Print

Misterul Vieții

„Oricine îţi spune că ştie cum a apărut viaţa pe Pământ cu vreo 3.45 miliarde de ani în urmă este un neghiob sau escroc. Nimeni nu ştie.”  Stuart Kauffman

PamantPe parcursul unei perioade ce depăşeşte un secol, oamenii de ştiinţă au depus eforturi continue pentru a înţelege apariţia vieţii. S-au propus diverse modele pentru reconstituirea etapelor din acest proces, însă fără rezultat. 

Cercetarea în acest domeniu controversat a fost condusă, până în prezent, de chimiști în mare parte, deoarece se considera că prin intermediul reacţiilor chimice s-ar putea obţine viaţa. Pe 12 decembrie 2012 Paul Davies şi Sara Walker, doi oameni de ştiinţă la Arizona State University, au publicat teoria lor în jurnalul Interface al Societăţii Regale, oferind o perspectivă nouă. Folosind în mod analogic limbajul computerului, cei doi propun direcţionarea cercetării de la “hardware”, baza chimică a vieţii, către “software” - conţinutul informaţional. Chimia analizează substanţele şi felul în care reacţionează acestea, în timp ce biologia dispune de  concepte precum informaţia şi organizarea. Orice dispozitiv este de natură materială, dar nu poate funcţiona fără un program şi date. În opinia lor, distincţia esenţială dintre biotic şi abiotic este dată de modul în care organismele vii dirijează cursul informaţiei în sistem.  Potrivit lui Davies “chimia singură, nu poate explica originea vieţii, aşa cum nici studiul siliciului, cuprului şi plasticului nu poate explica modul în care computerul execută un program… răspunsul va veni din abordarea informaţiei în profunzime, ca agent fizic, cu relaţiile ei dinamice şi cauzale, existente alături de cele ale substanţei care o încorporează.”   Se propune astfel orientarea interesului spre domeniul informaţiei.

În studiul originii vieţii, oamenii de ştiinţă şi-au direcționatat atenția și către molecula ADN. Geneticianul Michael Denton descrie cea mai mică celulă bacteriană ca pe “o veritabilă uzină microminiaturizată care conţine mii de piese splendid proiectate, cu o structură moleculară complexă, mult mai complicată decât orice dispozitiv construit de om, şi fără egal în lumea abiotică.”  Responsabilă de această organizare spectaculoasă este molecula de ADN. Informaţia este conţinută în structura acestui dublu arc elicoidal, alcătuit din baze azotate. ADN-ul, aflat în centrul celulei, înmagazinează instrucţiunile necesare pentru construcţia indispensabilelor proteine din organism. El deţine informaţiile şi programul pentru fabricarea unui produs specific. Fiecare din miliardele de celule ale organismului uman conţine o bază de date mai mare decat Enciclopedia Britanică.

 Însuşi Richard Dawkins, renumitul neodarwinist, afirma că ceea ce ”se află în centrul fiecărei fiinţe vii nu este un foc, un suflu fierbinte, nici o scânteie de viaţă. Sunt informaţii, cuvinte, instrucţiuni…Gândiţi-vă la un miliard de caractere digitale diferite…Dacă vreţi să înţelegeti viaţa, gândiţi-vă la tehnologia digitală.”  Prin urmare el recunoaşte valoarea informaţiei, deşi nu acceptă existenţa unui unei surse inteligente ca fundament al vieții.

Informaţia genetică aduce o provocare puternică viziunii materialiste. În viziunea Noului  Ateism legile naturii (gravitaţia, forţa electromagnetică, forţa nucleară tare şi cea slabă) şi şansa determină existenţa și complexitatea particulelor. În procesul organizării particulelor au apărut sisteme solare, planete şi în final organismele vii. Astfel viața apare spontan din substanţe anorganice. Apare întrebarea : cum?

Conform darwinismului, primele forme de viaţă erau “simple”, însă descoperirea moleculei de ADN evidenţiază structura foarte complexă a oricărei forme de viaţă. Bill Gates spune că “ADN-ul poate fi comparat cu un program de computer, dar mult mai avansat decât orice software creat până acum.”  Dacă la baza celui mai sofisticat program informatic se află un agent inteligent, respectiv omul, este evident și faptul că această moleculă poate avea un proiectant. Gene Meyer, om de ştiinţă care a lucrat la harta genomului uman este încântat de arhitectura vieţii, de complexitatea sistemului molecular, şi afirmă: “ Este ca şi cum a fost proiectat… există o inteligenţă imensă acolo.”  În opinia biofizicianului Dean Kenyon, studiul biologiei moleculare şi al originii vieţii amplifică improbabilitatea unei explicaţii strict naturaliste a vieţii. El recunoaşte o cauză inteligentă pentru mesajul înscris în ADN, această cauză neputând fi identificată de ştiinţă, revenind filosofiei şi religiei această sarcină.  Filosoful Anthony Flew, convertit la teism după 50 de ani de ateism, declară că investigarea ADN-ului de către biologi a relevat faptul că o inteligenţă trebuie să fi fost implicată. 

Existenţa unui agent inteligent este desconsiderată de comunitatea ştiinţifică deoarece este împotriva metodologiei de cercetare ştiinţifică naturalistă. Richard Lewontin, biolog şi genetician  la Universitatea Harvard, explică astfel: “Disponibilitatea noastră de a accepta enunţuri ştiinţifice care se împotrivesc simţului comun este cheia pentru înţelegerea confruntării reale dintre ştiinţă şi supranatural. Noi luăm partea ştiinţei în ciuda absurdităţii evidente a unora din constructele ei, în ciuda neputinţei sale de a-şi împlini multe dintre promisiunile extravagante cu privire la sănătate şi viaţă, în ciuda toleranţei comunităţii ştiinţifice faţă de explicațiile speculative lipsite de substanţă, deoarece ne-am asumat un angajament aprioric faţă de materialism. Aceasta nu înseamnă că metodele şi instituţiile ştiinţei ne obligă să acceptăm o explicaţie materială pentru lumea fenomenală ci, din contră, suntem forţaţi de adeziunea noastră a priori la cauzele materiale să creăm un aparat de investigare şi un set de concepte care produc explicaţii materiale, oricât de contraintuitive, oricât de mistificatoare ar fi ele pentru neiniţiaţi. În plus materialismul acesta este absolut, deoarece nu putem permite o intervenţie divină. ”

Așadar impasul oamenilor de știință de a descifra enigma vieții este determinat de limitarea la cauze naturale. Oare această situaţie nu ar putea fi depăşită prin recunoaşterea existenţei unui Proiectant inteligent?

Gabriel Ciocârlan, pastor în Conferința Muntenia

 

 

 

  `

 

 

 

 

                           

 

Print

Gânduri despre Sfânta Cină

Cina DomnuluiAm asistat odată la o Sfânta Cină la care toți participanții au executat impecabil toate ceremoniile „sfinte”, dar am regretat faptul că, după aprecierea mea, unii dintre cei prezenți nu au înțeles semnificația tuturor simbolurilor pe care le-au practicat prin actele ceremoniale. De exemplu doi creștini sinceri participă la actul spălării picioarelor. Cu această ocazie, foarte decent, unul dintre ei, ca să nu fie o liniște apăsătoare, a povestit celuilalt impresiile dintr-o recentă vizită într-o țară occidentală. Celălalt asculta foarte atent. Au fost puțin întrerupți doar când au schimbat locurile, la al doilea lighean.

La sfârșitul „Actului Sfânt” și al dialogului purtat în jurul călătoriei, cei doi se întreabau sincer unul pe celălalt dacă în ultimile trei luni și-au greșit cu ceva și primesc asigurarea bilaterală că totul este bine. Amândoi se spală pe mâini, apoi se sărută. Merg după aceea în curte și discută cu alții diverse lucruri pentru socializare, ca frații, cum obișnuim să facem în general în sabat.

După un timp, amândoi intră în Biserică, cântă ceva cu toți frații, apoi participă la împărtășire cu pâine și cu  must. Ambii sunt solemni și îngândurați. Muzica sfântă vibrează în inima lor. La ieșire își spun în sinea lor: "Am luat și în acest trimestru Sfânta Cină”. Au înțeles, frații noștri de ce au venit la Sfânta Cină?

Odată am întrebat pe un viitor partener la Sfânta Cină: De ce oare ni se cere sa ne mai spălăm pe picioare împreună, într-un lighean, în mod public, cu această ocazie, când noi știm foarte bine că avem deja picioarele spălate cu grijă de acasă? Mi-a răspuns: „Așa a făcut Domnul și ne-a poruncit să facem și noi la fel”. Dar de ce? A dat din umeri, fără a explica nimic. Așa se face. Dar de ce? Era un om sincer. I-am spus atunci un punct de vedere despre acest lucru, înainte de a participa la acest act sfânt.

După trei luni de la ultima Sfânta Cină, fiecare dintre noi am făcut păcate cu zecile, cu sutele sau poate cu miile, depinde de situații. Pentru ca să ne întâlnim cu Domnul Isus la Sfânta Cină trebuie sa nu mai avem niciun singur păcat nemărturisit și neiertat. Așa este idealul și așa credem că este bine.

Deci, trebuie și este strict necesar saă cerem iertare de la Dumnezeu și de la semenii noștri penrtu toate păcatele făcute și să primim apoi iertare. Dar iertate, păcatele sunt încă asupra noastră. Domnul Isus vrea sa ne curețe de ele, la ligheanul cu apă. De aceea El vine cu noi să ne spele El personal (prin credință și Duh Sfânt) la acest Serviciu Sfânt, cu un lighean, cu apă și cu sânge. Din trupul mort al Mântuitorului nostru a curs „apă și sânge”, pe care le găsim totdeauna la Sfânta Cină. Am făcut până acum această legătură?

Apa este simbolul sângelui Său, care ne curăță de păcate, chiar mai mult: vrea cu această ocazie să ne dea și curățenia Sa, să ne îmbrace cu ea și apoi sa preia păcatele noastre, depuse în apa din lighean și de aici se le ducă El, personal, în Sanctuarul de Sus, ca să aibă de ce să fie curățit Sfântul Locaș la Ziua Ispășirii, și anume de păcatele recunoscute, regretate, rezolvate și părăsite, ale celor ce cred în El.

Deci, la lighean noi trebuie să ne rugăm ca Domnul Isus să ne spele ATUNCI EL PERSONAL (prin Duhul Sfțnt) de toate păcatele adunate asupra noastră în trei luni de zile, însă acest lucru este posibil doar pentru cele care sunt mărturisite și iertate, prin sângele Său.

Dar am venit degeaba acolo dacă nu ne rugăm sincer și fierbinte lângă lighean, (poate chiar cu lacrimi) ca să fim iertați, dacă nu ne mărturisim pe nume toate păcatele făcute, dacă nu ne rugăm cu credință să ne spele de ele, CHIAR ATUNCI cu acea ocazie, cu Sfânt Sângele Său, nu doar cu apa din lighean.

Dacă povestim aici doar ce am făcut când am fost în altă țară, sau diverse alte lucruri, dar nimic despre păcatele pe care le-am săvârșit în acest trimestru, acest Act Sfânt este doar o simplă formalitate solemnă, fără niciun efect. Păcatele rămân asupra noastră în continuare și luăm Sfânta Cină spre osânda noastră.

Când plecăm de la acest Act Sfânt făcut corect ar trebui să avem simțământul foarte clar și sigur că suntem total curați și că nu a mai rămas asupra noastră nici măcar un păcat nemărturisit și necurățit. Facem oare totdeauna, când venim la aceasta ocazie sfântă, acest lucru? Sa fim sinceri cu noi înșine, să nu ne înșelăm singuri…

După cum atunci când ne vedem mâinile foarte murdare le spălam cu toată atenția și apoi le verificăm cu grijă să fie curate (iar dacă nu sunt, le mai spălăm odată), tot așa, după spălarea picioarelor trebuie să avem simțământul sincer că suntem curați de toate păcatele făcute. DOMNUL LE-A SPUS UCENICILOR, DUPĂ SPĂLAREA PICIOARELOR: "VOI SUNTEȚI CURAȚI". De câte ori nu am plecat de la spălarea picioarelor fără a avea convingerea clară că suntem total curățiți ci tot așa cum am venit?

De multe ori poate venim la acest Serviciu Divin chiar glumind, fără a face măcar o rugăciune, când ar fi trebuit sa fie rostite cu toată solemnitatea măcar două rugăciuni: una la început, pentru a cerere de a fi curățiți prin simbolul sângelui Domnului, apa din lighean, și una la sfârșit, pentru mulțumire. Așa ar fi normal. Facem așa?

Oare avem noi certitudinea că suntem acum curați ca la botez, fără niciun păcat? Intrăm din nou în sală ca niște oameni conștienți că am fost curățiți de apa din lighean, ce simbolizează sângele Său curățitor? Simțim din inimă, că păcatele noastre de un trimestru le-am lăsat în apa din lighean și ca sângele Domnului ne-a curățit de ele chiar cu această ocazie? Atunci să cântăm din toată inima cu o mare bucurie "Lasă inima sa cânte"!

Totuși, deseori, când avem în mână pâinea sau paharul, suntem întristați și plângem real în loc să fim plini de speranța sfântă că suntem din nou curați ca la Sfântul Legământ, făcut la începutul vieții noastre de credință. Fac aceasta, probabil, cei ce nu au încă acel simțământ divin ca au fost albiți de sângele Domnului chiar la Actul Spălării picioarelor.

De ce mâncăm pâinea fără aluat? Este necesar acest lucru? De ce? Ce se întâmplă dacă facem asa? Am venit cu păcatele noastre mărturisite. Apa din lighean ni le-a înlăturat și avem în noi un gol în suflet, al păcatelor iertate. Ca acest gol sa nu fie umplut din nou de Satana cu păcate, Îl invităm pe Domnul sa locuiască simbolic El în noi, prin Actul împărtășirii cu pâine nedospită, care reprezintă trupul Său frânt pentru noi, îndeplinind astfel TAINA EVLAVIEI „HRISTOS ÎN NOI NĂDEJDEA SLAVEI”.

După cum pâinea ajunsă în noi trece după un scurt timp în sânge și apoi hrănește toate celulele noastre, tot la fel mâncând simbolul trupului Său frânt pe cruce, se umple golul din noi, prin acest Act Sfânt, al Cinei Domnului.

De ce mai bem atunci din pahar mustul (vinul nefermentat)? Ciudată întrebare, deoarece, pare total inutil acest nou sfânt simbol. Sângele Său ne-a spălat de păcate la lighean, deci, suntem curați. Hristos este în noi, prin simbolul actului împărtășirii cu pâine nedospită. Ce ne mai lipsește? De ce să mai bem acum și acest nou simbol al sângelui Său? La ce ne mai folosește? Care ar fi logica lui? Avem un răspuns sincer și inteligent?

BEȚI TOȚI DIN EL. Din ce? Din pahar? Ce simbolizează acum paharul? Un CFR-ist iese la pensie și își întreabă colegii, care erau adunați sa îl sărbătoreasca, de ce a dat 48 de ani cu ciocanul în rotile trenului. Nu înțelesese nimic din ceea ce a făcut. Noi de ce am băut mustul la SFÂNTA CINĂ  zeci de ani?

Vă propun să încercăm acum să înțelegem acest simbol sfânt din paharul de la Sfânta Cină, al vinului nefermentat (fermentul simbolizează păcatul), ca să nu mai facem de astăzi înainte doar forme ceremoniale, fără să cunoaștem și însemnătatea lor simbolică, în acest sfânt cadru. Pastorul spune: „Acest pahar este...” Ce este paharul? Este LEGĂMÂNTUL CEL NOU ÎN SÂNGELE MEU. Mirele dădea miresei sale un pahar, pe care aceasta îl păstra. Ei încheiau atunci un legământ și cu sânge. După legământ, poporul era stropit cu SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI.

Deci de ce bem din pahar mustul (sângele legământului celui nou, în sângele Mielului)? Nu îl bem ca să ne ierte și să ne curețe de păcate (deoarece aceasta a făcut-o înainte, la lighean), ci așa curați cum suntem, prin sângele Său, apoi împărtășindu-ne cu pâine nedospită (cu Domnul Hristos în toată ființa noastră, în minte și în  inimă),  să facem un NOU LEGĂMÂNT cu Tatăl, RATIFICAT cu sângele Domnului Hristos, Fiul Său.

Serviciul Sfintei Cine, este SIMBOLUL IUBIRII CARE SE JERTFEȘTE și ar trebui să fie făcut cu toată solemnitatea, dar și cu sfântă bucurie și deplină recunoștință, din toată inima noastră, fiind plini de iubire pentru Cel ce a murit pentru noi, ca noi să putem trai veșnic. Înțelegând simbolistica Sa, ar trebui sa simțim cu toții o sfântă și caldă bucurie. De multe ori, cu părere de rău, atmosfera poate deveni pesimistă, chiar apăsătoare, deturnând astfel scopul pentru care a fost înființat.

Acum urmează o mare TAINĂ. Când Domnul a luat un LIGHEAN, chiar în acea zi, se împlineau câteva evenimente unice în Univers. Marele Preot și-a sfâșiat hainele SFINTE, faptă interzisă, prin care acesta se descalifica și era astfel înlăturat imediat din funcția pe care o deținea. Cine ii va lua locul? Tot atunci s-a rupt de sus în jos marea perdea ce despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor din Templu, acțiune miraculoasă, produsă de o mână nevăzută, cu efect zgomotos, la  ora jertfei de seară. Tot cu această ocazie, mielul ce trebuia să fie jertfit de Paste, din cauza tulburării produse acolo, a fugit viu și nevătămat din Templu. TOT LA CEASUL AL NOUĂLEA (la ora 15), pe cruce a murit MIELUL LUI Dumnezeu, în locul mielului ce a fugit din Sanctuar. Tot în același timp, preoția levitică și tot Sistemul Ceremonial Aaronic s-a desființat instantaneu pentru totdeauna. Tot atunci, Domnul Isus devine Mare Preot, după Rânduiala lui Melhisedec, cu o nouă Preoție.

Aici e taina. De ce a luat Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut un lighean? Ce urmărea? Preoții erau făcuți preoți în Ligheanul din Curtea Templului. Aici era făcuta Ceremonia Sfântă, oficiată de Marele Preot, în care un levit devenea preot.

Deoarece în aceeași zi (ziua începând de la apusul soarelui, și ținând până la următorul apus al soarelui) sistemul levitic trebuia desființat și trebuia să fie înființat Noul Sistem Preoțesc al lui Melhisedec. Atunci, la prima Sfânta Cină, ucenicii au fost făcuți PREOȚI DUPĂ RÂNDUIALA LUI MELHISEDEC, IAR DOMNUL ISUS, devenea pentru vecie MARELE NOSTRU PREOT. Iată de ce în noaptea în care a fost vândut, Domnul a luat un LIGHEAN și a zis: ÎNȚELEGEȚI VOI CE V-AM FĂCUT EU? La botez devenim COPIII LUI DUMNEZEU, iar la Sfânta Cina, PREOȚI AI Săi.

De cate ori nu facem Serviciul Sfintei Cine doar de formă, că așa am apucat? De zeci de ani batem pasul le loc. Nu semănam noi oare cu fariseii de pe vremuri? Urmărim forma la literă și nu înțelegem fondul ca Spirit? După Sfânta Cină, o comunitate de preoți, de origine împărăteasca, după  rânduiala lui Melhisedec, curățiți de păcate (la lighean), pleacă de la Biserică, după ce au făcut cu Dumnezeu, cu aceasta ocazie, un nou Lagământ, ratificat cu Sângele Mântuitorului care locuieste în ei prin simbolul pâinii.

De câte ori, după ce am celebrat împreună în comunitate Serviciul Sfintei Cine, am plecat de acolo cu acest simțământ sfânt, că suntem preoți după rânduiala lui Melhisedec? Poate niciodată până acum. Dar totdeauna, de astăzi înainte. .

Virgiliu StroiescuVirgiliu Stroiescu, doctor în medicină, medic primar endocrinolog

 

Print

Pregătiți calea Domnului!

„Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările.” (Matei 3:3)

0610077Sosirea lui Ioan Botezătorul pe malul Iordanului și, mai ales, mesajul său a produs surprindere pentru urechile evreilor, obișnuite cu tăcerea profetică ce ținea de câteva secole. Aplicația profetică a cuvintelor lui Ioan, așa cum ne-o propune evanghelistul Matei, este iudaică și romană, în același timp.

Atunci când un împarat își vizita teritoriile, supușii săi se preocupau sa îi asigure acestuia o călătorie cât mai lină, în lipsa autostrăzilor moderne. Drumurile erau reparate, denivelările dispăreau, inerentele gropi erau astupate. Totul pentru venirea suveranului. Istoria iudeilor nu făcea excepție, din acest punct de vedere.

Romanii au dus la desăvârșire arta construirii drumurilor. Realizările lor în domeniul infrastructurii uimesc și astăzi prin faptul că înca pot fi folosite, acolo unde acestea s-au păstrat. De exemplu, vastul sistem de drumuri construit de romani în Britannia (actualul Regat Unit) a fost folosit ca principal sistem de drumuri până la începutul secolului al XX-lea. Mai mult decât atât, unele drumuri romane au fost incluse, cu amenajările de rigoare, în sistemul modern de drumuri din Marea Britanie. Am putea sintetiza aceste admirabile realizări în cuvintele: “Drumurile astfel deschise au rezistat testului timpului.”

Așa după cum spuneam mai sus, aplicația profetică facută de Matei a fost foarte bine înțeleasă de cititorii Evangheliei sale, din primele secole creștine. La câteva săptămâni după învierea Sa, Isus pleacă la cer lăsând în urmă promisiunea că Se va întoarce, dar și misiunea ca ucenicii Săi să pregătească revenirea Sa. Cu alte cuvinte, ei trebuiau să „pregătească drumul de reîntoarcere” al Domnului. Cuvintele lui Ioan Botezătorul aveau, în mintea cititorilor primelor secole creștine, sunetul unei misiuni globale.

În secolul al XXI-lea misiunea creștinilor pare de o și mai mare actualitate din două motive. Primul este acela că venirea Împaratului este cu mult mai aproape, din punct de vedere cronologic, decât era în primul secol creștin. Dar al doilea motiv este mult mai important decât primul: faptul că „drumurile” valorilor creștine au ajuns să fie foarte desfundate.

Comunismul ateist și, mai ales, secularismul materialist au reușit să clatine din temelii sistemul de valori creștine al Europei moderne. Pe lângă acest fapt, „corectitudinea politică” și globalizarea au făcut ca valorile iudeo-creștine să fie privite ca fiind lucruri perimate, potrivite, doar, pentru muzeele de istorie. Cu toate acestea, actuala criză economică și nesiguranța personală în fața invaziei terorii la care asistăm se pot transforma în oportunitatea redescoperirii Dumnezeului Bibliei.

Chemarea pe care o avem noi, creștinii moderni, este de a „netezi cărările”. Dar suntem în stare să o facem? Nu cumva noi înșine contribuim, voluntar sau involuntar, la subminarea și mai puternică a valorilor și principiilor pe care ni le însușim la nivel declarativ? Este o întrebare la care nu putem răspunde ca un grup, ci exclusiv individual. Fiecare dintre noi se află, fie în postura unui constructor de drumuri, fie în postura unui demolator. Totul este doar o chestiune de alegere.

Însă alegerile noastre exced sfera individualului, trecând în sfera publicului prin efectele pe care le au față de cei de lângă noi, mai ales în societatea supra-mediatizată în care trăim.

Aplicația profetică pe care o face Matei la adresa lui Ioan Botezătorul este actuală pentru că venirea lui Isus este aproape și pentru că tu ești chemat să construiești drumuri prin viața și valorile tale.

Unde duce drumul pe care îl construiești tu și cine va circula pe el? 

Daniel Costea

Print

Predarea lui Isus

„Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.” (Matei 26:16) 

0603187Iuda Iscarioteanul și-a câștigat renumele de trădător pentru rolul jucat în vânzarea lui Isus. Citind Biblia găsim subtitluri, adăugate de traducători, care confirmă acest apelativ. În fiecare an, în tradiționala Saptămână a Patimilor, Iuda își rejoacă rolul în imaginația creștinilor și, fie îi păstrează în indiferența unui fapt istoric știut de multă vreme, fie îi aruncă în repulsia stârnită de emoțiile momentului. 

Este important, însă, de remarcat că Biblia nu pune în dreptul lui Iuda „calitatea” de trădător. Cuvântul care descrie acțiunea sa la adresa lui Isus este acela de „predare”. Sau, dacă judecăm din perspectiva tranzacției comerciale făcute de Iuda, acesta Îl „livreaza” pe Isus pentru treizeci de arginți.

Este o diferență de substanță între „trădare” și „predare”. A trăda înseamnă a întoarce armele împotriva unui aliat, a trece de partea dușmanului. Aceasta presupune existența unui război, iar războiul nu este un fenomen prin care trec mulți oameni. Și chiar în ipoteza unui război, și mai puțini ajung în postura de a trăda pe cineva.

Însă „a preda” presupune existența unor ocazii mult mai dese. Putem preda un colet către un curier, pentru a fi dus la destinație. Momentul predării presupune că expeditorul nu mai are în mâini coletul, acesta fiind în mâinile curierului. Dar nu la acest sens comun doresc să fac referire. Deși Iuda L-a privit pe Isus ca pe o marfă, de valoarea căreia putea beneficia dacă Împărăția Ultimului ar fi venit așa cum și-o imagina primul. Ar fi fost bine, conform calculelor sale, să fie printre apropiații lui Isus în momentul înscăunării Sale. 

Predarea lui Isus de către Iuda era, însă, exact contrariul a ceea ce Isus ar fi dorit ca Iuda să facă. 

Viața pe Pământ a luat-o într-o direcție tragică atunci când Adam si Eva au ales să trăiască independent, în afara planului si voinței lui Dumnezeu pentru ei. Fiecare dintre noi experimentăm acest miraj al independenței ucigașe. În relație cu Dumnezeu, independența revoltei este opusul ascultării iubirii. Iar ascultarea presupune, în practică, predarea noastră deplină în mâna Sa și intrarea benevolă în planul divin pentru noi.

Timp de trei ani și jumătate Iuda a fost chemat să se lase inclus în acest plan, dar el a refuzat. Planurile sale erau cu mult mai luminoase decât cele ale Umilului Tâmplar din Galileea. După cei trei ani și jumătate, Iuda nu se predă lui Isus, ci Iuda Îl predă pe Isus. 

Istoria aceasta nu ar fi atât de importantă pentru fiecare dintre noi dacă trădarea ar fi doar „trădare” si nu ar fi „predare”. Pentru că, așa cum scriam mai sus, nu oricine poate fi trădător, dar oricine Îl poate preda pe Dumnezeu pentru ca El sa fie batjocorit si răstignit. Și aceasta pentru mai mult sau chiar mai puțin de treizeci de arginți.

Refuzând planul Său pentru noi, Îl predăm, adică ne luăm mâinile de pe El pentru avantaje materiale, sociale sau, mai grav, chiar spirituale. Isus ne încurcă atunci când drumul crucii Sale ne deranjează din drumul nostru, atunci când traseul deschis de El spre Cer nu include laurii acestei vieți telurice. 

Și, în ciuda spălării picioarelor noastre, în ciuda Trupului Său frânt și a Sângelui Său vărsat pentru iertarea păcatelor noastre, ieșim în fugă, afară, în noapte, pentru a ne bucura de zornăitul celor treizeci de arginți cărora ne-am predat viața veșnică. 

 Daniel Costea

Print

Elohim (IV)

Ștefan Radu ¦ Teologie

Soare printre nori

Acest articol se bazează pe o cercetare a învățăturii biblice despre cea de a treia Persoană a Dumnezeirii, adică Duhul Sfânt. Zicând „a treia”, nu înțelegem că El este inferior față de celelalte două Persoane, ci absolut egal cu Ele. Noi am avut nevoie de niște apelative, ca să ne putem referi la Persoanele Dumnezeirii, dar acolo nu există superioritate și inferioritate, ci egalitate deplină, aceeași demnitate și slavă divină.

 

L-am numit pe Duhul Sfânt „Persoană a Dumnezeirii”. Ce este o persoană în general? O ființă care posedă atributele de inteligență, vorbire, comunicare conștientă, voință liberă, viață afectivă bogată, inventivitate. Ori de câte ori este vorba despre o persoană, folosim pronumele nehotărât „cineva”; dacă acesta nu poate fi folosit, atunci este vorba despre „ceva”, care se aplică la materie, obiecte sau ființe necuvântătoare. Duhul Sfânt nu este ceva, El este Cineva. Personalitatea nu este dată de atomi sau de anatomie. Nu de mâini și picioare. Natura Duhului Sfânt este pentru noi o taină. Nu știm cum arată și nu este bine nici să încercăm a ne face vreo închipuire despre El, pentru că, oricare ar fi ea, ar fi falsă. El este cine ne spune Inspirația că este și mai mult nu putem ști. 

............................................................................................................

    Ștefan Radu este pastor pensionar.

Pentru mai mult comandă aici revista Curierul Adventist. 

Joomla SEF URLs by Artio