Tipărire

Tartori care nu sunt farisei

De Florin Lăiu

Saducheismul saduc

Saducheii nu credeau în îngeri, prin urmare, nici în Diavol. Nu aveau certitudini legate de supravieţuire, prin moarte sau printr-un spirit nemuritor, fiindcă nu credeau în niciun fel de spirit, iar Dumnezeul lor era mai degrabă deist. Religia lor era un fel de confucianism (daoism) care se folosea de Tora (dao!) cu scopuri pragmatice, sociale şi naţionaliste. Specia aceasta a dispărut de mult, odată cu distrugerea Ierusalimului. Dar încrengătura aceasta secularizată a fost întotdeauna o provocare pentru biserică. Creştinismul a reuşit să reproducă şi să aproximeze, nu numai spiritul fariseic, ci şi pe cel saducheic, ba chiar să le depăşească în gravitate pe amândouă.

Unii au descoperit între timp o evanghelie deloc originală, care îl are în centru pe Hristosul popular al timpurilor noastre: un umanist radical, destul de antisemit şi, bineînţeles, antifariseic. Hristosul lor este setat împotriva „fariseilor şi cărturarilor” – cărturarii fiind teologi, de obicei farisei.

Ce înţeleg aceştia prin fariseism? În bună parte, ei înţeleg bine, fiindcă mintea nu le lipseşte. Dar au o satisfacţie diabolică în a întinde aplicaţia tâlcurilor până la extrem. În viziunea acestora, seducătorul apostol al liberalismului religios, fariseii îi reprezintă pe oamenii religiei, în mod special ai religiei organizate. Nu este de mirare, atitudinea aceasta este foarte trendy (la modă) printre credincioşii secularizaţi. Oricine îşi ia religia în serios, indiferent de confesiune, este „fariseu”. Orice preocupare strict religioasă, care nu are „relevanţă” radical-umanistă, este „fariseism”. Orice grijă pentru păstrarea integrităţii teologice a Dumnezeului biblic este „fariseism”.

În afară de câteva porunci de pe tabla a doua, toate celelalte sunt false preocupări pentru un saducheu. Isus a venit pe pământ, chipurile, ca să ne dezveţe de religie, pur şi simplu; să ne arate că filozofia Evangheliei ar consta în principiul: „Lasă-L în pace pe Dumnezeu şi ocupă-te de aproapele tău!” Iar dracul nu există, a fost inventat de farisei (!)

Orice preocupare în cunoaşterea Dumnezeului biblic, a poruncilor şi a promisiunilor Lui este, în opinia acestora, deşartă şi toxică – fariseism pur, adică impur. Religia lor se reduce la raţionalismul ştiinţific şi la preocuparea psihologizantă, freudiană, de a-l elibera pe bietul om de anxietăţile specifice fariseismului, de „prejudecăţi”, adică de griji religioase, de conştiinţa sensibilă cu privire la fructul oprit. De altfel, originea luciferică a filosofiei lor este foarte vizibilă în interpretarea „mitului”. Căderea din Geneza 3 – micul gest al Evei – este înţeleasă ca un mare pas pentru omenire – spre progres, desigur, pentru că suntem în permanentă „evoluţie”.

Nu puţini credincioşi încă îi ascultă vrăjiţi. Atât de vrăjiţi, încât chiar şi după ce ei au început să spună prostii în pilde sau într-o păsărească ştiinţifică, ei pretind că aud doar cântecul de pe vremuri: „Evanghelia veşnică”.

....................................................................................................................

Florin Lăiu este profesor de Biblie.

Pentru mai mult comandă aici revista Curierul Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio