Tipărire

Hristos şi neprihănirea Sa

DE ION BUCIUMAN


În anul 1888 a avut loc, în orașul Minneapolis din SUA, una dintre adunările generale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Cu ocazia acestui eveniment, câțiva participanți au transmis un mesaj al cărui ecou răzbate până în ziua de azi. În acest număr al revistei Curierul Adventist, vă vom prezenta contextul în care a avut loc această adunare generală, care au fost participanții, mesajul prezentat de ei, precum și anumite consecințe de după eveniment.

Articolul de faţă reprezintă o compilaţie de citate corespunzătoare fiecărui capitol al cărții Hristos și neprihănirea Sa, scrisă de către Ellet J. Waggoner după întâlnirea de la 1888, care prezintă mesajul principal de atunci. Trebuie menționat că nu toate ideile din această lucrare a lui Waggoner au fost confirmate de către Ellen White, care însă a menționat că, „în ce privește dreptatea lui Hristos în legătură cu Legea”, Waggoner a pre­zentat mesajul lui Dumnezeu. Acest material este realizat de fratele Ion Buciuman, pastor în comu­nitatea Balta-Albă, București.


1. Hristos cel înălţat

Apostolii L-au făcut pe Hristos centrul pre­dicării lor, dar acesta nu este singurul nostru motiv pentru a-L preamări. Numele Său este singurul Nume dat oamenilor, prin care putem fi mântuiţi (Faptele 4:12). Hristos Însuşi a declarat că niciun om nu poate veni la Tatăl decât prin Fiul (Ioan 14:6). Lui Nicodim, El i-a spus: Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:14,15). Această înălţare” a lui Isus, deşi se referă în primul rând la răstignirea Sa, include mai mult decât simplul fapt istoric; înseamnă că Hristos trebuie să fie înălţat” de către toţi cei care cred în El. Nici cea mai înaltă aspiraţie sau nevoie a omului nu poate fi ceea ce Hristos, şi numai El, înseamnă pentru noi. Este un motiv suficient, pentru care ochii tuturor trebuie să fie aţintiţi asupra Lui.


2. Onorat ca Dumnezeu

El trebuie să primească aceeaşi onoare care Îi este datorată Lui Dum­nezeu, pentru că El este Dum­nezeu.

La început era Cuvântul.” Mintea omenească nu poate pă­trunde epocile cuprinse în această frază. Nu-i este dat omului să ştie când sau cum a fost născut, dar ştim că El a fost Cuvântul divin, nu doar înainte de a veni să moară pe acest pământ, ci chiar înainte ca lumina să fie creată. Aceasta s-a întâmplat în timpul atât de îndepărtat din veşnicie, încât este cu mult deasupra înţelegerii umane.


3. Hristos este Dumnezeu

Mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:58). Această declaraţie arată din nou identificarea Sa cu Cel care i-a apărut lui Moise în rugul aprins şi care a declarat că numele Său este Eu sunt Cel ce sunt”.

Avem cuvintele inspirate ale apostolului Pavel referitoare la Isus Hristos, din care aflăm: Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” (Coloseni 1:19). Dar ce este această plinătate care locuieşte în Hristos aflăm din următorul capitol, unde ni se spune: Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Aceasta este cea mai perfectă şi mai clară afirmare a faptului că Hristos posedă în mod natural toate atributele divine, fapt ce va apărea foarte clar de îndată ce vom începe să-L privim.


4. Hristos este Creator

Nu există niciun lucru în univers pe care Hristos să nu-l fi creat. El a făcut totul în ceruri şi totul pe pământ. El a făcut toate cele văzute şi cele nevăzute, scaunele de domnie şi domniile, căpeteniile şi autorităţile din ceruri. Existenţa lor depinde numai de El. Şi cum El este înainte de toate lucrurile, dar şi Creatorul acestora, tot aşa, prin El, toate lucrurile sunt susţinute. Acesta este echivalentul a ceea ce se spune în Evrei 1:3, şi anume că El ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui”. Doar prin cuvânt au fost făcute cerurile şi, tot prin acest cuvânt, El le menţine la locul lor şi le protejează de distrugere.


5. Născut, nu făcut

Nici nu ar trebui să ne imaginăm măcar că Hristos este creatură, pentru că, în Coloseni 1:15, Pavel Îl numeşte Cel întâi născut din toată zidirea”, iar în următoarele versete Îl prezintă ca fiind Creator, nu creatură: Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El” (v. 16,17).

De aceea, cei care-L slăvesc pe Hristos să nu-I dea mai puţină cinste decât Îi dau lui Dum­nezeu Tatăl, căci aceasta L-ar dezonora foarte mult.


6. Dumnezeu întrupat

De la bun început, fiind Dumnezeu, El a luat asupra Sa natura umană şi a locuit printre oameni ca oricare alt muritor, cu excepţia acelor timpuri când divinitatea Sa a străfulgerat în afară, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia curăţirii templului sau atunci când cuvintele Sale arzătoare, expri­mând adevărul, i-au determinat chiar şi pe duş­manii Săi să mărturisească: Niciun om n-a vorbit vreodată ca omul acesta” (Ioan 7:46).

El a fost făcut păcat. Aici găsim aceeaşi taină ca şi în faptul că Fiul lui Dumnezeu a trebuit să moară. Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat. Fără păcat, nefiind considerat un păcătos, dar totuşi luând asupra Sa natura păcătoasă, El a fost făcut păcat, pentru ca noi să putem fi făcuţi neprihănire.


7. Implicaţii practice

Atunci când a spus că Fiul omului este şi Domn al Sabatului, Hristos a pretins înalta distincţie de a fi Creator, iar ziua de Sabat este o rememorare a puterii Sale creatoare.

Ar fi fost la fel de imposibil pentru Hristos să schimbe Sabatul cum ar fi fost să schimbe adevărul că El a creat toate lucrurile în şase zile şi S-a odihnit în ziua a şaptea.

Aceeaşi putere prin care au fost create lumile contribuie şi la sfinţirea celor ce strigă către Dumnezeu. Cu siguranţă, când este pe deplin înţeles, acest gând trebuie să aducă sufletului sincer bucurie şi mângâiere în Domnul.


8. Hristos este Legiuitorul

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cu­vinte şi a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine»” (Exodul 20:2,3). Cine a spus aceste cuvinte? Cel ce i-a adus din Egipt. Şi cine era conducăto­rul lui Israel când a fost scos din Egipt? Era Hristos. Atunci, cine era Cel care a dat Legea pe Sinai? Era Hristos, stră­lucirea slavei Ta­tălui, reprezentarea exactă a Fiin­­ţei Lui şi manifestarea lui Dumnezeu în trup omenesc. El a fost Creatorul tuturor lucrurilor şi Cel căruia I s-a încredinţat judecata.


9. Neprihănirea lui Dumnezeu

Problema este următoarea: (1) Legea lui Dum­nezeu este neprihănire absolută şi trebuie să fie respectată în întregime de toţi cei ce vor intra în Împărăţia cerurilor. (2) Dar Legea nu are nicio fărâmă de neprihănire pe care s-o acorde omului, pentru că toţi suntem păcătoşi şi incapabili să împlinim tot ce ni se cere prin Lege. Indiferent cu câtă sârguinţă sau cât de zelos ar lucra un om, nimic din ceea ce ar putea face el nu va atinge adevărata măsură a poruncilor din Decalog. Această măsură este prea mare pentru el ca să o poată atinge. Astfel, el nu poate deveni neprihănit prin Lege, „căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii”. În ce stare de­plorabilă se află omul! Noi trebuie să avem o neprihănire ca a Legii, altfel nu putem merge în ceruri, iar Le­gea nu poate să ne ofere această neprihănire niciu­nu­ia dintre noi. Nu vom primi nici cea mai mică părticică de sfin­ţenie în urma eforturilor noastre persistente şi energice, sfin­ţenie fără de care niciun om nu-L poate vedea pe Dumnezeu.


10. Hristos este neprihănirea noastră

El ne primeşte aşa cum suntem. El nu ne iubeşte pentru bunătatea noastră, ci pentru că suntem în nevoie. El ne primeşte nu de dragul unui anume lucru pe care îl vede în noi, ci pentru că aşa vrea şi pentru că ştie ceea ce puterea Sa divină poate face din noi. Doar atunci când ne vom da seama de minunata slavă şi sfinţenie a lui Dumnezeu şi de faptul că El vine la noi, în
starea păcătoasă şi decăzută în care suntem, să ne adopte şi să ne facă membri ai familiei Sale, doaratunci vom putea aprecia adevăra­ta însemnătate a cuvintelor:
Ve­deţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumne­zeu!” (1 Ioan 3:1). Fiecare om că­ruia i s-a oferit această onoare va fi curăţit şi va ajunge curat ca El.

Dumnezeu nu ne face copii ai Săi pentru că suntem buni, ci pentru ca El să ne facă buni. Dumnezeu ne-a iubit când eram încă morţi în păcat. El ne dă Duhul Său ca să ne readucă la viaţă în Hristos şi acelaşi Duh indică apartenenţa noastră la familia divină. Astfel, El ne adoptă ca făpturi noi în Hristos, ca să putem umbla în faptele bune pe care le-a pregătit.


11. Primiţi de Dumnezeu

Poate că cel mai frumos adevăr dintre toate este că te-a cumpărat chiar pentru motivul că nu eşti valoros. Ochiul Său exersat a văzut în tine mari posibilităţi şi te-a cumpărat nu pentru valoarea pe care o aveai sau o ai acum, ci pentru ceea ce El poate să facă din tine.

Dar atunci când ne ia, nevalorând nimic, şi în cele din urmă ne prezintă fără greşeală în faţa tronului, aceasta va fi spre slava eternă. Atunci nu va mai fi nimeni fără valoare. În veşnicii, oştirile sfinţite se vor uni într-o cântare pentru Hristos: Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).


12. Biruinţa credinţei

Puţine armate au fost răsplătite cu o biruinţă asemenea armatei lui Iosafat. Ar fi interesant să studiem filosofia biruinţei prin credinţă, aşa cum a fost ilustrată în această situaţie. În acea dimineaţă, când duşmanii, care erau în superi­o­ritate numerică, au auzit armata israeli­ţilor cân­tând şi strigând, oare ce au gândit? Nimic altceva decât că israeliţii au primit forţe noi şi erau întăriţi, astfel încât era de prisos să li se opună. Prin urmare, i-a cuprins panica.

Dacă începem cu recunoaşterea puterii lui Dumnezeu, putem să ne declarăm în mod deschis slăbiciunile, pentru că atunci le plasăm alături de puterea Sa, iar contrastul începe să ne dea curaj.


13. Robi sau liberi

A fost arătat deja ce înseamnă această captivitate şi robie. Eşti rob al păcatului – robie care te forţează să păcătuieşti, chiar împotriva propriei voinţe – prin puterea înclinaţiilor şi a obiceiurilor rele, moştenite sau dobândite. Ne eliberează, oare, Hristos de o experienţă cu adevărat creştină? Nu, bineînţeles. Astfel, ro­bia păcatului de care se plânge apostolul în Ro­mani 7 nu este experienţa unui fiu al lui Dumnezeu, ci a unui rob al păcatului. Hristos a venit tocmai ca să-i elibereze pe oameni din această captivitate, ca să ne scape nu de lupte şi conflicte în timpul acestei vieţi, ci de înfrângere, şi astfel să fim capabili să rămânem tari în Domnul.

Cum este înfăptuită eliberarea? Prin Fiul lui Dumnezeu. Hristos spune: Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:31,32,36). Această libertate este primită de toţi cei care cred, pentru că celor ce cred în numele Său, El le dă puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”. Doar cei ce sunt în Hristos Isus primesc eliberarea de condamnare (Romani 8:1); iar noi ne îmbrăcăm cu Hristos prin credinţă (Galateni 3:26,27). Prin credinţă, Hristos locuieşte în inimile noastre.


14. Liberi în credinţă

Din naştere, suntem atât de neputincioşi, încât nu putem face ceea ce dorim. Cu fiecare an care trecea, omul olog devenea tot mai nepu­tincios şi infirmitatea sa se accentua. Tot astfel şi noi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, prin practicarea repetată a păcatului, îi dăm acestuia putere asupra noastră. Era absolut imposibil pentru omul acela să meargă. Cu toate acestea, credinţa în Numele lui Hristos l-a însănătoşit pe deplin şi l-a eliberat de infirmitatea pe care o avea. Astfel, şi noi, prin credinţa care vine prin El, putem fi vindecaţi şi capabili să facem lucruri care altădată erau imposibile. Secretul biruinţei constă mai întâi în predarea în mâinile lui Dumnezeu, cu dorinţa sinceră de a face voia Sa; apoi în a şti că, predându-ne, El ne acceptă ca slujitori ai Săi şi, nu în cele din urmă, ne menţine în supunere şi ascultare faţă de El.

 

Ion Buciuman este pastor în comunitatea Balta Albă, Bucureşti.

Joomla SEF URLs by Artio