Tipărire

Sfaturi privind profeția celor 144.000

De Ellen White

Traducere: Dragoș Brașoveanu

 

(Vezi Tragedia Veacurilor, pag. 648, 649 pentru declarația de bază)

 

O chestiune neesențială

 "Hristos spune că vor fi unii în biserică care vor prezenta fabule și supoziții, când Dumnezeu a oferit un mare, înălțător și înnobilator adevăr care ar trebui întotdeauna păstrat în tezaurul minții. Când oamenii culeg ba o teorie ba alta, atunci când sunt curioși să afle ceva ce nu le este util să știe, ei nu sunt conduși de Dumnezeu. Nu e în planul Lui ca poporul Său să prezinte ceva pe care trebuie să-l presupună, ceva ce nu e învățat în Cuvânt. Nu e voia Sa ca ei să intre în dispute pe marginea unor subiecte care nu-i ajută din punct de vedere spiritual, precum cine anume formează grupul celor 144.000. Cei ce sunt aleșii lui Dumnezeu vor cunoaște răspunsul în scurtă vreme fără dubiu.

"Frații și surorile mele, apreciați și studiați adevărurile pe care Dumnezeu le-a oferit pentru voi și copiii voștri. Nu vă pierdeți timpul pentru a căuta ceea ce nu va fi de niciun ajutor spiritual. „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Aceasta este întrebarea cea mai importantă și la ea s-a răspuns cel mai clar. „Ce scrie în lege?” Cum citești în ea?”

Selected Messages, cartea 1, pp. 174, 175.

 

Străduiți-vă să fiți printre cei 144.000 

„Să ne luptăm cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu să fim printre cei o sută patruzeci și patru de mii. Și să facem tot ceea ce putem pentru a ajuta și pe alții să câștige cerul.” 

Review and Herald; 9 martie 1950

 

Sora White și cei 144.000

"Domnul mi-a oferit o viziune a altor lumi. Mi-au fost date aripi și un înger m-a însoțit din cetate într-un loc care era luminos și glorios. Iarba acelui loc era de un verde viu, iar păsările ciripeau un dulce cântec. Locuitorii acelui loc erau de toate mărimile; ei erau nobili, maiestoși și minunați. Ei purtau asemănarea cu Isus, iar chipurile lor străluceau de bucurie sfântă, expesie a libertății și bucuriei acelui loc… L-am implorat pe îngerul meu însoțitor să mă lase să rămân în acel loc. Nu puteam suporta gândul de a mă întoarce din nou în această lume întunecată. Atunci îngerul mi-a spus: „Trebuie să te întorci, și dacă ești credincioasă, tu, împreună cu cei 144.000 veți avea privilegiul să vizitați toate aceste lumi și să vedeți lucrarea mânilor lui Dumnezeu.”

Early Writings, pp. 39, 40.

 

 Sora Hastings va fi cu cei 144.000

 "Am văzut că ea [sora Hastings, care tocmai murise] a fost sigilată și va învia la glasul lui Dumnezeu și va sta deasupra pământului, și va fi fi cu cei 144.000. Am văzut că nu trebuie să o jelim; se va odihni în vremea necazului.”

Scrisoarea 10, 1850 (2SM 263).

 

Tăcerea este elocventă

 [Următoarea scrisoare de la C. C. Crisler, prim-secretar în Fundația Ellen White, a fost adresată fratelui E. E. Andross, președintele Uniunii Conferinței Pacificului, ca un răspuns la o cerere a sa către sora White în ceea ce privește orice lumină pe care ar fi putut s-o aibă în ceea ce privește învățăturile Dr.-ului B. E. Fullmer din Los Angeles, conform căruia grupul celor 144.000 va fi format din doar din americani și din nimeni altcineva din alte țări.]

"Sanatoriul Elmshaven, California, 8 decembrie 1914. Dragă frate Andross: În timpul celor câteva minute rămase din ora prânzului înainte de închiderea poștei, după primirea livrării speciale a scrisorii tale în care soliciți informații, îți trimit un răspus grăbit la adresa ta, promitându-ți un cuvânt ulterior mai amplu. În seara asta îți voi trimite următoarea scrisoare:

„Sora White m-a instruit să te informez că nu are nicio lumină suplimentară în afară de faptul că prezentarea incertitudinilor ca fiind certitudini și a misterelor ca adevăruri descoperite, e periculoasă și conduce la dezamăgire. Ea sugerează construirea pe Sfintele Scripturi, adevărata fundație, în loc presupunerile personale.” - C. C. Crisler.

"În timpul citirii scrisorii sorei White, și ascultându-i remarcile sale ca răspuns, am avut cu mine ca martor pe prezbiterul D. E. Robinson. „Nu am nici o lumină pe marginea acestui subiect”, a spus ea, după ascultarea scrisorii. „E o vreme foarte delicată cea în care trăim – o vreme când trebuie să ne prindem personal de Domnul cu toate puterile ființei noastre.”

Ea a spus mai departe: "Cei ce stăruie în teorii privind chestiuni care nu sunt descoperite, se așează pe ei înșiși în locul în care sunt în pericol să se întâlnească cu dezamăgirea. „Ascundeți-vă în Dumnezeu; ascundeți tainele voastre în Dumnezeu” – aceste cuvinte au fost repetate în timpul nopții din nou și din nou. De la început, am fost instruită că Domnul Isus poate oferi sfaturi care nu vor aduce dezamăgire."' Te rog spune fraților mei că nu am nimic prezentat înaintea mea în legătură cu circumstanțele privitoare la ceea ce îmi scriu ei și pot așeza înaintea lor doar ceea ce mi-a fost prezentat.”

 "'Sunt unii care încearcă să se ocupe cu incertitudini ca certitudini; și când ajung în această poziție, ei se află acolo unde este posibil pentru vrăjmaș ca să-i folosească."

'În trecut, mi-a fost dată în mod repetat lumină că atunci când se naște o criză, noi trebuie să luăm sfatul lui Dumnezeu și să urmărim cu interes fiecare element care prezintă adevărul în diversitatea sa."

'Cel mai mare ajutor va veni când noi vom vedea influența învătăturilor Sfintelor Scripturi. Influența lor este de a ne conduce pe noi să stăm pe o bază înălțată, unde vom construi credința noastră și credința altora, nu pe unul spune asta, altul alta, ci pe adevărata fundație, Cuvântul viului Dumnezeu."

"Am încercat să scriu din notițele mele, cuvintele rostite de sora White după ce a ascultat scrisoarea ta și fragmente ale scrisorii scrise de mine, de asemenea la grăbitul meu răspuns scris către tine. Prin nici un cuvânt sau semn sora White nu a încercat să spună cine are și cine nu are dreptate. În nici un fel nu a făcut nici un comentariu asupra scrisorii tale către mine, și astfel atât cât putem înțelege, în niciun fel nu a încercat să interpreteze sau să explice ceea ce a a scris în anii trecuți cu privire la cei 144.000. Dar avansând dincolo de simplele detalii, ea a subliniat principiile fixate anterior.

 "Nu am nimic de adăugat la ceea ce am scris la prânz. Da, există un singur comentariu pe care sora White l-a făcut când i-am citit scrisoarea. Ea și-a exprimat plăcerea asupra faptului că am inclus în scrisoarea mea către tine, cuvintele „asupa subiectului semnificației exacte a celor 144.000, sora White ne-a sfătuit în mod repetat că tăcearea este elocventă.”
 "Ea a comentat de asemenea în mod favorabil la auzirea cuvintelor cu care am încheiat, „Atât cât știu, nimeni nu cunoaște întregul adevăr al subiectului, și nici nu-l vom ști până când vom fi pe partea cealaltă a Iordanului.”

"Mă simt încrezător, frate Andorss, că frățietatea din sudul Californiei va găsi binecuvântare în revizuirea învătăturilor Scripturii privitoare la cei 144.000, și, aducerea asupra acestor învătături a oricărei lumini ce s-ar putea găsi în scrierile publicate ale sorei White…. Eu cred că Dumnezeu va face adevărul suficient de clar pentru a face posibilă evitarea controverselor inutile și neprofitabile asupra subiectelor nevitale pentru mântuirea sufletelor prețioase.

Cele mai bune urări și cu rugându-mă ca Dumnezeu să dea cu generozitate înțelegere ca de altfel și claritate viziunii celor chemați să trateze această problemă umitoare care a apărut, ca de obicei cu stimă, C. C. Crisler."

 

Fundația Ellen G. White
21 decembrie 1964, corectat în septembrie, 1990

             __________ 

*Notă: Observați că promisiunea i-a fost oferită sorei White că dacă ea era credincioasă, ea împreună cu cei 144.000 vor avea anumite privilegii.

Joomla SEF URLs by Artio