterilor politice și ecleziastice așa încât catolicismul medieval să-i poată pedepsi pe „eretici”; (2) că cei 1290 de ani se încheiaseră în 1798, o dată cu întemnițarea Papei Pius al VI-lea de către armata franceză; și (3) că cei 1335 de ani se întindeau încă 45 de ani, până la sfârșitul celor 2300 de ani din Daniel 8:14, în 1843/1844.[2] Această interpretare a fost păstrată de adventiștii sabatarieni timpurii[3], devenind poziția istorică a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea până în zilele noastre.[4]

Însă, în ultimii ani, unii predicatori independenți au început să promoveze o „lumină nouă” asupra celor 1290 și 1335 de zile din Daniel 12. Respingând înțelegerea tradițională adventistă, asemenea indivizi pretind că ambele perioade de timp sunt compuse din zile „literale” (și nu zile-„ani”), cu împlinire în viitor. Unii dintre ei sugerează că ambele perioade vor începe cu publicarea viitoarei legi duminicale naționale; că cele 1290 de zile „literale” reprezintă perioada de timp prevăzută pentru ca poporul lui Dumnezeu să părăsească orașele și că la sfârșitul celor 1335 de zile „literale”, vocea lui Dumnezeu urmează să anunțe „ziua și ceasul” celei de-a doua veniri a lui Hristos.[5]

Oricât de interesantă ar părea această teorie, sunt cel puțin cinci motive fundamentale care nu ne permit să o acceptăm.

1.Această teorie este bazată pe o citire incompletă și părtinitoare a Spiritului Profetic.

Unul din argumentele folosite pentru a justifica teoria împlinirii viitoare a celor 1290 și 1335 de zile este susținerea falsă că Ellen White a considerat greșită ideea că cele 1335 de zile s-au împlinit în trecut. Se face aluzie la scrisoarea sorei White transmisă „bisericii din casa fr. Hastings”, datată 7 noiembrie 1850, în care se menționează unele probleme legate de fr. O. Hewit, de la Dead River. În textul original al scrisorii, apare următoarea afirmație: „I-am spus despre unele din erorile sale din trecut, că cele 1335 de zile s-au încheiat și multe erori ale lui”.[6]

Unii dintre propagatorii „noii lumini profetice” înțeleg conjuncția „că” din afirmația citată mai sus ca însemnând „cum ar fi”. Aceasta le permite să facă în așa fel încât afirmația să spună că printre erorile susținute de Hewit era și ideea „că cele 1335 de zile s-au încheiat”.

Dacă intenția Ellenei White era într-adevăr aceea de a corecta credința fratelui Hewit că cele 1335 de zile se împliniseră deja, ne rămâne să răspundem la următoarele întrebări: De ce s-a limitat Ellen White în 1850 să corecteze, într-o formă incompletă și părtinitoare, doar poziția personală a acestui frate, fără să mustre deloc pe alți lideri adventiști care credeau de asemenea că această perioadă profetică se împlinise deja în 1844?[7] De ce nu și-a admonestat dânsa propriul soț (James White), care a afirmat în Review, încă din 1857, că „cele 1335 de zile s-au încheiat o dată cu cele 2300, cu strigătul de la miezul nopții din 1844”? De ce nu l-a admonestat pentru a fi continuat să publice în Review mai multe articole ale altor autori care propagau aceeași idee?[8] Mai mult, cum putea Ellen White să declare în 1891 că „nu va mai fi niciodată vreun mesaj pentru poporul lui Dumnezeu care să fie bazat pe timp”[9], dacă împlinirea celor 1290, respectiv 1335 de zile se aflau încă în viitor?

Dovezile că Ellen White a crezut că aceste perioade profetice erau deja împlinite în zilele ei pot fi găsite de asemenea în afirmațiile dânsei că Daniel era deja în curs de a se ridica în partea lui de moștenire (vezi Dan 12:13), de la începerea timpului sfârșitului.[10] Astfel, pare evident că P. Gerard Damsteegt, profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic al Universității Andrews, avea dreptate când a declarat că „încă din 1850, E. G. White scrisese că ‘cele 1335 de zile erau încheiate’, fără să specifice timpul încheierii lor.”[11]

2.Această teorie întrerupe paralelismul profetic și literal al cărții lui Daniel.

Pentru a justifica presupusa împlinire viitoare a celor 1290 și 1335 de zile, propagatorii acestei „noi lumini profetice” pretind fără nici o reținere că elementele din Daniel 12:5-13, unde sunt menționate aceste perioade de timp, nu fac parte din seria profetică începută în Daniel 11. Totuși, o analiză mai atentă a structurii literare a cărții lui Daniel nu confirmă această teorie.

William H. Shea explică faptul că, în cartea lui Daniel, fiecare perioadă profetică (1260, 1290, 1335 și 2300 de zile) apare ca un element cu rol de calibrare, atașat la secțiunea principală a profeției la care face referire. De exemplu, viziunea din capitolul 7 este descrisă în versetele 1-14, dar timpul ei nu apare precizat decât în versetul 25. În capitolul 8, secțiunea principală a viziunii este relatată în versetele 1-12, dar timpul ei apare doar în versetul 14. Într-un mod similar, perioadele de timp profetice care aparțin viziunii din capitolul 11 sunt menționate doar în capitolul 12.[12]

Acest paralelism confirmă faptul că cele 1290 de zile și cele 1335 de zile din Daniel 12:11-12 împărtășesc aceeași natură profetic-apocaliptică a acelei „o vreme, două vremi și jumătate de vreme” din Daniel 7:25 și a celor 2300 de „seri și dimineți” din Daniel 8:14. Așa că, dacă aplicăm principiul zi-an perioadelor profetice din Daniel 7 și 8, trebuie să îl aplicăm și perioadelor profetice din Daniel 12, deoarece toate aceste perioade de timp sunt într-un fel corelate, iar descrierea fiecărei viziuni trimite numai spre o singură împlinire a perioadei de timp profetice corespunzătoare.

Pe lângă aceasta, aluzia făcută în Daniel 12:11 la „jertfa necurmată” și la „urâciunea pustiirii”, leagă cele 1290 și 1335 de zile nu doar cu elementele viziunii din Daniel 11 (vezi vers. 31), ci și cu cele 2300 de seri și dimineți din Daniel 8:14 (vezi 8:13; 9:27). Aceeași putere apostată, care urmează să instaleze „urâciunea pustiirii” în locul „jertfei necurmate” este descrisă în Daniel 7 și 8 prin „cornul cel mic”, iar în Daniel 11 prin „împăratul de la miazănoapte”.

De aceea, a încerca să interpretezi unele din perioadele profetice din Daniel (70 de săptămâni, 2300 de seri și dimineți) ca fiind zile simbolice care înseamnă ani, iar altele (1260 de zile, 1335 de zile) ca fiind zile literale înseamnă a fi total inconsecvent față de paralelismul cărții lui Daniel.

3.Această teorie se bazează pe interpretarea nebiblică a termenului ebraic tamid („necurmat”).

Teoria că atât cele 1290 de zile, cât și cele 1335 de zile, încep cu publicarea decretului duminical se bazează pe presupunerea că, în Daniel 12:11, expresiile „jertfa necurmată” și „urâciunea pustiirii” se referă la Sabat, respectiv la Duminică. Dar nici această presupunere nu are fundament biblic.

Expresia „jertfa necurmată” este traducerea termenului ebraic tamid, care înseamnă „zilnic” sau „continuu”, la care se adaugă cuvântul „jertfă”, ce nu apare în textul original din Daniel 8:13 și 12:11. Acest termen (tamid) este folosit în Scriptură cu referire nu doar la jertfa zilnică din sanctuarul pământesc (vezi Exod 29:38.42), ci și la o serie de alte aspecte ale serviciului zilnic de la sanctuar (vezi Exod 25:30; 27:20; 28:29, 38; 30:8; 1 Cron 16:6). În cartea lui Daniel, termenul se referă în mod evident la serviciul preoțesc continuu efectuat de Hristos în sanctuarul ceresc (vezi Daniel 8:9-14). Expresia „urâciunea pustiirii” descrie întreaga contrafacere a acestei slujbe, construită pe teoriile nebiblice ale nemuririi naturale a sufletului, mijlocirea sfinților, spovedania, jertfa euharistică, etc.

Nu putem fi de acord cu teoria că în Daniel 12 „necurmata” reprezintă pur și simplu Sabatul și că „urâciunea pustiirii” reprezintă doar duminica. Pentru a crede astfel ar trebui să golim aceste expresii de sensul mai larg atribuit lor de contextul biblic în care apar și de consensul general al Scripturii.

4.Această teorie reflectă interpretarea futuristă iezuită născută de Contrareforma Romano-Catolică.

Apărătorii interpretării literal-futuriste a celor 1290 și 1335 de zile pretind că poziția lor este autentic adventistă și este susținută în mod direct de Spiritul Profetic. Însă, dacă analizăm subiectul mai atent în lumina istoriei, vom realiza că această teorie respinge de fapt istoricismul și principiul zi-an specific tradiției protestante și se aliniază fățiș la futurismul specific Contrareformei Romano-Catolice.

Reformatorii protestanți ai secolului al șaisprezecelea au identificat „cornul cel mic” cu Papalitatea, care va cauza „urâciunea pustiirii” menționată de Daniel.[13] Intenționând să elibereze Papalitatea de aceste acuzații, cardinalul italian Robert Bellarmine (1542-1621), cel mai capabil și mai renumit dintre toți polemiștii iezuiți, sugerează că acel „corn mic” este doar un împărat și că cele 1290 și 1335 de zile sunt doar zile literale, care se vor împlini doar în perioada de timp chiar de dinaintea sfârșitului lumii.[14] Astfel, papalitatea contemporană nu mai poate fi identificată cu „cornul cel mic” sau cu „împăratul de la miazănoapte” și, în consecință, nu mai poate fi făcută responsabilă de „urâciunea pustiirii”.

Mulți propagatori contemporani ai interpretării futuriste a celor 1290 și 1335 de zile nu recunosc că această teorie își are originea în futurismul Contrareformei Romano-Catolice. Însă chiar și așa, acești indivizi trebuie să recunoască cel puțin că „aceste propuneri futuriste se bazează în esență pe o înțelegere greșită a modului de gândire specific profeției ebraice” și că „ele reprezintă o citire a limbajului ebraic prin lentile occidentale.”[15]

5.Această teorie ignoră avertizările Spiritului Profetic asupra încercării de a extinde împlinirea oricărei profeții legate de timp dincolo de anul 1844.

Dacă această teorie ar fi corectă, atunci, imediat ce legea duminicală ar fi promulgată, noi am ști deja dinainte când se va încheia timpul de probă și când va avea loc a doua venire a lui Hristos. Aceasta este, de aceea, o altă cale subtilă și amăgitoare de a fixa timpul evenimentelor finale. Oricât de originale și creative ar părea aceste încercări, ele nu sunt nimic altceva decât propuneri speculative care ignoră și/sau desconsideră, în numele Spiritului Profetic, chiar avetizările oportune ale Spiritului Profetic în această chestiune.

Încă din 1850, Ellen White avetiza: „Domnul mi-a arătat că TIMPUL nu a fost un element de probă de la 1844 încoace și că timpul nu va mai fi niciodată o probă.”[16] Mai târziu dânsa a adăugat că „nu va mai fi niciodată un mesaj pentru poporul lui Dumnezeu care să fie legat de timp”. „Domnul mi-a arătat că mesajul trebuie să fie transmis și că el nu trebuie atașat unui timp anume, pentru că timpul nu va mai fi un test”. „Dumnezeu nu ne-a descoperit timpul când acest mesaj se va încheia, sau când timpul de probă va lua sfârșit”.[17] Doar după încheierea timpului de probă și cu puțin timp înainte de a doua venire Dumnezeu va declara față de credincioși „ziua și ceasul venirii lui Isus”.[18]

Comentând expresia „și nu va mai fi timp” (Apoc. 10:6), Ellen White a afirmat, în anul 1900, că „acest timp, pe care îngerul îl declară cu jurământ solemn, nu este sfârșitul istoriei lumii, nici al timpului de probă, ci al timpului profetic, care trebuie să preceadă venirea Domnului nostru. Adică, omenirea nu va [mai] avea parte de un alt mesaj cu privire la un timp fix. După această perioadă de timp, care se întinde din 1842 până în 1844, nu [mai] poate fi vorba de o urmărire concretă a desfășurării timpului profetic.”[19]

Așa stând lucrurile, de ce atunci unii adventiști declarați continuă încă să persiste în aplicarea celor 1290 de zile și a celor 1335 de zile din Daniel 12 iarăși în viitor? Numai Dumnezeu poate judeca gradul de sinceritate al acestor oameni. Însă un lucru este sigur: „Credința într-o minciună nu va avea o influență sfințitoare asupra vieții sau caracterului. Nici o eroare nu este adevăr, nici nu poate fi transformată în adevăr prin repetare, sau prin faptul că se crede în ea... Pot fi absolut sincer în a urma drumul greșit, însă aceasta nu îl va face să fie drumul cel bun, nici nu mă va duce în locul la care doresc să ajung.”[20]

Concluzie

Din aceste motive este evident că teoria unei împliniri viitoare a celor 1290 și 1335 de zile (1) se bazează pe o citire incompletă și părtinitoare a Spiritului Profetic; (2) întrerupe  paralelismul profetic-literar al cărții lui Daniel; (3) se bazează pe o interpretare nebiblică a termenului ebraic tamid („zilnic”, „necurmat”); (4) reflectă interpretarea futuristă iezuită a Contrareformei Romano-Catolice și (5) desconsideră avertizările Spiritului Profetic asupra încercării de a extinde împlinirea oricărei profeții referitoare la timp, după anul 1844.

Într-o vreme în care vânturile învățăturilor false vor sufla cu mare putere (vezi Efes 4:14) „ca să înșele, dacă va fi cu putință, chiar pe cei aleși” (Matei 24:24), vom fi în siguranță doar dacă ne fundamentăm credința pe Cuvântul clar și imuabil al lui Dumnezeu. Pentru a fi adevărată, orice „lumină nouă” trebuie să fie în armonie perfectă cu consensul general al Scripturilor și al scrierilor Ellenei White.[21] Străjerii din poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să permită niciodată ipotezelor și speculațiilor omenești să-i împiedice să sune din trâmbiță sunetul corect (vezi Ezec 33:1-9; 1 Cor 14:8).


Articol scris de Alberto R. Timm, profesor de teologie istorică

Traducere: Beniamin Chircan



[1] LeRoy Froom, The Prophetic Faith of our Fathers.

[2] W[illia]m Miller, Evidences from Scripture and History of the Second Coming of Christ about the Year A.D. 1843, and of His Personal Reign of 1000 Years (Brandon, [VT]: Vermont Telegraph Office, 1833), 31

[3] idem, Evidence from Scripture and History of the Second Coming of Christ, about the Year 1843;Exhibited in a Course of Lectures (Boston: Joshua V. Himes, 1842), 95-104, 296-97

[4] idem, "Synopsis of Miller's Views," Signs of the Times, Jan. 25, 1843, 148-49

[5] A helpful critical analysis of several more recent theories about the fulfillment of the 1260, 1290, and 1335 days is provided in Victor Michaelson, Delayed Time-Setting Heresies Exposed (Payson, AZ: Leaves-Of-Autumn, 1989)

[6] E. G. White, "To the Church in Bro. Hastings house," Nov 7, 1850 (Letter H-28, 1850). Published in idem, Manuscript Releases (Silver Spring, MD: Ellen G. White Estate, 1990), 5:203; ibid., 6:251; ibid., 16:208.

[7] J[ames W[hite], "The Judgment," Advent Review, and Sabbath Herald, Jan. 29, 1857, 100

[8] E. G. White, "'It Is Not for You to Know the Times and the Seasons,'" Advent Review, and Sabbath Herald, Mar. 22, 1892, 177-78; republished in idem, in Seventh-day Adventist Bible Commentary, 6: 1052

[9] idem, Selected Messages (Washington, DC: Review and Herald, 1958), 1:188

[10][ldem], "Temperance," Ms 50, 1893 (published in idem, Sermins and Talks [Silver Spring, MD: E. G. White Estate, 1990], 1:225-26); idem, to "Dr. J. H. Kellogg," Letter K-59, Nov. 22, 1896 (published in idem,Testimonies to ministers and Gospel Workers [Mountain View, CA: Pacific Press, 1923], 115); idem, "Diary ," Ms 176, Nov. 4, 1899 (published in Seventh-Day Adventist Bible Commentary, 4:1174); idem, "Help to Be Given to Our Schools," Ms 10, 1900 (published in Seventh-Day Adventist Bible Commentary, 7:949); idem, "To Our Church Members in Australasia," Letter 8-6, Jan. 17, 1907 (published in (Australian) Union Conference record Mar. 11, 1907, 1-2)

[11] Damsteegt, 169

[12] Shea, Daniel 7-12, 217-18.

[13] See Froom, 2:241-463, passim

[14]See ibid., 495-502.

[15] [Frank B. Holbrook], "Editorial Synopsis" to W. H. Shea'sarticle, "Time Prophecies of Daniel 12 and Revelation 12-13," in Holbrook, ed., Symposium on Revelation - Book I, 327

[16] E. G. White, "Dear Brethren and Sisters," Present Truth, Nov. 1850, 87.See also idem, Early Writings(Washington, DC: Review and Herald, 1945), 75.

[17] Idem, Selected Messages, 1:188, 191

[18] ldem, The Great Controversy between Christ and Satan (Washington, DC: Review and Herald, 1911 ), 640. See also idem, Early Writings, 15, 296-97.

[19] Ellen G. White's commentaries in Seventh-day Adventist Bible Commentary, 7:971

[20] Idem, Selected Messages2:56.

[21] See idem, Counsels to Writers and Editors (Nashville, TN: Southern Publishing Association, 1946), 33-51

Joomla SEF URLs by Artio