Tipărire

Geneza 3 - combatanți și strategie în Marea Luptă dintre bine și rău

de Dan Adrian Petre


    teologie ian 2012Răspândite atât pe paginile Vechiului, cât şi ale Noului Testament sunt multe aluzii şi ecouri ale unui război între bine şi rău, atât la nivel cosmic, cât şi la nivel personal. În capitolul 3 din prima carte a Bibliei, Geneza, sunt prezentate elementele unei mari lupte mo­rale, care oferă cadrul pentru înţelegerea mai cla­ră a întregii istorii biblice.

Marea Luptă în Geneza: combatanţii

Tema războiului este implicită în Geneza 3: ceea ce se întâmplă în capitolul 3 strică serenitatea creată de capitolele 1 şi 2.

Primul verset din Geneza 3 nu se referă explicit la Satana.1 Cuvântul folosit denotă, sim­plu, un şarpe,2 prezentându-se, în primul rând, originea sa. În Geneza 1, taxonomia lumii ani­male (patrupede, peşti, păsări şi „târâtoare”) este structurată după cele trei habitate în care acestea trăiesc: pământ (Geneza 1:2,9,10), apă (Geneza 1:2,6,7,9,10) şi aer (Geneza 1:6-8). În cadrul ce­lor patru categorii de creaturi vii, şarpele apar­ţine patrupedelor (Geneza 3:1,14),3 parte a cre­aţiei declarată „foarte bună” (Geneza 1:31).

În al doilea rând, caracterul şarpelui este de­scris folosind termenul „şiret” (‘ārûm), care are un spectru semantic larg: în Proverbele 12:16 este prezentat ca o virtute care trebuie cultivată („chibzuinţă”), dar care, folosită greşit, devine viclenie (Iov 5:12).

În al treilea rând, descrierea şarpelui intro­duce un element care îl separă de celelalte ani­ma­le: capacitatea de a vorbi. Până în capitolul 3, doar despre Dumnezeu şi om se spune că vor­besc.4 Această caracteristică specifică fiinţelor personale devine un atribut al şarpelui. El vor­beşte doar de două ori, însă este suficient ca să strice relaţia dintre fiinţele umane şi Creatorul lor. Capacităţii sale („şiret”) i se adăugă puterea de a vorbi, dar el este animat de ostilitate faţă de Dumnezeu, fapt care întăreşte suspiciunea că şarpele este reprezentantul altcuiva, ale cărui ca­racteristici sunt identificate din argumentaţia lui.

Strategia şarpelui: argumentaţia

Se pare că descrierea şarpelui este secundară argumentaţiei sale, care începe cu o minciună emfatică. Dincolo de o simplă întrebare, el dis­torsionează deliberat ordinea lui Dumnezeu (Geneza 3:1) printr-un atac frontal al interdicţiei divine (Geneza 3:4,5).

În centrul discuţiei se află cunoaşterea binelui şi a răului, care sunt lo­calizate spaţial în mijlocul grădinii, în arborele cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:9). Pentru prima dată, termenul „rău” (ra’) apare aici în naraţiune, până acum pre­do­minând termenul „bun” (tôb). Tot ceea ce a creat Dumnezeu era bun. Folosirea cuvântului „bun” în asociere cu „rău” creează o legătură între or­dinea creaţiei şi arborele cunoştinţei binelui şi răului.

Dumnezeu creează prin separare:5 El separă lumina de întuneric (Geneza 1:4), apele (Geneza 1:6,7), pământul de ape (Geneza 1:9), grădina Eden de restul pământului (Geneza 2:8), o ia pe Eva „din” Adam (Geneza 2:23) şi pune deoparte Sabatul de restul zilelor săptămânii (Geneza 2:2,3). Aceeaşi imagine este prezentată şi în ce priveşte „pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Geneza 2:9).6 Dumnezeu aşază limite, fapt ce arată că în spatele arborelui sunt anumite convingeri teologice şi ideologice de bază ale Creatorului, Cel care l-a plantat.

Argumentaţia şarpelui nu este doar o căutare a înţelepciunii şi a binelui în afara planului divin, ci o reordonare a limitelor fixate de Dumnezeu, mai întâi în sfera morală, apoi, prin blestemul lui Dumnezeu, în întreaga creaţie. Argumentul său este o incitare la revoltă împotriva ordinii stabi­lite de Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu În­suşi. Atacând imaginea mentală pe care Eva o are cu privire la Dumnezeu, descriindu-L ca fiind arbitrar în restrângerea libertăţii, şarpele o încurajează să-şi declare autonomia separat de regulile fixate de Dumnezeu, depăşindu-şi astfel limitele de creatură.

Răspunsul lui Dumnezeu

În centrul naraţiunii din Geneza 3, Dumnezeu este prezentat combătându-l pe şarpe. În versetul 14, El se adresează creaturii care a devenit me­dium pentru o putere demonică. Blestemul im­plică o schimbare a naturii şi a poziţiei şarpelui în cadrul categoriei în care fusese creat. Expresia „să mănânci ţărână” este prezentată în altă parte ca o expresie a înfrângerii totale (Isaia 29:4; 49:23;
65:25; Mica 7:17), sugerând imaginea unui răz­boi.

Paralela dintre versetul 15 şi cea de-a doua parte a versetului 1 descoperă că acest război nu este între Dumnezeu şi un simplu şarpe, ci între Dumnezeu şi puterea antagonistă din spatele şarpelui. Folosirea termenului „vrăjmăşie” (‘ēbâ) arată că este vorba despre o stare de război de lungă durată care există între cele două părţi, pre­zentate prin trecerea de la singular („între tine
şi femeie”) la pluralul colectiv („sămânţa ta şi sămânţa ei”) şi iarăşi la singular („acesta”7; „tu”).

Vrăjmăşia se mută de la perechea şarpe/fe­meie la conflictul dintre „seminţele” lor, găsin­du-şi rezolvarea în capul/călcâiul zdrobit. Faptul că Dumnezeu creează vrăjmăşia faţă de şarpe în femeie şi urmaşii ei arată că acest conflict se mută din arena unde Dumnezeu şi fiinţa personală demonică sunt combatanţi pe câmpul de bătălie uman, unde cele două „seminţe” sunt în conflict. Aceste „seminţe” reprezintă două comunităţi, două linii de descendenţă care sunt în conflict una cu cealaltă pentru că sunt călăuzite de prin­cipii morale diferite. Geneza 3 devine astfel un text fundamental pentru înţelegerea intrigii şi a acţiunii întregii naraţiuni biblice.

Concluzie

Dacă Geneza poate fi numită „introducerea” Bibliei, Apocalipsa este „concluzia” ei. Dacă în Geneza istoria este prezentată in medias res,8 fără a ni se da prea multe detalii cu privire la începutul răului în univers, în Apocalipsa 12 ni se descoperă că acest conflict a început în cer (vers. 4). Folosind exprimarea din Geneza 3, Apo­calipsa afirmă că „balaurul cel mare, şarpele cel vechi”, este, de fapt, „Diavolul şi Satana” (Apocalipsa 12:9). Puterea personală din spatele şarpelui din grădină este identificată cu o per­soană, împotrivitorul lui Dumnezeu, Satana. Stra­tegia acestuia în Marea Luptă este prezentată cu atenţie în Geneza 3, ca un semnal de alarmă pentru cei care trăiesc astăzi pe teritoriul duşman şi care aud încă glasul şarpelui, care „ştie că mai are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12). n

 

 

1 Victor P. Hamilton, The Book of Genesis: Chapter 1-17, Grand Rapids, Wm. B. Eermans Publishing Co., 1990, p. 187.

2 nāhāš este termenul ebraic comun pentru „şarpe” (Numeri 21:7-9). Relaţia dintre acest ter­men şi nehāš („bronz”) poate sugera o apariţie lu­minoasă şi strălucitoare, care ar fi putut să atragă atenţia Evei (Ibidem).

3 Paul Joüon afirmă că şerpii nu s-au deplasat în­totdeauna prin târâre. El preferă termenul „dra­gon” (care semnifică o fiinţă supranaturală, cu aripi), ar­gumentând că semantica termenului nāhāš este mai largă decât simplul înţeles de „şarpe”. Refe­rindu-se la Geneza 3:14, el afirmă că aici a avut loc o schimbare de natură, de la dra­gon la şarpe (Paul Joüon, „«Le Grand Dragon, L’ancien Serpent»: Apoc. 12,9 et Genèse 3,14”, Recherches de Science Religieuse, 17/1, [1927]).

4 Dumnezeu vorbeşte de 14 ori (Geneza 1:3,6,9, 11,14,20,22,24,26,28,29; 2:16-18[3x]) şi omul o dată (Geneza 2:23).

5 Gnanamuthu S. Wilson, A Descriptive Analysis of Creation Concepts and Themes in the Book of Psalms (teză de doctorat), Andrews University, 1996, p. 82.

6 Sigve K. Tonstad, „The Message of the Trees in the Midst of the Garden”, Journal of the Adventist Theological Society, 19/1-2, 2008: 83.

7 Cuvântul tradus în versiunea Cornilescu cu „aceasta” este pronumele personal masculin de persoana a 3-a hû’ („el” – aşa cum apare tradus în versiunea Noua traducere în limba română a Bibliei).

8 Latină: „în mijlocul lucrurilor”.

 

Dan-Adrian Petre, pastor stagiar în districtul Ziduri, Buzău

Joomla SEF URLs by Artio