Tipărire

„Străjerule, cât mai este…?”

Florin Lăiu ¦ Reflecții

Roadele evangheliei populare

 

topicÎn lumina radiografiei cereşti şi a diagnosticului inspirat, trebuie să recunoaştem cinstit, că suntem cu mult în urmă faţă de planul lui Dumnezeu, ca timp şi ca spiritualitate. Nu am obiceiul să vorbesc despre astfel de lucruri, din teama de a nu descuraja pe cineva. Dar realitatea este că avem nevoie de o hotărâtă întoarcere la Dumnezeu.

Una din cauzele „relaxării” credinţei, a complacerii în păcat, cu dezlegări şi orizonturi roz, „fără prejudecăţi” şi fără temeri, este o greşită înţelegere şi predicare a Evangheliei „neprihănirii prin credinţă”. Când Evanghelia este înţeleasă superficial şi tendenţios, când lăsăm ca acele „lucruri grele de înţeles” (2 Pt 3:16) să fie traduse de firea noastră pământească, încât îl punem pe Pavel în conflict cu Iacov şi cu Moise, ba chiar în conflict cu Isus, această paradigmă „evanghelică” va afecta viaţa spirituală personală şi a Bisericii.

Pe lângă legalismul cuminte sau cătrănit, pe care-l întâlnim astăzi, trebuie să întâmpinăm şi provocarea unei evanghelii ieftine şi populare. Mari personalităţi adventiste, ca George Knight şi Fernando Canale, deplâng faptul că adventismul a fost invadat de o evanghelie diferită de cea sănătoasă, reînnoită în 1888.[1] Mesajul de la Minneapolis nu a fost o accepţiune lejeră a „îndreptăţirii prin credinţă”, ci „neprihănirea lui Hristos în legătură cu legea”.[2]

Ascultarea de Dumnezeu este singura atitudine care duce la mântuire, iar Cuvântul lui Dumnezeu poate fi făgăduinţă, poruncă, sfat sau descoperire. „Ascultarea prin credinţă este neprihănirea prin credinţă”.[3] Ascultarea faţă de făgăduinţă (Evanghelie) înseamnă credinţă. Ascultarea de poruncă înseamnă împlinirea poruncii, din credinţă şi dragoste. Ascultarea de descoperirea lui Dumnezeu înseamnă a crede şi a susţine cu bucurie acele mesaje care ne destăinuie fie viitorul pe care nu l-am putea cunoaşte altfel, fie originile lumii şi istoria sacră, pe care nu le putem cunoaşte prin ştiinţele istorice şi naturale, sau prin speculaţii filosofice.

 

Timpul sigilării

Citind din tinereţe cărţile Spiritului Profeţiei, am avut diverse trăiri legate de aceste scrieri. Ele mi-au deschis gustul pentru Biblie şi mi-au adus bucurie, senin şi încredere. Uneori însă mi-au adus cutremur şi frisoane, ca atunci când citeşti Apocalipsa. Un capitol care m-a îngrozit atâta, încât am evitat să-l citesc frecvent, se intitulează „Sigiliul lui Dumnezeu” (Mărturii vol. 5, p. 204).  Cartea se poate găsi şi pe situl www.adventist.ro, meniul „Materiale de studiu”, E-Books. Ceea ce m-a şocat în acest capitol, este afirmaţia că timpul sigilării din Apocalipsa 7:3-4 (ilustrată prin viziunea lui Ezechiel din cap. 9) nu va fi la momentul culminant al spiritualităţii, ci la timpul celei mai mari depresiuni spiritual-morale:

„Criza se apropie repede. Rapiditatea cu care cifrele se umflă arată că timpul pentru revărsarea mâniei lui Dumnezeu este gata să vină. Deşi nu-i face plăcere să pedepsească, El va pedepsi şi va face acest lucru repede. Aceia care umblă în lumină vor vedea semnele primejdiei ce se apropie; dar ei nu trebuie să stea liniştiţi, într-o aşteptare nepăsătoare a ruinei, mângâindu-se cu credinţa că Dumnezeu va ocroti pe poporul Său în ziua mâniei.”   
„La timpul când în Biserică primejdia va fi mai mare şi criza mai adâncă, mica grupă care stă în lumină va suspina şi va geme pentru nelegiuirile care au loc în ţară. Dar în mod special, rugăciunile acestora se vor înălţa în favoarea
 Bisericii, ai cărei membri se comportă la fel ca lumea.” (p. 207).

Aici se vorbeşte despre sensibilitatea faţă de păcat, faţă de ceea ce se întâmplă „în ţară” şi „în mod special… în Biserică”. Se vorbeşte despre o categorie de credincioşi, deosebiţi de restul lumii, chinuiţi sufleteşte din cauza stării de păcat care predomină, oameni care mijlocesc la Dumnezeu. Nu obsesiile legaliste, superficiale sunt vizate aici, ci conştiinţa limpede a credinciosului, care ştie că Dumnezeu, oricât de iertător este, nu va accepta trăirea în directă opoziţie faţă de cuvântul Lui. Mântuirea înseamnă, în primul rând, salvarea de păcat – de vina şi domnia păcatului, de caracterul păcătos. Oricine caută doar efectele secundare ale mântuirii (salvarea de pedeapsă, nemurirea, fericirea veşnică), va rămâne aşa cum este: pierdut.

..............................................................................................

Florin Lăiu este profesor de Biblie

Pentru mai mult comandă aici revista Curierul Adventist.


[1] George R Knight, Angry Saints (Hagerstown, Md.: Review and Herald Pub. Assn., 1989), p.128; Fernando Canale, “A Close Look at the Adventist Mind”, in Perspective Digest, vol 17, issue 4, ATS, 2015. www.perspectivedigest.org/article/82/archives/17-4/a-close-look-at-the-adventist-mind.

[2] „Eu văd frumuseţea adevărului în prezentarea neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea, aşa cum le-a expus doctorul [Waggoner].” E. G. White, Pastoral Ministry, ‘Unique Message”, p. 27; EGW ’88: 164.   

[3] Cf. Ellen White, Manuscript 43/1907, în Comentarii Biblice vol. I pag. 1118 la Deut. 6:6-9 (în engleză). Vezi şi Rom 1:5; 2:13; 16:26; Ev 11:8; Iac 1:22-25; 2:22-24; 1Ioan 3:7. 

Joomla SEF URLs by Artio